MIHNEA MĂRUŢĂ, CE INTENŢII AI.

Sau despre capitalismul transcendental

Un studiu al universităţii Harvard, dat publicităţii la sfârşitul anului trecut, anunţă transformarea actualei pieţe digitale, axată pe captarea şi vânzarea atenţiei, într-o piaţă a cărei marfă va consta în intenţiile pe care ni le dezvăluim în reţea. Pe scurt, economia atenţiei (attention economy) este pe cale de a fi înlocuită de economia intenţiei (intention economy). Ce înseamnă acest lucru şi cum ne afectează pe fiecare dintre noi?

Să începem cu o paralelă. În urmă cu aproape 70 de ani, scriitorul american Philip K. Dick publica o nuvelă intitulată Minority Report, care avea să fie ecranizată de Steven Spielberg în 2002. (Cum se întâmplă adesea, filmul e mult mai cunoscut decât cartea care stă la baza scenariului.) Tema centrală a nuvelei este capacitatea de a prevedea viitorul, de care dispun câteva fiinţe excepţionale, denumite „precogs“ (în româneşte, precogi). Philip K. Dick a reluat acest termen şi această „super-putere“ în romanul Ubik, apărut în 1969, din care am extras acest fragment: „Precogul întrevede o mulţime de viitoruri, aşezate unele lângă altele, întocmai ca alveolele dintr-un stup. Pentru el, unul dintre acestea are o mai mare luminozitate, aşa că îl alege pe acela“. Dacă am translata acest „stup“ de posibilităţi în mintea unui om oarecare, ceea ce ar alege un precog, varianta cea mai luminoasă, este ceea ce numim intenţie. Pentru că intenţia este „ciorna“ unei decizii. Când mă gândesc sau când spun că „intenţionez să fac lucrul X“, acel X reprezintă un viitor in nuce, nematerializat. Astfel, intenţia constituie faza premergătoare a ieşirii din sine reprezentate de acţiunea concretă. Dacă am putea privi ce se întâmplă în creier în procesul de luare a unei hotărâri, dacă am avea cumva acces către liberul nostru arbitru aşa cum o cameră cu infraroşii detectează semnalele de căldură dintr-o clădire, atunci intenţia ar fi zona cea mai „fierbinte“ de dinaintea faptei.

Ce se va întâmpla în noua piaţă digitală? De fiecare dată când vom folosi un telefon mobil sau un computer, indiferent de aplicaţie, vom interacţiona, de fapt, cu un aşa-numit agent LLM (Large Language Model). Adică un program de inteligenţă artificială care nu doar că are acces la uriaşe baze de date, şi nu doar că dialoghează (inclusiv vocal) asemenea unui om, ci „învaţă din mers“ şi se perfecţionează prin fiecare interacţiune pe care o are cu utilizatorii. ChatGPT este exemplul cel mai cunoscut: o aplicaţie de tip LLM care, deşi se află doar la versiunea 4.0, se „poartă“ deja ca un om. Nu întâmplător sporeşte numărul copiilor şi al adolescenţilor care se îndrăgostesc, la propriu, de această entitate. Pentru că ea le stă la dispoziţie oricând, nu se plictiseşte, ştie de toate, iar, mai nou, reacţionează de parcă ar avea şi emoţii. Ce face însă orice agent LLM în „viaţa“ sa de zi cu zi – care viaţă, să nu uităm, este în slujba companiei care l-a creat? Construieşte şi cizelează, cu fiecare dialog, un profil psihologic tot mai elaborat al utilizatorului. Construieşte un aşa-numit continuum: mai întâi înţelege care e intenţia omului, apoi o prezice, iar în cele din urmă e capabil să prezică acţiunea ce va rezulta din acea intenţie. Veţi spune, pe bună dreptate, că nu orice intenţie omenească se transformă în faptă. Dar aceste LLM-uri învaţă şi memorează inclusiv acest aspect: să separe de continuum acele intenţii care devin realitate.

Care este marea transformare? Situaţia din prezent, simplificată, arată astfel: ceea ce cumpără o companie oarecare de la o platformă globală (gen Google, Facebook sau TikTok) este acces la atenţia noastră, fie în prezent (prin reclame afişate în timp real), fie în viitor (prin rezervarea unui spaţiu de reclamă). Prin intermediul LLM-urilor, ceea ce vor cumpăra companiile de acum înainte va fi acces la intenţiile noastre, dar şi, mai important decât atât, posibilitatea de a ne sugera un anume viitor în detrimentul tuturor celorlalte posibilităţi. De exemplu, dacă ţi-ai instalat un LLM cu care discuţi ore întregi în fiecare zi, el te va cunoaşte atât de bine, încât nici nu vei sesiza când te va întreba – „ziceai că ai avea chef să mergi la mall, nu vrei să-ţi cumpăr un bilet la filmul X?“. Ce ne arată acest fenomen? Pe scurt, extinderea capitalismului către interiorul fiinţei noastre, chiar către cel mai intim domeniu, transcendentalul, acolo unde structurile înnăscute ale conştiinţei se întâlnesc cu gânduri neconcretizate, cu visuri şi cu o voinţă latentă. Această societate, în care inteligenţa artificială devine un soi de precog şi ajunge să ne devanseze propria cunoaştere de sine, o voi numi capitalism transcendental.

Vine o lume în care inteligenţa artificială ne va sugera şi ne va dirija dorinţele, ne va prevedea multe dintre hotărâri şi ne va vinde toate aceste slăbiciuni unor terţi neştiuţi, oferindu-ne simultan măreaţa iluzie că suntem înţeleşi, ascultaţi şi că, miraculos, există acolo, în reţea, „cineva“ care ne face încontinuu să uităm cât de singuri suntem în realitate.