CORIN Braga, Bulgakov, Maestrul, Margareta

Trei personaje în filmul lui Mihail Lokşin

Deşi este numit de Goethe poem dramatic, Faust este greu, dacă nu imposibil de pus în scenă, din cauza numărului mare de episoade, a lungimii lui. Acelaşi lucru se întâmplă cu romanul Maestrul şi Margareta de Mihai Bulgakov, un text prolific, ce se dezvoltă ca o uriaşă explozie de artificii, cu numeroase personaje, întâmplări şi scenete comice sau tragice greu de cuprins într-o singură reprezentare. Cu această dificultate s-au confruntat toate adaptările româneşti, începând cu aclamata dramatizare a Mihaelei Tonitza Iordache, în regia Cătălinei Buzoianu, la Teatrul Mic, 1980; continuând cu adaptarea scenică în două spectacole, făcută de Ilona Kiss şi Zoltán Balázs, în regia şi coregrafia lui Zoltán Balázs, coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu şi Maladype Theatre din Ungaria, 2013; dramatizarea Bulgakov 12 de Benedek Zsolt şi Roxana Marian, la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu“, 2017; şi sfârşind cu Maestrul şi Margareta, în regia lui Valery Belyakovich, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu“, Chişinău, 2023; şi Mojster in Margarita, în adaptarea scenică şi regia lui Nona Ciobanu, la Teatrul Naţional din Nova Gorica, Slovenia, 2024.

Nici adaptările cinematografice nu au putut evita problema, începând cu filmul italo-iugoslav Il maestro e Margherita, regizat de Aleksandar Petrović în 1972. O excepţie meritorie a fost serialul de televiziune în zece episoade, realizat de Vladimir Bortko în 2005. Cele 500 de minute de film i-au permis regizorului să urmărească romanul scenă de scenă, dialog de dialog, astfel încât un bun cunoscător al cărţii aproape nu are nevoie de traducere şi subtitrare din rusă. La reuşita serialului a contribuit şi alegerea actorilor, ale căror figuri apăsate, caraghioase, caricaturale, acoperă extraordinar de bine tipologiile ruseşti evocate de Bulgakov.

În ianuarie 2024 a fost lansat un nou film, regizat de Mihail Lokşin (o coproducţie Mars Media Entertainment, Amedia Production, Profit, Fond Kino, Kino Prime), care aş spune că reuşeşte şi el să evite neajunsurile prescurtării, însă într-un mod neaşteptat, nu prin rezumarea şi selecţia scenelor din roman, ci prin restructurarea şi, aproape paradoxal, prin amplificarea şi nu restrângerea arhitecturii globale. După cum ştim, romanul lui Bulgakov se desfăşoară pe două planuri geografice şi temporale paralele: Ierusalimul primului secol creştin şi Moscova începutului de secol XX. Intervalul de timp în care este cuprinsă acţiunea este acelaşi pentru amândouă spaţiile: săptămâna Paştilor (săptămâna Patimilor) de miercuri după-amiaza până sâmbătă seara. În primul din aceste cronotopuri sunt evocate, într-un fel de evanghelie apocrifă, ultimele zile ale lui Christos, avându-i ca protagonişti pe Yeshua Ha-Nozri, Levi Matei, Pilat din Pont, şi ca apariţii secundare, Caiafa, Afranius (şeful spionilor romani) şi Juda. În cel de-al doilea se împletesc două intrigi: pe de o parte, descinderea lui Woland şi a trupei sale de diavoli, Koroviev, Behemoth, Azzazello, Hella, Abaddona, în Moscova, şi pe de alta, moartea a doi iubiţi persecutaţi de regimul comunist, Maestrul şi Margareta. Ultimele zile ale lui Isus constituie un „roman în roman“, şi anume romanul scris de Maestru, pentru care a fost denunţat de ideologii sistemului, anchetat de NKVD şi închis la spitalul psihiatric al lui Stravinski. Ultimele zile ale protagoniştilor cuprind „pactul invers“ făcut de Margareta cu Woland (de astă dată nu Faust este iniţiatorul pactului, ci iubita lui), prin care, în schimbul serviciilor de amfitrioană făcute la Balul de Sabat, Margareta îşi poate reîntâlni iubitul şi dobândi împreună cu el, în baza romanului scris de acesta, „odihna veşnică“. Paralelismul dintre romanul Maestrului şi romanul lui Bulgakov aşază aşadar destinul primului pe arhetipul patimilor christice (vezi analiza Ruxandrei Cesereanu, „Obsesia fericită: Maestrul şi Margarita“, în vol. Gourmet: Céline, Bulgakov, Cortázar, Rushdie, Cluj, Limes, 2009).

