ION BUZAŞI, NUMELE EMINESCIAN AL BLAJULUI

„Mica Romă“ a devenit în timp supranumele oraşului. În numele eminescian al Blajului este sintetizată istoria şi cultura oraşului. Inochentie Micu-Klein a voit să întemeieze aici, la confluenţa Târnavelor surori, „un oraş de credinţă şi tărie românească“. A întemeiat Blajul care a devenit capitala românilor greco-catolici (un satelit al Romei) şi leagănul Şcolii Ardelene, focar de conştiinţă naţională prin descoperirea şi argumentarea temeinică a latinităţii noastre. În continuarea operei acestor istorici ai Şcolii Ardelene, Eminescu scria profetic în articolul Mândria de a fi român: „Sămânţa din care a răsărit acest popor este nobilă şi poporul român nu va pieri până când nu va uita nobila sa obârşie“. Şi – vorba poetului – pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, Eminescu i-a spus Blajului Mica Romă.

Odată încetăţenit acest nume eminescian al Blajului, el a fost atât de des repetat încât a intrat în conştiinţa istoriei literare româneşti. Dar, răsfoind revistele primite de la colegii mei din Năsăud, dau peste un articol semnat de colegul meu de facultate Ion Poenaru, un harnic scotocitor în arhivele năsăudene, intitulat Sunt cuvintele lui Eminescu?, în care ni se spune că această îmbinare de cuvinte apare în imnul liceului grăniceresc „George Coşbuc“, în 1863.

Liceul din Năsăud s-a înfiinţat în 1863 şi atunci purta numele Gimnaziul românesc greco-catolic din Năsăud. De-a lungul timpului a purtat mai multe denumiri: numele Liceul „George Coşbuc“ apare pentru întâia oară în anul şcolar 1922/1923. Cu ocazia înfiinţării acestei instituţii de învăţământ, s-a intonat Oda liceului, în care, în versurile celei de a patra strofe, este pomenit şi centrul şcolar al Blajului, supranumit şi aici „Mica noastră Romă“, bucuros că poate întinde mâna de frăţie, alături de „Braşovul antic“ şi Beiuş, „soţului june“:

„Sălteze Blajul, mica noastră Romă

Braşovul antic, cu tine Beiuşe,

Că pot întinde mâna de frăţie

Soţului june!“

Scrisă în metru antic, într-un elogiu patetic al originii noastre romane, oda este un ecou poetic al operei istorice şi filologice a reprezentanţilor Şcolii Ardelene.

A cunoscut Eminescu oda liceului năsăudean? E posibil, pentru că la gimnaziul din Cernăuţi, poetul a avut colegi din ţinutul Năsăudului, care i-au putut relata lui Eminescu într-o convorbire amicală despre festivităţile deschiderii liceului, şi să-i recite chiar un fragment din oda care a devenit imnul liceului. Aşa cum s-ar putea ca Aron Pumnul, dascălul blăjean, refugiat după 1848, la Cernăuţi să fi rostit această sintagmă despre Blaj.

Salutul entuziast al lui Eminescu adresat Blajului în primăvara anului 1866, îl cunoaştem numai după memorialistica adunată de dr. Elie Dăianu în broşura Eminescu în Blaj. Amintiri ale contimporanilor, Blaj, 1913. Elevii Blajului, crescuţi în cultul latinităţii, au adoptat cu entuziasm să atribuie lui Eminescu acest nume al oraşului, emblemă a latinităţii noastre. E adevărat că în oda liceului năsăudean sintagma „mica noastră Romă“ precede cu trei ani „salutul eminescian al Blajului“, dar nu schimbă prea mult acest moment biografic şi datele istoriei literare, pentru că o expresie devine celebră nu numai prin ea însăşi, ci, mai cu seamă, prin cel care a rostit-o. Rămasă într-un anuar şcolar, „mica noastră Romă“ din oda lui Ioan Marte Lazăr, ar fi fost de bună seamă uitată. Rostită de Eminescu – mărturisită de tovarăşii săi de drum spre Blaj –, ea a căpătat notorietate şi, într-un fel, „paternitate“ care sunt imposibil de schimbat.

Aşadar, putem spune că numele Blajului ca „Roma Mică“ (sau Mica Romă) este dat de Eminescu.