DAN GULEA, VICTOR BRAUNER, REALIST

Există unele momente în care poeţii şi artiştii, circumscrişi domeniului lor, apar în concretul tabloidelor; unul dintre aceste momente a fost descoperirea de către presă a casei în care s-a sinucis Ilarie Voronca, delicatul poet al suprarealismului românesc, „miliardarul de imagini“, după cum a fost supranumit de critică.

Un altul, recent, este dat de scandalul tablourilor Brauner, contrafăcute, după cum argumentează unii critici de artă, incluse în recenta expoziţie de la Muzeul Naţional de Artă; proprietarul tablourilor cu pricina, fostul premier Adrian Năstase, alături de fiii săi, mare amator de artă, le-a şi retras din expoziţie.

Cu toate acestea, nimic din sfera senzaţionalului ieftin nu transpare în recenta biografie din colecţia cunoscută de la Polirom, dedicată lui Victor Brauner, „pictorul vizionar“ (Valentina Iancu, Victor Brauner. Pictorul clarvăzător, seria „Biografii romanţate“, Polirom, Iaşi, 2024, 272 p.), deşi elemente ale vieţii lui Brauner s-ar putea încadra în această zonă, de la şedinţele de spiritism pe care le realiza tatăl copiilor Brauner, pe la începutul secolului trecut, la premoniţiile pictorului despre fatidicul accident în care şi-a pierdut ochiul stâng.

Valentina Iancu, autoarea monografiei, este o cunoscută cercetătoare a artei moderne, cu stagii şi expoziţii organizate la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi în alte zone expoziţionale din Viena sau Berlin. Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului (2010), Jewish Artists in Modern Romania (2012), Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti, 1830-1930 (2012) sunt câteva albume (realizate în colaborare) unde se poate vedea o parte din aria de interes a cercetătoarei. În mod specific, primele două albume amintite au coperta I alcătuită din reproduceri după Victor Brauner.

Pictorul clarvăzător este o monografie foarte atent documentată, în care una dintre personalităţile cele mai reprezentative ale suprarealismului nostru la nivel internaţional este urmărită în momentele-cheie ale transformării, ale transgresării graniţelor psihologice, naţionale, sociale.

Neoprindu-se la acumularea strictă a informaţiei, cartea are câteva scene de veritabil roman, între care se remarcă după-amiezile petrecute de Victor, adolescentul rebel, la sicriul de sticlă al Iuliei Hasdeu, evocarea printr-un personaj-reflector al doliului bătrânului tată, Bogdan Petriceicu Hasdeu, scenele de plâns şi îndoială din cimitirul Bellu, de la mormântul intitulat „Poema“.

O altă scenă senzaţională este bătaia dintre André Breton şi Tristan Tzara, din 1924, în care Breton calcă satisfăcut pe faimosul monoclu al lui Tzara, un fel aparte de enucleare, adevăratul leit-motiv al biografiei lui Brauner.

Cartea înfăţişează un Breton truculent, omniprezent, care priveşte întotdeauna spectacolul vieţii şi este gata să aplaude, să comenteze atunci când vede o „scenă“ de hazard obiectiv, precum cea în care paharul aruncat din întâmplare de pictorul Oscar Dominguez avea să-i distrugă ochiul lui Brauner. Documentată de principalii monografi ai lui Brauner, întâmplarea şi, mai ales, premoniţia întâmplării din desenele şi tablourile lui Brauner, pictate cu 7-8 ani înainte de acest accident, realizează subiectul cărţii. Totul, într-o viziune cu multe straturi hermeneutice, din care nu pot lipsi ciclopul, personajul diabolic, posesorul absolut al vederii. Pictorul simte nevoia să interpreteze aceste viziuni. O face în faţa lui Peggy, din familia Guggenheim, care îi vizitează atelierul parizian: „Sunt mulţi ochi, multă orbire [în tablourile mele]. O orbire spirituală atât de caracteristică omului modern. Orbirea sufletului poate fi o explicaţie pentru antisemitismul care creşte de la an la an […] Ştiu că explicaţia asta spiritual e mai complicată“.

Ochiul cercetătoarei în istoria queer Valentina Iancu citeşte adecvat atracţia lui Geo Bogza faţă de Victor Brauner; pentru oricine a parcurs corespondenţa scriitorilor şi artiştilor de avangardă, alături de alte note şi însemnări intime, jurnale, este frapant felul în care cuvintele „Te iubesc“, de pildă, sunt rostite în cele mai diferite situaţii şi contexte. Există unele „personaje“ ale avangardei noastre care folosesc cu predilecţie această „formulă de încheiere“ în scrisori. Unul dintre aceste personaje este Bogza, care „îl îmbrăţişa, îl mângâia, uneori îl săruta pe ceafă. Fără îndoială exista o atracţie, dar tot fără îndoială amândoi erau atraşi de femei. Mergeau împreună la râu sau la lac, înotau goi şi apoi rămâneau întinşi la soare“.