Aşa cum am demonstrat într-un alt text, „Vrăjitoarea şi artistul iluminat“, publicat în volumul Sadovaia 302 bis (coordonat de Ruxandra Cesereanu la Editura Apostrof, 2006), Mihail Bulgakov pune în antiteză, prin cele două naraţiuni, două lumi, şi exprimă prin aceasta o judecată indirectă, dar foarte clară, asupra lor. Conform afirmaţiei lui Woland că fiecăruia i se va da după ceea ce crede, Ierusalimul este binecuvântat cu descinderea lui Isus, în timp ce Moscova este pedepsită cu vizita diavolului. Primul oraş se bucură de epifania polului divin, pozitiv, luminos, al transcendenţei, în timp ce cel de-al doilea este luat în posesie de polul demonic, negativ, întunecat al sacrului. Cele două spaţii, despărţite de două mii de ani de istorie, reprezintă arcul de timp din istoria omenirii acoperit de Noul Testament, începutul şi sfârşitul, misiunea lui Isus în lume (Evangheliile) şi sfârşitul acesteia (Apocalipsa). Prin aceasta, Mihail Bulgakov exprimă mitic, parabolic, sentimentul că instalarea regimului comunist în Rusia este un eveniment apocaliptic, care presupune distrugerea şi moartea unei lumi. Diavolii care descind în metropola sovietică nu mai au rolul de a-i tenta şi a-i duce către damnare pe oameni, deoarece aceştia s-au corupt ei înşişi îndeajuns, ci de a-i pedepsi, prin diverse acţiuni comic-tragice, pentru păcatele lor mari şi mici. Este un semn că lumea de apoi, Iadul, se poate revărsa peste lumea noastră, că diavolii pot să-şi înceapă misiunea infernală de pedepsitori ai damnaţilor, că ei sunt, aşa cum apar în finalul romanului, cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei.

• Afiş la Maestrul şi Margareta, în regia lui Mihail Lokşin, 2024.

Este adevărat că păcatul fundamental al Imperiului Sovietic, în interpretarea alegorică a lui Mihail Bulgakov, nu ţine de lista păcatelor capitale din morala creştină, ci de însăşi ideologia comunistă, şi anume necredinţa, ateismul, evacuarea transcendenţei. Pentru a reafirma existenţa acesteia, nici nu mai are importanţă cine coboară pe pământ, polul divin sau polul demonic al acesteia: Isus în Ierusalimul începutului de mileniu I, Woland în Moscova sfârşitului de mileniu II. Cei doi iubiţi din roman sunt, în masa de decerebraţi spiritual ai regimului comunist, singurii care au mai păstrat o deschidere către metafizic: Maestrul prin arta sa literară, care îl conectează la figura christică, Margareta prin durerea şi suferinţa care o transformă în vrăjitoare şi o aduce în suita lui Woland. De aceea, în timp ce ateii vor primi după credinţa lor, adică, asemeni lui Berlioz, vor dispărea în neant, celor doi îndrăgostiţi Yeshua le va atribui un „loc cu lumină, un loc cu verdeaţă“, al liniştii veşnice. De ce Maestrul nu a meritat lumina, ci doar odihna, este o altă chestiune, la care am încercat un răspuns în textul citat, dar care nu îşi are locul aici.

