VLADIMIR TISMĂNEANU, DICTATORUL ŞI INTELECTUALII

Mă gândesc că ar merita să purtăm o discuţie pe tema: Ce voia Ceauşescu de la scriitori? Există, după ştiinţa mea, studii excelente pe subiect. Le-aş menţiona pe cele ale unor Alex Ştefănescu, Eugen Negrici, Michael Shafir, Dan Ionescu, Dan C. Mihăilescu, Liviu Maliţa, Cristian Vasile, Cosmin Popa şi Alexandra Tomiţă. Menţionez remarcabilele volume Explorări în comunismul românesc şi pe autorii lor, Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir.

Un prim răspuns ar fi că liderul comunist voia să cumpere consimţământul scriitorilor. A folosit în acest sens toate „stimulentele“ materiale, în primul rând Fondul Literar. Dorea supunere, dar nu ca pe vremea lui Dej. Avea veleităţi literare. Idealul său de poezie se oprea la Bolintineanu şi Alecsandri. Secundo, voia să creeze imaginea „dezgheţului“. În primii ani, chiar a reuşit.

Un corespondent de la New York Times, John Vinokur, a venit la Bucureşti şi a stat de vorbă cu Eugen Jebeleanu şi Leonid Dimov. Cine spune că era teroare în România? Păunescu îl cita pe Maurer într-un poem menit să condamne pe veci „aceste mult prea triste şi prea urâte fapte“. Adică uciderea lui Pătrăşcanu. Tertio, tiranul voia să fie adulat. Avea un orgoliu hipertrofiat. Jebeleanu, Bogza, Buzura, Manolescu, Tudoran, Doinaş, Blandiana, Sorescu, Bănulescu, Constanţa Buzea, chiar Stancu sau Virgil Teodorescu, nu se pretau unui asemenea joc. Aici intrau în acţiune barbii, sărarii, lăncrănjanii, purcarii, danzamfireştii, răcăneii, târnăcopii, cristoii, valentinfmihăeştii şi ceilalţi pauli angheli. Cei numiţi de Monica Lovinescu „trepăduşii de Curte Nouă“. Plus, băieţii de mingi, nistoreştii, stirenii, tatulicii şi câţi alţii.

Prostituţia era lucrativă. Sporuri de salariu, prime, apartamente la Parcul Tineretului, călătorii în străinătate, inclusiv în Vest. La CC, veghea tovarăşul Eugen Florescu. Cabinetul 2 îl plăcea. La Consiliul Culturii, vegheau tovarăşii Mihai Dulea şi Vasile Nicolescu. Plus tovarăşa Tamara Dobrin. N-am făcut decât să schiţez aici o posibilă agendă de cercetare. Poate mă înşel, dar nu am cunoştinţa să fi apărut vreo biografie a lui Eugen Florescu sau Dulea.

Aparatele ideologice erau strict ierarhizate, rigide şi docile. Memoriile lui Dumitru Popescu oferă date interesante despre cum erau concepute priorităţile doctrinare. După 1981, Uniunea Scriitorilor a fost practic emasculată. Nu era decât o organizaţie inertă care producea mesaje superlative pentru dictator şi codictatoare. Viaţa literara era tot mai irespirabila. Culoarea dominantă era cenuşiul.