MIRCEA MOŢ, A SPUNE SAU A NU SPUNE

Un personaj al recentu­lui roman al Hannei Bota, Să spui sau să nu spui (Iaşi, Polirom, 2024) se întreabă dacă trebuie să se destăinuie celorlalţi, maturilor în primul rând (Alex fiind un adolescent), dacă trebuie „să spună“, cu alte cuvinte. El ştie că „dacă spui, îţi sare lumea în cap, o poţi păţi rău de tot dacă te destăinui“. În asemenea situaţie, Alex se convinge că nu trebuie să spună: „aşa că nu spui. Taci cuminte şi dai afară doar ce aşteaptă adulţii de la tine“. Personajul are o taină, un secret prin care nu se abate de la condiţia celorlalte personaje („Toţi cei din jurul meu au secrete“), ceea ce îi accentuează frământarea: „Încă nu ştiu: în general, e bine să-ţi scoţi tainele vieţii la iveală sau e mai bine să le ţii pentru tine pe veci? Când să le scoţi? Cât de repede? Cât de târziu? Sau niciodată? Cât să te macini singur şi când să împărtăşeşti. Habar n-am!“. În cartea sa, Secretele de familie. Cum se moştenesc traumele, tradusă şi în româneşte, Serge Tisseron consideră că „marea majoritate a secretelor au legătură cu naşterea şi moartea: secretele de filiaţie şi de adopţie etc.“, secretele de familie marcând câteva generaţii. Atunci când îi trece prin cap că e mai bine să nu spui, Alex se gândeşte că, păstrându-şi taina, adică tocmai ceea ce-l diferenţiază de alţii, poate dobândi certitudinea unei anumite libertăţi, lipsite de constrângeri exterioare. Prin secret, el refuză în primul rând acel „făgaş“ pe care i l-ar trasa ceilalţi: „Oamenilor le place să traseze ce au alţii de făcut, asta am observat. Sunt mai specialişti în viaţa celorlalţi decât în a-şi coordona propriile vieţi“.

Personajele romanului (capitolele naraţiunii le menţionează sugestiv, „Alex/Partea întâi. Varvara/ Alex/ Partea a doua. Elena şi Crina/ Alex/ Partea a treia. Crina şi Elena/ Intermezzo/ Alex“) stau sub semnul acestei „ezitări“, între a spune şi a nu spune, care le marchează existenţa.

Orfană, Varvara face o şcoală tehnică, se îndrăgosteşte de un superficial Adrian, se căsătoreşte apoi cu Vasile Ardelean, Sile, cu care o are pe Elena, iar dintr-o relaţie nemărturisită cu Fritz se naşte cealaltă fiică, Crina. Prin secretul său, Varvara trece din planul evenimentelor cotidiene într-unul în care adulterul este perceput ca un păcat ce ţine de viaţă şi de moarte: „Nu se poate trăi cu un astfel de secret pe viaţă? Nu, nu se poate. Dacă vrei să fii liber mai bine spui. Însă era decisă să spună adevărul când va dori şi când va dori ea. Căci nu e bine să ascunzi lucrurile astea, sunt de viaţă şi de moarte“. Chiar dacă crede că e „bine ca omul să-şi păstreze tainele“, Varvara simte „că gestul ei nu va rămâne nepedepsit, aşa ar cere dreptatea“. „A spune“ înseamnă pentru Varvara a se elibera (a se purifica prin spovedania făcută într-un context semnificativ, din care nu lipsesc Arsenie Boca şi mormântul acestuia). Marcarea cu majusculă a mărturisirii şi plasarea ei în contextul păcatului, al purificării ori al mormântului lui Arsenie Boca, sunt asociate unui timp care aminteşte sintagma textului biblic: „În Ziua Aceea avu loc Mărturisirea“.

Demersul romanesc al Hannei Bota aminteşte, până la un anumit punct, experienţa unei proze a vieţii cotidiene, dar autoarea este atentă în primul rând la relaţia dintre universul interior al personajelor, la semnificativa lor închidere în sine, şi realitatea exterioară, a celorlalţi, pentru ca, realizându-se un echilibru necesar şi o comunicare esenţială, suferinţa să poată fi temperată. Ceea ce se cuvine reţinut este că scriitoarea „are o poveste importantă de transmis, are ceva de spus“, cu alte cuvinte, nu caută doar „un pretext pentru a epata publicul diletant“ (Răzvan Voncu). Prin transparenţa textului, cititorul întrezăreşte liniile de profunzime ale unui desen grav: „– Crina, mai ales ţie vreau să-ţi spun, că pe tine te priveşte în mod mai direct, ca să spun aşa… Faţa Crinei se lungi întrebătoare, faţa Elenei înmărmuri, nu bănuiau ce poate să urmeze./ – Crina, vreau să ştii că tu nu eşti fata lui Sile, ci te-am făcut cu Fritz. Linişte, uluire./ – Deci, fetelor, nu sunteţi decât surori vitrege, Elena, tu eşti a lui Sile. Îmi pare rău că aflaţi doar acum…“.