Filmul lui Lokşin adaugă celor două planuri, romanul despre Maestru şi romanul Maestrului despre Yeshua şi Pilat, un al treilea plan, care telescopează acţiunea acestora. Şi anume, e vorba despre un roman despre Mihail Bulgakov însuşi, cel care scrie romanul Maestrul şi Margareta. Desigur, în ciuda inserţiilor biografice, nu este vorba de autorul istoric Mihail Afanasievici Bulgakov, ci de o persona literară a acestuia, un Bulgakov personaj în film. Mihail Lokşin se inspiră din viaţa turmentată şi chinuită a omului de teatru şi scriitorului ruso-ucrainean, punând în scenă câteva dintre momentele semnificative ale acesteia (Vezi volumul Mihail Bulgakov, Corespondenţă. Jurnale, Iaşi, Polirom, 2006.). Astfel, autorul Bulgakov câştigase o promiţătoare faimă literară prin dramatizarea romanului său Garda Albă, sub titlul Zilele Turbinilor. Deşi Stalin pare să fi gustat piesa, Bulgakov a fost atacat de ideologii sistemului, care consideră că simpatia pentru „albi“ a autorului este „duşmănoasă“ la adresa regimului. Acuzat de a fi un scriitor antibolşevic, confruntat cu o cenzură tot mai severă, care în 1929 culminează cu interdicţia de a publica, Bulgakov formulează câteva scrisori adresate guvernului sovietic, în care se plânge de lipsa libertăţii de expresie, fără de care creativitatea unui autor este ucisă, şi cere să fie lăsat să plece din ţară. Deşi trei astfel de cereri îi vor fi respinse succesiv, Bulgakov are parte de un gest de simpatie bizar al lui Stalin (care printr-un telefon îl repune în funcţie la teatru), ce îl va marca oarecum „magic“. Ion Vartic a analizat profund speranţa iraţională a lui Bulgakov că, printr-un simplu gest al unui dictator atotputernic, ar putea să-şi recapete drepturile de scriitor. (Vezi Ion Vartic, Bulgakov şi secretul lui Koroviev. Interpretare figurală la Maestrul şi Margareta, Cluj, Biblioteca Apostrof, 2004.)

Aceste tribulaţii ale unui autor disident sunt puse în scenă de către Lokşin într-un meta-plan filmic care se supra-ordonează celor două planuri ale romanului ecranizat. Pentru claritate, voi face următoarele distincţii între: 1. Lumea istorică reală, în care au trăit Mihail Bulgakov şi Elena Sergheevna; 2. Meta-planul introdus de Lokşin în filmul său, în care cei doi sunt proiectaţi ca două personaje, pe care le voi numi personajul Bulgakov şi personajul Elena; 3. Planul 1 din romanul lui Mihail Bulgakov, în care personajele din meta-planul filmului apar ca personajele romanului Maestrul şi Margareta scris de personajul Bulgakov; 4. Planul 2 din romanul lui Mihail Bulgakov, „romanul din roman“ despre Pilat din Pont scris de Maestru, care apare în filmul lui Lokşin drept piesa „Pilat“ scrisă de personajul Bulgakov.

