MATEIU CARAGIALE – 140 DE ANI DE LA NAŞTERE

„Formula literară a Crailor a făcut obiectul unor nesfârşite discuţii, înainte de a dispărea prejudecata că romanul trebuie să fie realist şi epic. O anchetă printre scriitorii tineri din anii ’90 l-a considerat cel mai bun roman românesc. Tot ca roman a intrat în 2018 pe lista canonică a «României literare». (… ) Este Craii, cum se spune, o carte bazată pe stilul evocator, până la a putea susţine că seamănă cu «ficţiunea memorialistică»? (…) Nu există propriu-vorbind în Craii nici evocare, nici confesiune: spovedaniile eroilor sau «evocările» Naratorului ţin deopotrivă de o romanescă deprindere de a povesti. Povestindu-se, toţi eroii se inventează. E prea puţin «retrospectiv» cu adevărat în spovedaniilor lor, nici nimic analitic: sensul este pur proiectiv. Pe scurt, în fiecare erou se ascunde un povestitor, cu excepţia lui Pirgu, al cărui rol constă tocmai în controlarea, dacă pot spune aşa, a fanteziei celorlalţi. El joacă, în economia romanului, pe lângă Pantazi şi ceilalţi, rolul lui Sancho Panza pe lângă Don Quijote.“

(Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, 2008)