CARMEN POPA, RELAŢIA SUNET – MIŞCARE ÎN SPECTACOLUL COREGRAFIC
M-am bucurat mult când Maia Ciobanu m-a invitat să vorbesc despre cartea sa, Relaţia sunet–mişcare în spectacolul coregrafic, cu ocazia lansării acesteia, desfăşurată în cadrul ultimei ediţii a Festivalului Internaţional Meridian–sonimagicon în intermezzo-ul Video-concertului.
Lectura amplului volum (peste 300 de pagini), apărut la Editura Muzicală, care tratează pe rând subiecte distincte, dar confluente – conturând o tematică complexă – m-a impresionat prin acuitatea şi erudiţia abordării interdisciplinare ca pandant ideal al unui demers analitic, pe cât de vast pe atât de riguros, al oricărui fenomen critic de tip sincretic. Adâncindu-mă în lectură, gândurile mi s-au îndreptat spre începuturile carierei mele didactice, când, din sferele pure ale Muzicologiei, am plonjat, fără nicio poliţă de asigurare, într-un univers quasi necunoscut mie – cel al dansului – unde, abrupt şi deopotrivă pragmatic, m-am recalificat la locul de muncă, recuperându-mă treptat, prin efectul miraculos pe care l-a avut această artă puţin apropiată mie până atunci asupra-mi. Am fost cucerită de haloul estetic special, de acurateţea, graţia şi expresivitatea mişcărilor care fascinează, încântată, fiind, în acelaşi timp, de tuşele „en français“ (devenite atribute lingvistice ale unei atmosfere inconfundabile) – battement tendu, plié, jetée, fondu, frappé, rond de jamb, pirouette, arabesque etc – conchizând prin a preţui la justa valoare efortul uimitor depus zi de zi – din nevoia de a sfida legile gravitaţiei – nobleţea ţinutei, atitudinii, expresiei corporale, impecabila distincţie, toate acestea neîntâlnindu-le doar în sălile de curs, ci şi pe culoare, săli de clasă, cancelarie, la elevi şi profesori de specialitate deopotrivă. Experienţa unică, extraordinară, dobândită pe parcursul celor 10 ani de activitate, constituie indubitabil condiţia sine qua non a înţelegerii studiului Maiei Ciobanu, cu deschiderile sale remarcabile pe ambele tărâmuri artistice, condiţia de a-l prezenta în cunoştinţă de cauză şi de a-i identifica valenţele de pionierat. Mediul respectiv a fost mereu unul deosebit de fertil din punctul de vedere al performanţelor şi experimentelor artistice, autoarea trecând prin filtrul propriu incredibilul spectacol din spatele spectacolului, cel în care „se întâlneau şi se ciocneau generaţii, concepţii, orgolii. Scena stimula temperamentul flamboaiant, personalităţile extrovertite“.
Nucleul studiului îl constituie, evident, spectacolul coregrafic, considerat de autoare a fi „un fenomen sincretic, structurat polifonic, cu un caracter tipic mobil şi evolutiv“, în cadrul căruia contrapunctul instituit, specific acestui gen de spectacol, are aşa-numite „voci“ care diferă prin substanţa artistică, rol, importanţă, conceptualizând mişcarea, sunetul, elementele vizuale (lumini, decoruri, costume) şi eventual literare (scenariu, text).
Aşadar, o analiză corectă şi completă a unui spectacol coregrafic şi a „muzicii integrate lui“ (inovativă sintagmă) va evalua ierarhizarea aşa-numitelor voci care îl compun, în special a celei mai importante relaţii care funcţionează în acest tip de spectacol, relaţia sunet-mişcare.
De importanţa parametrului durată (exprimat prin ritm, metru, tempo), în relaţia muzică-gest, depinde calitatea structurării unui întreg spectacol. Analizele şi comentariile mai multor creaţii coregrafice realizate de autoare (două momente din baletul Giselle de Adolphe Adam, două momente din baletul Lacul lebedelor de P.I. Ceaikovski, cinci creaţii de dans contemporan, semnate de Miriam Răducanu, Raluca Ianegic, Paul Lightfoot, Ohad Naharin, Martha Clarke), din perspectivă temporală şi nu numai, aduc în prim-plan notaţia ritmului gestual şi relaţia sa cu ritmul sonor, demonstrând ascendentul sonorului asupra mişcării, manifestat la nivel structural şi afectiv, înrâurind astfel evaluarea critică şi estetică atât a dansului, cât şi a muzicii integrate lui.
Schimbând mereu modul de abordare – fie temporal, spaţio-temporal tehnic-principial (cu aplicabilitate atât în textul coregrafic, cât şi în cel muzical), sumativ-subsumativ-relaţional (cu urmări spectaculoase la nivel semantic, pe care le poate provoca şi cea mai mică oscilaţie sunet-mişcare), fie în privinţa factorilor de influenţă a relaţiei sunet-mişcare, a iniţiativelor creatoare în relaţia muzică-gest, a factorilor de mobilitate (coincidenţă, contrast, indiferenţă), pe nivele (structural, afectiv-emoţional, stilistic, trans- cendental), a interferenţelor spectaculoase categoriale şi între nivele, a potenţialului semantic al textului muzical în textul coregrafic (în oglindă cu polisemantismul dansului), a textului muzical însuşi (ca element de bază al spectacolului coregrafic), a gradului de implicare creatoare şi/sau re-creatoare, şi/sau de interferenţă (protagonişti fiind pe rând compozitorul, interpretul muzical, coregraful, dansatorul) – Maia Ciobanu a cercetat exhaustiv subiectul, realizând un opus muzicologic de pionierat, cu totul remarcabil, dens ca informaţie, captivant, impecabil conturat stilistic, angajând un limbaj elevat de specialitate, cu ancorare interdisciplinară efectivă, un tratat care serveşte în primul rând cauza dansului/baletului profesionist de înaltă performanţă, precum şi pedagogiei dansului, criticii de specialitate din ambele sensuri – coregrafic-muzical – constituind, totodată, o invitaţie, pe cât de argumentată pe atât de elegantă, adresată publicului, de a privi cu ochii larg deschişi ai cunoaşterii frumuseţea şi complexitatea fenomenului în sine – o oglindire a enunţului sonor în sinteza numită dans într-un spectaculos pas de deux cu dobândirea de semnificaţii noi, absorbite de muzică în spaţiul coregrafic. Tainic şi sublim demers!
Reverenţă, Maia Ciobanu!