Personajul Bulgakov din film (interpretat de Evgheni Tsiganov) face figura unui scriitor boem, cu o atitudine dezinvoltă, mai degrabă de avangardist, crezând în propriul talent şi ideal literar într-o lume aflată în plină transformare revoluţionară. Moscova este prezentată ca un uriaş şantier în care totul este în reconstrucţie, pentru ca, până în final, să primească o dimensiune utopică, cu clădiri mirobolante, amintind de Metropolis de Fritz Lang, ce încarnează nu atât realitatea sovietică, ci idealul ideologic propus de partidul comunist. Inspirat din viaţa şi biografia lui Mihail Bulgakov, personajul filmic Bulgakov publică o piesă în revista Massolitului (Uniunea Scriitorilor din URSS) care urmează să fie pusă în scenă sub titlul Pilat. Cenzura politică ia însă act de subiectul religios al piesei, în dezacord cu ateismul oficial, şi impune întreruperea repetiţiilor, desfacerea decorului şi anularea spectacolului. Personajul Bulgakov este convocat la Massolit la o şedinţă de demascare, unde criticul literar Latunski ţine un discurs acuzator despre „pilatism“, în stilul propagandiştilor realismului socialist; baronul Meigel (Aleksey Guskov) încearcă, mai pervers, să-l convingă pe autor să-şi rescrie piesa şi să lucreze pe subiecte de istorie recentă, de glorificare a noului regim; iar Berlioz (Evgeniy Knyazev), preşedintele Uniunii Scriitorilor şi redactorul-şef al revistei unde fusese publicată piesa Pilat, se dezice public de autor. În urma refuzului personajului Bulgakov de a-şi face mea culpa şi a plecării sale din sală, numărul de revistă incriminat este retras de pe piaţă, iar el este exclus din Uniune, lucru pe care îl află printr-un gest brutal al sinistrului Archibald Archibaldovici, administratorul restaurantului Griboedov, care îi confiscă carnetul de membru.

• Imagine din Maestrul şi Margareta, în regia lui Mihail Lokşin, 2024.

După umilitoarea excludere, la ieşirea din restaurant, personajul Bulgakov este abordat de un vizitator german, care se prezintă drept profesorul Woland (interpretat de August Diehl). Pare o întâlnire reală, în care străinul se interesează de persecuţia maestrului, dar ulterior filmul va sugera că Woland este văzut doar de către personajul Bulgakov, ca un fel de proiecţie a unei fantasme compensatorii pentru nedreptăţile suferite. La plecare, Woland urcă într-o maşină condusă de câteva figuri patibulare, care vor apărea în roman drept personajele diavolilor din suita lui Messire: Koroviev (interpretat de Iuri Kolokolnikov), Azzazelo (Aleksei Rosin), cărora li se alătură, în mod ciudat (semn că realitatea personajului Bulgakov începe să treacă în ficţiunea romanescă a acestuia), Gella (Polina Aug), o actriţă aspirantă proaspăt venită la Moscova pe care personajul Bulgakov o introdusese la seara de jazz (unde se cântă celebrul negro-spiritual Hallelujah!), care preia rolul vrăjitoarei Hella din roman. În această scurtă întâlnire, Woland îşi exprimă mirarea faţă de o societate programatic atee şi sădeşte în mintea personajului Bulgakov ideea de a scrie un roman despre descinderea diavolilor în Moscova.

Filmul mizează foarte subtil pe caracterul fantomatic al lui Woland, sugerând felul în care ar fi germinat în fantezia personajului Bulgakov, prin transpunerea realităţii în ficţiune, intriga romanului Maestrul şi Margareta. Prin figura consultantului german, ridicată la rangul lui Satan însuşi, personajul Bulgakov transfigurează întâmplările traumatice pe care le trăieşte în reverii compensatorii, prin care se „răzbună“ asupra persecutorilor săi. Astfel, preşedintele Massolit, care se dezisese de el la şedinţa de înfierare, împreună cu poetul agitatoric Ivan Bezdomnîi (Daniil Steklov), care intervenise mereu cu „impromptuuri“ proletcultiste, devin personajele scenelor iniţiale din romanul la care începe să lucreze personajul Bulgakov, şi anume întâlnirea lor cu Woland în parcul Lacurile Patriarhiei. Berlioz este „pedepsit“ ficţional prin decapitarea sub roţile de tramvai, iar Ivan prin criza de nebunie şi urmărirea delirantă a diavolilor, care va duce la internarea sa la sanatoriul lui Stravinski. Directorul Teatrului de Varietăţi unde fusese anulată piesa Pilat, un beţiv înrăit care în lumea filmului ajunge, în urma unei crize de alcoolism, la tratamentul de băi reci al aceluiaşi Stravinski, în romanul personajului Bulgakov este aruncat din apartamentul său de pe Sadovaia tocmai în Ialta. Subalternii săi de la Teatru, administratorul Rimski şi contabilul Varionuha, vor fi turmentaţi în roman de către strigoii Hella şi Azzazelo (scene pe care filmul nu le mai ecranizează). Criticul Latunski, pe care iubita personajului Bulgakov ar dori să-l pedepsească violent cu un ciocan-toporişcă din bucătăria scriitorului, în roman îşi va vedea apartamentul distrus de către vrăjitoarea Margareta cu acelaşi ciocan culinar. Baronul Meigel, care îşi va face o a doua apariţie în celula unde personajul Bulgakov este anchetat de NKVD, încercând să-l convingă să se „convertească“ la ideologia comunistă, în roman va fi sacrificat public la Balul Satanei.

