RUXANDRA CESEREANU, MUZEUL BULGAKOV DIN KIEV – SUB ATAC

După călătoria moscovită (în 2005) din proiectul Bulgakoviada pe urmele lui Mihail Afanasievici Bulgakov şi publicarea volumului colectiv Sadovaia 302 bis, semnat de şase bulgakovfili clujeviţi, Serghei, prieten din liceu (mama lui, doamna Tatiana, era rusoaică, o rusoaică de pe vremuri, rasată şi distinsă, profesoară la Literele clujene), mi-a făcut îmbierea să mergem în acelaşi grup, sau măcar eu şi Corin Braga, şi la Kiev, la Muzeul Bulgakov de acolo, găzduit în casa unde se născuse Bulgakov şi unde locuise cu familia. Fratele lui Serghei, Saşa, lucra în diplomaţie şi se afla cu slujba tocmai la Kiev, aşa încât ne-ar fi putut adăposti generos. Nu mai aveam energie pentru încă un proiect Bulgakoviada, aşa încât l-am refuzat pe Serghei. Acum îmi pare rău că nu am onorat invitaţia respectivă, căci Muzeul Bulgakov din Kiev era la fel de grozav ori chiar avea mai multe exponate autentice decât cele două muzee din Moscova de pe Sadovaia 10 (fostă 302 bis) pe care le-am vizitat în 2005. Mai ales după ce a izbucnit războiul din Ucraina, în 2022, am regretat enorm că nu am ajuns să văd Muzeul Bulgakov din Kiev, aşa cum era pe vremuri, în splendoarea lui, înainte să fie malformat de politicienii ultranaţionalişti ucraineni care, în dispoziţia lor emoţională şi alergică la tot ce era rus, ajunseseră să proiecteze în Bulgakov un scriitor… imperialist rus. Dacă ar trăi în anii de acum, Bulgakov ar fi anti-putinist sută la sută, nu mă îndoiesc de acest lucru, aşa încât acuzele politicienilor ucraineni sunt cel puţin aberante, dacă nu ridicole. Dar războiul şi ororile produse de război malformează multe lucruri, mai ales percepţiile oamenilor. Pe de o parte e de înţeles, pe de altă parte, nu e.

• Muzeul Bulgakov din Kiev.

*

Prin urmare, din cauza războiului din Ucraina, Mihail Bulgakov, rus ucrainean, s-a aflat în situaţia dublă de a fi boicotat, ca imagine şi literatură, atât în spaţiul ucrainean, cât şi în cel rus. Persecutat în timpul vieţii de Stalin (deşi dictatorul îi admira piesele de teatru) şi de aparatul de represiune, din 1926 până în 1940 (când Bulgakov se stinge), scriitorul a fost interzis şi cenzurat, având parte de percheziţii la domiciliu şi de interogatorii. Bulgakov a supravieţuit în condiţii dificile, fiind hărţuit constant, dar totuşi nu a fost trimis în Gulag. Născut la Kiev, unde îşi trăieşte prima jumătate a vieţii, se mută la Moscova unde va trăi până la moartea sa prematură.

Deja din 2014 şi după anexarea Crimeii de către Rusia, au fost voci ucrainene care au solicitat închiderea Muzeului Bulgakov din Kiev, pe motiv că Bulgakov, în câteva din piesele sale (mai ales în Zilele Turbinilor) şi în romanul Garda albă (prin glasurile unor personaje) ar fi criticat naţionalismul ucrainean. Din 2022 încoace, odată cu invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, blamarea lui Bulgakov în spaţiul cultural ucrainean a fost reînnoită, literatura lui Bulgakov fiind taxată uneori (în mod injust) ca literatură de propagandă rusă. Placa memorială închinată lui Bulgakov, de la universitatea kieveană unde viitorul scriitor a studiat medicina, a fost înlăturată. Bulgakov nu a scris în ucraineană, ci în rusă, dar aceasta era limba literară la începutul secolului XX în spaţiul cultural respectiv. Chiar dacă nu a fost scriitor de limbă ucraineană, cordonul ombilical al lui Bulgakov nu poate fi rupt de Kiev şi de spaţiul cultural ucrainean, el este rus ucrainean sau ucrainean rus, aparţinând prin urmare de două spaţii culturale, fie că acest lucru le convine ucrainenilor ori ruşilor (sau nu). Este un scriitor cu o dublă moştenire culturală, dar acest lucru (din pricina războiului din Ucraina şi a faptelor abominabile petrecute în acest război traumatic pentru ucraineni) a catalizat o repudiere a lui Bulgakov în spaţiul literar şi cultural ucrainean. Deocamdată muzeul Bulgakov din Kiev nu a fost închis, în ciuda disputelor legate de acest lucru, ci este deschis publicului. Stafful Muzeului şi-a manifestat în diferite rânduri (prin fapte concrete) poziţia pro-ucraineană, apărând în acelaşi timp figura lui Bulgakov. Muzeul a găzduit inclusiv pe site o dezbatere privitoare la conexiunea culturală a scriitorului cu Ucraina şi la legătura acestuia cu oraşul în care s-a născut.