A spune sau a mărturisi are consecinţe care înlătură aparenţele: „Rostindu-se aceste propoziţii zguduitoare, s-a spart tot calmul la care s-a ajuns cu atâta migală. După ajustări delicate de-a lungul anilor, fragilul echilibru a explodat ca o bombă care a lăsat în jur un haos fără margini“. Efectul mărturisirii devine semnificativ pentru celălalt: „Îmi spui abia acum lucrul cel mai important din viaţa mea… Aşa te-ai comportat cu mine toată viaţa! Ca şi cum niciodată n-am contat. Deşi este vorba chiar de viaţa mea, de viaţa mea!!, urla Crina. Prefăcuta dracului! – Mamă, n-a ştiut chiar nimeni? Înţeleg că nu i-ai spus lui Sile că l-ai înşelat, dar nici Fritz n-a ştiut că Crina e fata lui? Doar ai fost măritată cu el peste 15 ani…/ – Doamne, mamă, aşa ceva e de-a dreptul anormal, ai o problemă serioasă, mamă, cum ai putut să faci aşa ceva şi apoi să nu spui? Cum să nu spui celor care sunt în cauză?/ – Are dreptate Crina, dacă nu i-ai spus când era cazul, ai încurcat acum vieţile tuturor“. Sau: „– De unde ştii că «purificarea» ta însemna să faci o mărturisire a unui… cum să-i zic? – păcat – care, acum, încurcă atâtea vieţi? Să aduci atâta nefericire, e mai bine, revenea Elena la o discuţie cât de cât rezonabilă. Ea avea nevoie să priceapă mecanismul, căci nu mai judeca acţiunile oamenilor, ştia că fiecare face cât înţelege“.

În urma unui accident, Alex este internat în spital şi supus unei intervenţii chirurgicale dureroase, dar se pare că mai mult decât suferinţa fizică îl frământă gândul că telefonul său a ajuns la Doru care i-ar putea afla secretul, legătura sa cu Vi. Secretul este nuanţat de acelaşi Alex: „Când am întrebat-o odată pe mama ce secret are familia asta, mi-a zis că ea nu are nimic să-mi spună, că de câte ori a aflat câte cineva, a plecat sau a murit, aşa că să nu încerc să aflu, că e cu siguranţă un blestem“. Redimensionat de Varvara, secretul nu este în roman Taina cu poetica ei, ci un mod de a convieţui. Crina vorbeşte chiar de un secret al familiei, secret care presupune a trăi dublu: „– Ce e cu atâtea secrete în casa asta? (…). Când o să se termine? Când vom trăi şi noi ca oamenii normali, ca o familie, spunându-ne deschis ce ni se întâmplă? De unde ai învăţat să trăieşti dublu?“.

Naraţiunea are un ritm alert, cu o perspectivă „realistă“, fără a ocoli secvenţe cu accente de fantastic, inserate pentru înţelegerea personajului. Când spun aceasta, am în vedere camera bătrânei Ardelean, cu momentul marcând transformarea Elenei, care nu o mai vede pe mama Ica: „– Nu, nu mai e nimeni acolo. Bunica l-a aşteptat pe tata şi au plecat împreună. S-au dus toţi care mai erau. Acum e doar o camera goală“.

Autoarea schiţează biografii şi traversează diferite medii, reţinând gesturi care, chiar aparent lipsite de semnificaţii, se substituie momentelor unei autentice aventuri în cotidian: „Era vineri seara. Varvara avea sâmbăta liberă, a doua zi: o dată pe lună, prin rotaţie, primeau câte o sâmbătă liberă.

Sile promisese familiei că vor merge la Sângeorz, la băi. Poate va reuşi. Varvara să inventeze o stare de rău şi să primească şi lunea liberă, pentru că fiind duminica aceea cu soţ, adică circulând doar maşinile cu numere pare, iar ei având număr impar, vor putea porni spre casă doar după miezul nopţii. Dar dacă vor sta trei zile, prinzând lunea şi, fiind vreme bună, vor face şi plajă. De altfel, sunt bazine şi înăuntru, dacă se strică vremea, se vor bălăci în cele acoperite.

Însă nu era nimeni fericit. Poate doar Crina, ea era mulţumită să se joace cu o păpuşă, mai nou, înşira cartotecile cu «Animale de pe continente» în locul ei de sub masă şi le privea, se juca singură cu ele, deşi Elena a învăţat-o numerele şi se jucau şi împreună când cea mare avea răbdare pentru ea“.

Poetica romanului Hannei Bota pare să se evidenţieze chiar din titlu, prin legătura dintre ceea ce spune autoarea şi ceea ce nu spune, presupunând implicarea unui cititor inteligent, capabil să înţeleagă că volumul nu rămâne deloc expresia unui joc textual gratuit.