Procesul de transfer de personaje şi întâmplări din lumea personajului Bulgakov în universul romanesc al acestuia este poate cel mai bine sugerat de episodul spectacolului de magie neagră. Personajul Bulgakov primeşte de la Rimski, după ce spectacolul Pilat este interzis, două bilete de favoare la premiera unui spectacolul propagandistic ce se doreşte grandios, „Înainte spre viitor!“. Toată recuzita şi butaforia unei utopii comuniste este pusă în scenă. Prezentând URSS-ul de peste o sută de ani, în 2022!, Lokşin nu ratează o aluzie la regimul lui Putin, balerinii şi coriştii cântând lozinci precum cea după care, în acest viitor ideal, toate statele lumii vor fi republici sovietice. La acest spectacol, personajul Bulgakov îl invită pe consilierul german, pentru a-i da ocazia de a cunoaşte realităţile noului regim. Iată însă că, la un moment din spectacol, Woland pleacă din sală şi va urca pe scenă, însoţit de ceilalţi diavoli. Înţelegem că, în mintea personajului Bulgakov, potemkiniada muzicală comunistă se transformă în ceea ce, în romanul său, va fi trăsnitul spectacol de magie neagră în care, profitând de trucurile magice ale aghiotanţilor săi, Woland scrutează moralitatea cetăţenilor moscoviţi.

Acestei linii narative „demonice“ i se alătură cea de-a doua intrigă din romanul original, cea a iubirii dintre Maestru şi Margareta. Personajul Bulgakov, deprimat de interzicerea piesei şi de excluderea din Uniunea Scriitorilor, ajunge fără să vrea printre demonstranţii unei parade fastuoase de 1 Mai. În romanul pe care va începe să-l scrie, el va înlocui contrastiv această sărbătoare comunistă şi atee cu Săptămâna Patimilor (e adevărat că Paştile creştine cad în perioade diferite de la an la an), făcând astfel posibil paralelismul antitetic pe care l-am evocat deja între Ierusalimul crucificării lui Isus şi Moscova vizitată de diavoli. În timp ce meditează la o scrisoare de protest pe care să o trimită guvernului şi lui Stalin (Lokşin preia ideea din biografia lui Mihail Bulgakov), personajul Bulgakov este extras salvator din mulţime de Margareta Nikolaevna. Şi aici, Lokşin trimite la biografia autorului istoric, la iubirea acestuia cu Elena Sergheevna, care va deveni a treia lui soţie. Frumoasa poveste de dragoste, descrisă de Bulgakov atât de cald în Jurnalul său, este transpusă astfel în film în relaţia dintre personajul Bulgakov şi ceea ce voi numi convenţional, pentru claritate şi simetrie, personajul Elena, chiar dacă Lokşin îi dă deja în meta-planul filmului numele de Margareta (Iulia Snigir). Ar fi interesant de comentat că, în poemul lui Goethe, Faust are două poveşti de dragoste, una încheiată tragic cu Margareta şi o a doua împlinită ca o nuntă alchimică cu Elena din Troia. Ar fi posibil să vedem, în jocul dintre aceste două identităţi feminine, felul în care Mihail Bulgakov ar dori să distribuie durerea şi fericirea între ficţiune şi viaţa reală? Povestea de dragoste dintre Maestru şi Margareta din roman să fie oare o proiecţie ficţională tragică, oarecum eliberatoare, apotropaică, a iubirii cu Elena Sergheevna, pe care Mihail Bulgakov o resimte ca salvatoare în lumea reală?