În Rusia, Bulgakov este un scriitor tolerat în cadrul regimului putinist. Mihail Lokşin a regizat noua versiune cinematografică a capodoperei bulgakoviene Maestrul şi Margareta (pelicula a fost lansată la începutul lui 2024), incluzând în filmul său destule elemente din persecuţia stalinistă la care a fost supus Bulgakov (aceste persecuţii sunt elocvent prezentate în Jurnalul şi corespondenţa scriitorului). Anticomunismul lui Bulgakov şi critica la adresa moscoviţilor atei şi corupţi i-a folosit lui Lokşin ca platformă pentru a critica, alegoric, pe ici-colo, regimul putinist actual de la Kremlin. Există voci din anturajul mediatic al lui Putin (între care Vladimir Soloviov, dar şi alţii) care au solicitat ca Mihail Lokşin să fie acuzat de terorism şi să fie judecat pentru filmul său. Nu s-a dat curs acestui lucru, totuşi, chiar dacă noua versiune cinematografică a romanului Maestrul şi Margareta a fost considerată una aluzivă la dictatura lui Putin. Noroc că regizorul Mihail Lokşin trăieşte în SUA, prin urmare nu are cum să fie arestat de autorităţile ruse care, de altfel, nu au interzis filmul, din motive financiare, căci pelicula lui Lokşin face bani (în marile oraşe unde este vizionat), ceea ce nu e puţin lucru în Rusia tot mai sărăcită din cauza războiului sângeros şi costisitor ruso-ucrainean.

În primăvara lui 2024, situaţia Muzeului Bulgakov din Kiev s-a acutizat în rău, căci voci oficiale l-au declarat, din nou, pe scriitor a fi ucrainofob. Membri ai Institutului Memoriei Naţionale au cerut interzicerea lui Bulgakov, afirmând că acesta ar fi glorificat imperialismul rus. Numele lui Bulgakov ar trebui (au solicitat aceşti ultranaţionalişti) să fie interzis prin lege, iar operele sale să nu mai fie studiate. Străzile din Ucraina care poartă numele său ar trebui redenumite, consideră reprezentanţii Institutului Memoriei Naţionale, iar plăcuţele comemorative şi statuile scriitorului ar trebui eliminate. Expertiza din aprilie 2024 a Institutului Memoriei Naţionale consideră în mod aberant că Bulgakov este „apropiat de ideologiile actuale ale putinismului“, atitudinea de odinioară a scriitorului faţă de limba şi cultura ucraineană fiind una etnocidă şi şovină! Pentru a ilustra acest lucru, experţii Institutului Memoriei Naţionale (care nu sunt literaţi, ci politicieni, adică neprofesionişti în ceea ce priveşte arta, incapabili să distingă realitatea de ficţiune) folosesc replici ale unor PERSONAJE din opera lui Bulgakov.

• Mihail Bulgakov şi soţia sa, Elena Sergheievna Bulgakova.

Fondatorul muzeului Bulgakov, Anatoli Konceakovski, a declarat că toate constatările amintite ale experţilor reprezintă malformări care „nu corespund realităţii“. „Opiniile personajelor sunt atribuite lui Bulgakov. Dar o operă de artă este o ficţiune. În scrisorile şi jurnalele lui Bulgakov însă nu există nicio dovadă că acesta ar fi fost împotriva Ucrainei“, a afirmat Konceakovski. În opera de non-ficţiune nu există nicio dovadă că Bulgakov ar fi fost ucrainofob şi imperialist rus, aşa cum pretind acuzatorii săi. Expertiza Institutului Memoriei Naţionale a fost făcută de incompetenţi şi persoane afectate emoţional de războiul din Ucraina, care au distorsionat intenţionat şi răuvoitor opera lui Bulgakov. Directoarea actuală a Muzeului Bulgakov, Ludmila Gubianuri, a declarat că afirmaţiile din raportul Institutului sunt „neargumentate“, dar că muzeul va suferi totuşi anumite modificări, ţinându-se cont atât de fanii scriitorului, cât şi de consecinţele traumatice reale ale războiului din Ucraina. E o decizie dependentă strict de contextul războiului, care încearcă să hibrideze moştenirea culturală a scriitorului şi, totodată, reacţiile adverse legate de el. Directorul Institutului Memoriei Naţionale, Anton Drobovici, susţine că Muzeul Bulgakov nu va fi închis, iar exponatele vor rămâne la locul lor. Dar muzeul va fi redenumit, iar conceptul muzeului va fi schimbat, adică va fi şi deveni non-bulgakovian…, după cum reiese.