Dincolo de particularităţile lui Brauner, de mesajele operei sale şi portretele marilor spirite ale secolului, de la Freud la Brâncuşi, Breton, Ernst, dincolo de imaginile cu artiştii şi scriitorii români de avangardă, precum Gellu Naum, Saşa Pană, Stephan Roll, Marcel Iancu, M.H. Maxy, de contiguităţile suprarealism – comunism, există în acest volum câteva trăsături ale artistului dintotdeauna, precum devotamentul pentru munca sa, identificarea cu propria creaţie, care lasă în urmă orice fel de aspecte ale lumii mundane, obiectiv burgheze. Această trăsătură a artistului din orice epocă, a artistului adevărat, este studiată prin scenele de conflict dintre Victor şi prima soţie, Margit (Margoutza), care îi reproşează că îi place mai mult arta decât viaţa reală şi stă prea mult în propriul atelier, uitând efectiv de ea. Este un cuplu ce are un ecou, în carte, în relaţia Tzara – Greta Knutson, construit în aceeaşi manieră, din diferite motive – precum acela de a sugera nişte patternuri.

Aflându-se în epicentrul mişcării avangardiste româneşti, al suprarealismului, viaţa lui Victor Brauner este şi o istorie a acestora, paralel cu o istorie a prieteniei. Personajul-cheie – Ilarie Voronca, poetul alături de care creează „picto-poezia“ în revista 75HP din 1924, alături de care asistăm la expoziţia internaţională a Contimporanului, urmărindu-le drumurile, mai departe, în capitala Franţei, disensiunile şi discuţiile cu André Breton, pendulările între Breton şi Tristan Tzara. Alte şi alte drumuri se intersectează: revenirea lui Brauner în ţară nu este simplu capriciu de inadaptat, este un răspuns la chemarea sub arme, obligaţia de a-şi efectua stagiul militar. De aici, o altă întâlnire şi o altă manifestare a prieteniei, cea cu Gellu Naum, ale cărui cărţi vor fi cu predilecţie ilustrate de Brauner („Astfel vreau să scriu“, spunea Naum vorbind despre tablourile lui Brauner). Şi, în special, rolul jucat de Brauner, de la distanţă de această dată, în constituirea Grupului suprarealist român (Gellu Naum, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, D. Trost), cea mai autentică formă a suprarealismului în momentul 1945-1947, aşa cum avea să recunoască Breton.

Partea luminoasă este contrabalansată de dificultatea găsirii unei identităţi într-o lume sfâşiată de război: tovarăşa de idei şi de viaţă, Jacqueline rămâne izolată în Parisul ocupat, în timp ce Brauner îşi caută un rost în ţinuturile provensale, vechi trubadur urgisit. Mergând tot mai la Sud, spre muşchiul crud, Victor Brauner se desface de identitatea urbană, căutând şi studiind natura: scrie, cercetează, pictează şi, mai ales, se ascunde, evreitatea fiind povara sa în timpurile grele ale războiului.

Meditaţia asupra destinului pe care o face clarvăzătorul Brauner are multe volute şi aspecte; în cazul pictorului, al artistului vizual, modul şi situarea sa în lume, credinţa că doar într-o ţară precum Franţa se poate realiza, este rostită undeva de Brâncuşi. Mai mult, evoluţia şi legăturile profunde ale lui Brauner cu familia determină autoarea să atingă şi alte nuanţe ale destinului: preocuparea fratelui Harry Brauner pentru universalitatea folclorului este contrapusă monopolului pe care legionarii şi extremişti de dreapta îl construiseră pentru identitatea românească a folclorului, pe vechea temă a identităţii naţionale; anii de închisoare sub comunism ai lui Harry, lipsa de comunicare cu familia, cu părinţii – totul creează un Victor Brauner complex, motivat şi angrenat în istorie altfel decât o făceau monografiile de specialitate, concentrate în mod fundamental pe mesajul artistic (Sarane Alexandrian, Mihaela Petrov – pentru a rămâne doar la aceste exemple).

Un Brauner clarvăzător – în primul rând un Brauner realist, concret, de care câmpul cercetării avea într-adevăr nevoie.