În meta-planul filmului, pe măsură ce iubirea dintre personajul Bulgakov şi personajul Elena creşte în intensitate, femeia va deveni prima cititoare şi admiratoare a romanului pe care iubitul ei începe să-l scrie. Plimbându-se prin parcul Patriarhiei, acesta îi povesteşte iubitei primele sale idei, care devin imediat episoadele din roman cu dialogul dintre Berlioz şi Ivan cu Woland, moartea primului şi rătăcirea delirantă a celui de-al doilea. În continuare, în micul său apartament de la demisol, personajul Bulgakov îi va da personajului Elena să citească capitole succesive din ceea ce plănuieşte iniţial să intituleze „Stăpânul întunecat“. (În mod sugestiv, şi primul titlu pe care Lokşin l-a avut în vedere pentru filmul său a fost „Woland“, trădând accentul pus pe figura diavolului.) La un moment dat, scriitorul o întreabă pe iubita sa dacă este de acord să devină ea însăşi un personaj în roman. În acest fel, se creează un paralelism între, pe de o parte, meta-planul filmului, în care personajul Bulgakov scrie un roman în care el va apărea ca Maestru iar iubita lui ca Margareta, în timp ce „romanul din roman“ este piesa cenzurată„Pilat“, şi, pe de altă parte, planul 1 al romanului lui Mihail Bulgakov, cu cele două personaje Maestrul şi Margareta, având în planul 2, ca „roman în roman“, povestirea despre Yeshua Ha-Nozri (Aaron Vodovoz) şi Pilat din Pont (Claes Bang).

Personajul Bulgakov, din meta-planul filmului, citeşte fragmente din această „evanghelie apocrifă“ şi unui coleg scriitor, Aloizi Mogarici (Aleksandr Yatsenko). La excluderea personajului Bulgakov din Massolit, Aloizi se arătase solidar cu acesta, propunând chiar o mică manifestaţie de protest, eşuată însă din cauza laşităţii celorlalţi colegi. Mai apoi, continuase să-şi viziteze prietenul, aparent pentru a-l consola şi încuraja. Citind însă capitolul din „romanul în roman“ în care Pilat din Pont îl însărcinează în cuvinte acoperite pe Afranius să-l ucidă pe Juda, Aloizi face comentariul că scena este alegorică pentru conducerea criminală a URSS-ului, sugerând că Pilat ar putea fi Stalin iar Afranius – Beria. Deducem că aceasta ar fi fost acuzaţia din delaţiunea prin care ulterior Aloizi îl toarnă pe personajul Bulgakov la NKVD, din gelozie faţă de talentul confratelui său şi din dorinţa de a-i lua apartamentul de la subsol. În film, Lokşin nu mai are timp să-l „pedepsească“ ficţional şi pe acest Aloizi introducându-l în romanul personajului Bulgakov, dar în romanul propriu-zis Mihail Bulgakov îl aduce în faţa lui Woland în noaptea de Sabat, care îl va şterge din cartea de imobil şi din existenţă.

În urma delaţiunii, personajul Bulgakov va fi arestat de serviciile secrete, chiar în seara zilei în care personajul Elena îi promisese că se va despărţi de soţul ei şi vor încerca să plece împreună, în baza scrisorii iubitului ei către guvern, în Occident. În momentul în care agenţii sunt pe cale să năvălească în apartament, disperat, personajul Bulgakov aruncă manuscrisul neterminat al romanului în sobă, sub privirea impenetrabilă a lui Woland care pare să îi ţină companie. După o anchetă violentă (care lasă urme pe chipul şi corpul personajului Bulgakov), în care îl acuză de „trădare şi spionaj“ şi de apartenenţă la un grup contrarevoluţionar, anchetatorii şi baronul Meigel ajung la concluzia că scriitorul a înnebunit cu adevărat, deoarece a început să creadă în existenţa reală a lui Woland, şi îl trimit la clinica lui Stravinski.

