Linia vieţii

Cînd am văzut desenul perfect de pe fluture

Şi culoarea catifelată a aripei străvezii

Am înţeles că nu peste mult

Zborul lui liber nu va mai fi.

I-am întins mîna stîngă să se aşeze

Şi am simţit numai un trup firav,

Aş fi putut să-i fac mormînt în palmă

Dar fluturele nu era bolnav.

Îşi terminase zborul, atîta tot,

Şi era moale şi fragil,

Mă temeam să nu-şi lase de bună voie aripele

Şi să se tîrască umil

Pe linia frîntă la jumătate

Şi poate puţin prea scurtă,

Să nu se împietrească aşa,

Cu muntele Venus în burtă.

Cînd deodată, linia vieţii mele

A-nceput să bată din cele două aripi perfecte.

Puţin mai mari decît au fost la-nceput

Şi puţin mai drepte.