Poemele acestea au fost scrise în perioada 1970-1973, deci în liceu. Le-am crezut pierdute. Dar un prieten, arhitectul Alexandru Simon, le-a ţinut în memoria sa până astăzi. Desigur, poetul îi mulţumeşte. (I.M.)

 

Prolog

 

Năpârlesc noaptea în spaţii planetele

Trupul poetului e acoperit cu solzi

Daca cineva l-ar ucide

Blazon de păsări i-ar găsi sub stern.

 

Când se face frig

Poetul îşi scoate coastele

Una cate una

Şi le pune pe foc.

 

Elegie 1

 

E absurd să păcătuieşti în lipsa lui Dumnezeu,

Cuvântul nu-l poţi îmbrăca în piele de câine,

Deci nu mă mai întreba, Ion Mureşan

După fiecare din noi ce rămâne.

 

În clopotele catedralei fierbe ciorbă pentru mulţime,

Peste acoperişul casei noaptea trec călăreţi,

Deci lasă ochiul tău să se contemple pe sine

Şi piatra să se tânguie-n pereţi.

 

Lasă călăreţii să-şi lege caii de viori şi pe strune

Să arunce între două simfonii o furcă de fân.

Muzica te-nstrăinează, domniţă,

Nouă numai caii ne mai rămân.

 

Rămâne doar un foc verzui sub fereastră

Precum o scorbură-ntre două ore.

Ascultă-mă, iubito, cât încă prunc mai sunt

Şi-s nenăscut în pântece de floare!

 

Memorie I

 

Mai grei ca greierii-n suflarea ierbii

Să atârnăm afară din cuvinte,

Iubita mea, să-ţi fie ochii ferestre de acvariu

S-aud cum peştii-ţi joacă sub veşminte.

 

Crinul somnului să-ţi ţipe dimineaţa în grumaz,

Struţi ologi când vin pe aproape, vin prin zodii şi-n zadar

Înspre mlaştini nici un şarpe nu ne poartă numele,

Nici nu vrea genunchiul tău pahar.

 

Ai să pleci, ascultă, dincolo de râu,

Carnea iepei tale înflorind sub şa.

Sângele desculţ şi credincios

La doi paşi în spate te-o urma.

 

S-a sfârşit şi cina cea de taină.

Trandafirii ne coboară-n minte.

Mai grei ca greierii-n suflarea ierbii,

Să atârnăm afară din cuvinte.

 

Memorie V

 

Înfloresc mlaştinile din nord,

De o săptămână tot trec prin râuri în sus convoaie de înecaţi

Şi aud prin sânul tău cum vine iarna.

Miros a trandafir picioarele podului.

 

Dimineaţa, ferestrele acoperite cu melci

Ne îndeamnă să credem că în timpul somnului

Orbita trădează planeta.

În cuptorul de copt pâine femeile ascunse se trezesc.

 

Şi aud prin sânul tău cum vine iarna

Şi cum o nebună venind

Dinspre cimitirul de animale

Pentru o bucată de pâine împarte vertebre de miel.

 

Aceasta e ziua a şasea. Nesfârşita zi a şasea când

Cu pământ în desagi ne vom duce şi noi,

Căci înfloresc mlaştinile din nord

De o săptămână tot trec prin râuri în sus convoaie de înecaţi.

 

Memorie VI

 

Sub pruni, lângă aşezământul tăunilor gândesc

Cum în depărtata grădină fumegă lanul de cânepă.

Bărbatul întors loveşte-n fereastră

Cum creanga de lapte în sânul femeii.

 

Seara în poiată bivolii sărută mâna mamei,

Limbile lor, verzi cortegii lingându-mi copilăria.

Şapte generaţii de bivoli

Împărţindu-şi gropile sub streşina casei.

 

(Şi-n fiecare cărămidă zace zidarul satului

Învelit într-o pleoapă de dihor.)

Tăcut, struţul mort ţintuieşte mijlocul mlaştinii.

Corul bisericii ucide prostituate între trestii.

 

Memorie VII

 

Planetă norocoasă trecu peste corăbii,

Cădelniţe de ceaţă se prăbuşeau cu vaier.

În cală şobolanii se pregăteau să nască,

Negresele alăptau în port copii de aer.

 

Sfârşise cruciada şi preabogaţi în semne

Sculptam miresme limpezi pe Pontus Euxin.

Bolborosea lumina ucisă blând de alge

Din teascuri mari de calcar curgea molatec vin.

 

Cum vâslele de ceară adulmecau nisipul,

Deasupra pescăruşii musteau neîntrerupt,

Ca nişte fructe a căror sămânţă e un vuiet,

Iar pomul ce le poartă e înăuntru-n fruct.

 

Credeam că la sosire te voi găsi la ţărm,

Nicicând aceasta însă n-avea să se întâmple.

Eram cu mult mai tânăr decât copil plecasem,

Doar umbra mea pe punte albise pe la tâmple.