În ospiciu, profitând de simpatia surorii care îl îngrijeşte, Praskovia Feodorovna, personajul Bulgakov începe să rescrie, de la capăt, pe foi ascunse sub pernă, romanul ars în foc la arestare, ducându-l de această dată la bun sfârşit. El se introduce pe sine ca personaj în propriul roman, mai exact se dedublează între el (personajul Bulgakov din film) şi Maestru (personajul din roman), confirmând în acest fel, într-un mod paradoxal, diagnosticul de personalitate multiplă pus de Stravinski. Astfel, el se vede pe sine dedublat, cu tichia de Maestru cusută de Margareta, în sala de mese a spitalului, sau vizitându-l sub forma acestui dublu pe Ivan Bezdomnîi, închis şi el cu diagnostic de schizofrenie. În camera poetului proletcultist convertit, personajul Bulgakov îşi confirmă, prin dublul său imaginar (Maestrul), scenele din roman privind întâlnirea lui Woland cu Berlioz şi Ivan.

Figura fantasmatică a lui Woland continuă să-l bântuie pe personajul Bulgakov. În seara dinaintea arestării sale, cei doi participaseră la un chef al protipendadei moscovite în apartamentul lui Lihodeev. Anchetatorii îi vor spune personajului Bulgakov că nu fusese însoţit de nimeni, semn că, în meta-planul filmului, Woland nu are realitate pentru restul oamenilor. Dar acesta este cel care îi sugerează scriitorului să transfigureze chermeza politrucilor în episodul cu Balul Satanei, care vine astfel să completeze romanul pe care îl scrie personajul Bulgakov. Tot el este cel care, într-o vizită fantastică care aminteşte de întâlnirea lui Ivan Karamazov cu diavolul, îi spune că romanul său („romanul din roman“, cel despre Pilat din Pont) a fost citit de Yeshua şi că tot ceea ce îi lipseşte este o încheiere. Aceasta va consta, la fel ca în romanul propriu-zis al lui Mihail Bulgakov, în eliberarea lui Pilat, prizonier de două mii de ani al remuşcărilor de a fi fost laş în condamnarea lui Yeshua. Tot Woland îl anunţă pe personajul Bulgakov că romanul său, odată încheiat, îi va aduce o răsplată metafizică, compensatorie pentru martiriul pe care l-a suferit din cauza lui, şi anume odihna veşnică. Dar aceasta implică, pentru omul viu, moartea, astfel încât personajul Bulgakov, disperat şi nemaiavând nici o speranţă în lumea sa, se sinucide aruncându-se de la etajul salonului de ospiciu.

Între timp, personajul Elena, care îl aşteptase pe personajul Bulgakov pe aerodromul de unde un dirijabil ar fi urmat să-i ducă afară din ţară, află de la Aloizi Mogarâci, instalat abuziv în apartamentul de la subsol, că iubitul ei este internat la clinica lui Stravinski. Ea ajunge prea târziu la ospiciu, după ce personajul Bulgakov se sinucisese deja, dar sora Praskovia Feodorovna îi predă pe ascuns manuscrisul romanului lăsat de acesta anume pentru ea. Woland îi amintise scriitorului, în întâlnirile lor halucinatorii, că personajul Elena declarase că acest roman este viaţa ei, lucru care se adevereşte în mod tragic. Întoarsă acasă, distrusă de moartea iubitului, femeia bea otravă şi, cât timp aceasta îşi face efectul, citeşte ultima parte a romanului, cea în care Margareta zboară magic prin Moscova, participă ca regină la Noaptea de Sabat iar în final, ca răsplată, primeşte de la Woland posibilitatea de a-l regăsi pe Maestru. În felul acesta, moartea lentă sub efectul otrăvii a personajului Elena din meta-planul filmului corespunde în roman cu uciderea prin otrăvire de către Azzazelo a Maestrului şi a Margaretei şi plecarea lor, împreună cu suita de diavoli, spre lumea cealaltă. La fel ca protagoniştii romanului, şi personajele Bulgakov şi Elena din film sunt depuşi într-un loc feeric din lumea de apoi.