Mă întreb cum altfel să îi spună Muzeului Bulgakov decât Bulgakov, dacă e vorba chiar de casa scriitorului care găzduieşte acest muzeu?! De parcă nu ar fi fost de ajuns că Bulgakov a fost persecutat de Stalin, acum s-au mobilizat şi autorităţile ucrainene să hărţuiască sărmanul muzeu şi pe un scriitor oricum persecutat în timpul vieţii! Deşi înţeleg (emoţional) alergia ucrainenilor la tot ce este rusesc, alergie care, probabil, va dura o vreme îndelungată, repudierea lui Bulgakov din spaţiul cultural ucrainean nu are justificare. Aproape că mi-l închipui pe stalinistul critic Latunski, din Maestrul şi Margareta, bântuindu-l încă şi hărţuindu-l pe Bulgakov, în mileniul trei, nu doar pe Maestrul din roman! Am întrebat-o inclusiv pe prietena mea Oksana Stomina, scriitoare ucraineancă pe care am cunoscut-o la Roma, la Ziua mondială a poeziei – în 2024, şi cu care am o relaţie deschisă, ea cunoscând filo-ucrainitatea mea şi solidaritatea cu poporul ucrainean. La finalul anului 2024, Oksana nu mi-a putut explica prea limpede cum stau lucrurile cu Muzeul Bulgakov din Kiev, dar mi-a precizat că ea însăşi îl admiră pe Mihail Afanasievici şi că regretă situaţia de confuzie din partea autorităţilor ucrainene. Apoi, la începutul lui 2025, Oksana mi-a scris bucuroasă că a participat la o întâlnire literară la Muzeul Bulgakov, care încă poartă acest nume: nu s-a schimbat nimic, mi-a precizat prietena mea ucraineancă, exponatele sunt acolo unde au fost dintotdeauna. Probabil fanii din Kiev ai scriitorului au izbutit să-l apere cu succes. Spre norocul bulgakofililor din toată lumea.

• Mihail Bulgakov.

O reacţie bizară la adresa lui Bulgakov am găsit şi în România, chiar dacă în mod izolat. Am fost frapată când am citit eseul „Bulgakov, Stalin şi alţi demoni“, semnat de Vlad Bolocan (jurnalist şi psiholog, ca formaţie), într-un număr al revistei Observator Cultural, din 2024. Pe lângă informaţiile noi şi utile pe care autorul le aduce despre culisele capodoperei bulgakoviene (sintetizând diferite articole şi cărţi) ori despre sensul cuvântului maestru-maistru-meşter (o foarte interesantă incursiune lingvistică în limba rusă şi în dimensiunea mentalitară a aceleiaşi limbi), Vlad Bolocan pare să nu cunoască defel cartea lui Ion Vartic (ori măcar prefaţa amplă a acestuia la capodopera Maestrul şi Margareta) despre Bulgakov, în care eseistul clujean analizează subtil atitudinea scriitorului faţă de Stalin. Nu cred deloc că i se potriveşte lui Bulgakov formula de colaboraţionist în care aproape că îl încadrează Vlad Bolocan. Este inadecvată o asemenea ecuaţie reducţionistă şi simplistă, care nu redă complexitatea psihologică a felului în care Bulgakov s-a raportat la Stalin. Jurnalul lui Bulgakov mărturiseşte limpede despre felul în care scriitorul a fost hărţuit, persecutat şi umilit în regimul stalinist. Nu au lipsit nici anchetele, nici confiscarea manuscriselor în ceea ce îl priveşte. M-a uimit perspectiva reducţionistă a lui Vlad Bolocan în această privinţă. Desigur, fiecare are dreptul la percepţiile sale literare, mai de aproape ori mai de departe, mai dinăuntru, mai dinafară. Dar ca Bulgakov să fie perceput în ipostaza de colaboraţionist al regimului sovietic, ehei, aşa ceva frizează absurdul!