CENTENAR BALOTĂ

• Nicolae Balotă în redacţia revistei Apostrof.

„Cărturarul Nicolae Balotă a trăit mai multe experienţe ale unei stări de ecluză, de trecere de la un nivel la altul a pragurilor existenţiale. Întors cu privirile spre ceea ce este durabil în trecutul omenirii şi trădând comportamentul auster al unui ascet în ale cunoaşterii, el a fost, în primul rând, un spirit neoclasic iubitor de clarităţi ideatice esenţiale. (…) Traversând mai multe ecluze ale vieţii sale tumultuoase, în urma cărora a însumat profunde experienţe spirituale, Nicolae Balotă a dobândit acea înţelepciune de sorginte elină ce i-a îngăduit să vadă fapta şi cuvântul ca fiind una, deoarece ideile i-au cizelat un stil pe măsură, caracterizat prin reîntoarcerea la simplitatea expresiei. În consecinţă, datul vieţii a fost preschimbat în scris, cu convingerea că se poate exprima despre orice fapt de cultură existent pe aproape un întreg mapamond literar. (…)

Fire profund religioasă, pentru care rugăciunea a avut rolul unui «bas continuu» al existenţei, Nicolae Balotă a încercat în paginile operei sale prodigioase, căreia i-a sacrificat statura sa morală, să dureze neglijând ceea ce se pierde: susţinerea, fără examen de conştiinţă, a unui discurs literar impresionant prin vastitatea cunoştinţelor etalate. Cu trecerea timpului, fostul deţinut politic ros de complexul cezaric sublimat pe tărâmul literelor, a înţeles, probabil, că infernul fiinţei umane este pavat mai curând cu regrete tardive decât cu bune intenţii neonora(n)te. Cel care în adolescenţă a dorit să devină iezuit nu a contrazis butada care circulă despre iezuiţi în privinţa neadevărurilor rostite. Prins în ecluza Istoriei, în vasta şcoală a mizantropiei comuniste (a «umanismului socialist»), oare volitivul Nicolae Balotă s-a simţit muşcat – asemenea tânărului spartan din poezia Vulpea, a prietenului său Radu Stanca – de un pui de vulpe ascuns cu grijă sub haină? “

Vasile Spiridon, Complexul cezaric. Nicolae Balotă

(1925-2014), în România literară nr. 5/2025.