Filmul se încheie sub semnul lui Woland şi al focului. Tentativa agenţilor NKVD de a-l prinde pe Behemoth în apartamentul blestemat se soldează nu doar cu incendierea clădirii de la primusul motanului, ci şi cu explozia întregului sistem de încălzire cu gaz al oraşului (aluzie la exporturile de combustibili prin care Putin îşi finanţează războiul din Ucraina?). Moscova sub apăsarea furtunii (corespunzând furtunii din Ierusalimul morţii pe cruce a lui Yeshua) din romanul lui Mihail Bulgakov este înlocuită, în filmul lui Lokşin, de o Moscovă futuristă, proiecţie a idealului comunist, cuprinsă de flăcări. Sentimentul de sfârşit de lume din romanul lui Mihail Bulgakov este amplificat la cel de apocalipsă de foc, din nou o posibilă aluzie şi profeţie a lui Lokşin legată de nebunia belică a Rusiei actuale.

Ultima scenă a filmului îl arată pe Woland ţinând în mână cartea Maestrul şi Margareta scoasă din soba unde o aruncase personajul Bulgakov. În scrisoarea către guvernul URSS prin care cerea să fie repus în drepturi, Mihail Bulgakov mărturiseşte că „am aruncat în sobă, cu mâinile mele, ciorna unui roman despre diavol, ciorna unei comedii şi începutul celui de-al doilea roman, Teatrul“ (din volumul Mihail Bulgakov, Corespondenţă. Jurnale, Iaşi, Polirom, 2006, p. 192). Atât personajul Bulgakov din filmul lui Lokşin, cât şi Maestrul din romanul lui Mihail Bulgakov fac acelaşi gest autodistructiv, pentru ca Woland să poată formula uimitoarea afirmaţie „Manuscrisele nu ard“. Nu ard nici în lumea metafizică, unde Maestrul şi Margareta se prezintă în faţa divinităţii pentru a fi judecaţi prin puterea artei lor, dar nici în lumea noastră istorică, unde, iată, manuscrisul lui Mihail Bulgakov a supravieţuit martiriului autorului său şi a fost publicat după ani buni prin grija iubitei sale.

Tratarea morţii fizice a protagoniştilor lui Lokşin sub forma unei ficţiuni thanatice are aceeaşi putere de emoţie ca şi moartea mamei lui Peer Gynt din piesa lui Ibsen, în care fiul îi narativizează stingerea ca o călătorie într-o caleaşcă fermecată spre un palat de basm. În romanul lui Mihail Bulgakov, între moartea fizică a Maestrului şi Margaretei şi plecarea lor mistică, sub formă de suflete, spre locul de odihnă din limburi, accentul afectiv cade pe cea de-a doua naraţiune, ceea ce descarcă tensiunea afectivă a morţii personajelor compensând-o prin mântuirea lor spirituală. În filmul lui Lokşin, deoarece Woland şi diavolii apar doar ca halucinaţiile personajului Bulgakov şi ca figuri fantastice din romanul acestuia, accentul cade de această dată pe moartea efectivă a protagoniştilor din meta-planul filmului. Compensaţia ficţională nu mai poate contrabalansa moartea concretă. Introducând al treilea plan al intrigii, cu un Mihail Bulgakov şi o Elena Sergheevna deveniţi la rândul lor personaje în film, Lokşin pune mult mai apăsat accentul pe tragismul cărţii şi al destinului acestui scriitor persecutat de regimul sovietic.