ŞTEFAN MELANCU, SUB LUPA IDEOLOGIILOR TOTALITARE
image description
Cartea cea mai recentă semnată de Vladimir Tismăneanu, Aventura ideilor. Cum ne putem elibera din mrejele ideologiilor totalitare – Editura Humanitas, 2024, cu o selecţie a textelor şi prefaţă de Monica Got –, urmează unei serii impresionante de volume, constituite în studii şi analize publicate după 1990 (odată cu intrarea în corpul academic al Universităţii Maryland), care l-au impus ca fiind unul dintre cei mai importanţi analişti în domeniul istoriei şi politologiei, şi cu precădere în aria unei cunoaşteri exhaustive a ideologiilor totalitare ale secolului al XX-lea. Titluri precum, pentru a aminti selectiv o parte dintre acestea, Condamnaţi la fericire. Experimentul comunist în România (1991), Arheologia terorii (1992), Mizeria utopiei. Criza ideologiei marxiste în Europa de Est şi Reinventarea politicului. De la Stalin la Havel (1997), sau Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc (2004), Despre 1989. Naufragiul utopiei (2009), Despre comunism. Destinul unei religii politice (2011), Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete (2012), Efigii ale unui coşmar istoric (2015), la care se adaugă incisivele cărţi de dialog scrise împreună cu Mircea Mihăieş, toate acestea impun în spaţiul receptării imaginea unui autor despre care, încă de acum aproape treizeci de ani (în 1996, mai exact, în volumul Politică şi cultură. Pentru o nouă cultură română), Adrian Marino îşi exprima convingerea că opera lui Vladimir Tismăneanu, „cu dublă identitate culturală, americană şi română“, reflectă „un adevărat program de studii“, cărţile acestuia „fiind de prim ordin“ şi „cu totul reprezentative pentru ceea ce începe să devină, efectiv, politologia românească“. „Citind şi studiind pe Vladimir Tismăneanu – ţinea să sublinieze aproape uitatul, astăzi, eseist şi teoretician al culturii şi literaturii – intrăm într-un nou teritoriu şi respirăm, mai ales, o cu totul altă atmosferă publicistică“, autorul având „o mare dezinvoltură şi o remarcabilă lipsă de inhibiţie. Şi nici un fel de complezenţă“. Structura, tematica şi analizele cuprinse în noua apariţie editorială ilustrează pe deplin portretul spiritual făcut de Adrian Marino cu mulţi ani în urmă. Portret la care trebuie adăugate repere precum cele marcate de prefaţatoarea actualului volum (titlul prefeţei, Efectul Tismăneanu, fiind el însuşi unul cât se poate de sugestiv, trimiţând înspre receptarea de-a lungul timpului a operei autorului şi înspre efectele, cathartice, ale acesteia): „Modul în care Vladimir Tismăneanu conceptualizează fenomenele politice şi avatarurile ideologice ale Răului în veacul trecut este o performanţă epistemică. Rarisim se întâmplă, chiar şi în rândul celor mai titraţi autori de bestselleruri pe teme de istorie şi filosofie politică, ca vocaţia pedagogică, pasiunea pentru propriul domeniu de cunoaştere, talentul scriitoricesc, claritatea morală şi familiaritatea intimă, într-un spumos stil anecdotic, cu evenimentele şi figurile-cheie ale perioadelor aduse în discuţie să se întâlnească într-un asemenea coktail auctorial, fermecător pentru cititorul profan şi lămuritor pentru specialiştii problematicilor pe care Vladimir Tismăneanu le preferă“.
Eseurile ce alcătuiesc volumul de acum, selectate din diverse contribuţii anterioare (colaborările în timp la Europa Liberă, alături de cărţi precum Scrisori din Washington. Reflecţii despre secolul XX şi Teze şi antiteze la Washington, ce „pot servi – în sublinierea prefaţatoarei – drept posibile canevasuri ale volumului“), sunt structurate în trei părţi, respectiv Comunismul sub lupă: trenduri, tribulaţii, transfigurări (partea cea mai întinsă), Deziluzie, apostazie, activism societal: un domino al rezistenţei şi Ipostaze ale totalitarismelor şi posteritatea lor. Tematic, acestea acoperă principalele reprezentări ce au configurat ideologiile totalitare ale secolului trecut, într-o stilistică marcată de erudiţie, luciditate, limpezime şi fineţe a conceptualizărilor, alături de o cuprinzătoare transdisciplinaritate a câmpurilor analitice, în relaţionări ce pun în ecuaţie politicul şi ideologiile cu literatura şi alte domenii ale culturii. Sunt analizate astfel, în prima parte, totalitarismele ce au traversat istoria europeană în secolul trecut (o istorie „a pasiunilor ideologice şi a ispitelor utopice. A marilor înşelătorii şi a marilor autoînşelări“), inculcată în diversele ideologii (leninismul şi bolşevismul, stalinismul, comunismul cu miturile şi „erorile insurmontabile“ ale acestuia, şi pus alături, prin consecinţele Răului istoric, de „geamănul“ său, cum l-a definit François Furet, fascismul), experimentele diabolice echivalente „Tărâmului morţii“ (în expresia lui Timothy Snyder) sau „diavolului în istorie“ (în taxonomia lui Leszek Kolakowski). Sunt interogate, de asemenea, reprezentările antisemitismului, elitele comuniste şi eşecul acestora, absurdul servituţii umane – în raport cu ceea ce a reprezentat marxismul ca fiind, în expresia aceluiaşi Kolakowski, „cea mai mare fantasmă a secolului XX“, radicalismul utopic al ideologiilor totalitare cu stratificarea, desacralizarea şi amurgul acestora. În partea a doua, sunt puse sub lupă, sub „deziluzie, apostazie, activism social“, aspecte ce privesc societatea civilă şi lupta politică pentru redescoperirea acesteia în anii ‘80 şi la sfârşitul anilor ‘90, disidenţa individuală şi colectivă anticomunistă, problematica anilor ‘60 şi mai apoi a perestroikăi gorbacioviene, intelighenţia critică şi rolul acesteia în 1989, alături de profilurile unor intelectuali cu diversele lor manifestări: cei seduşi de ideologiile comuniste (cazurile Georg Lukács, Sartre sau Malraux – reflectat, între altele, în romanul Condiţia umană); cei care, prin opera lor (precum Czeslaw Milosz, cu celebrul său eseu, Gândirea captivă) au putut influenţa într-un mod decisiv percepţia, reacţia faţă de comunismul totalitar şi în cele din urmă prăbuşirea acestuia; cei aflaţi sub semnul marxismului critic şi mai apoi, apostazic, al respingerii acestuia (Arthur Koestler, Kolakowski); sau, pentru a configura un lung tablou al manifestărilor, cei care s-au opus categoric ideologiilor totalitare, precum Hannah Arendt, Albert Camus, Raymond Aron, Isaiah Berlin sau Václav Havel (acesta din urmă fiind, alături de Kolakowski, numele la care autorul face cele mai multe trimiteri, câteva dintre eseurile cărţii – Dimensiunea teoretică a lui Havel sau Exil intern versus exil extern, într-o semnificativă paralelă de destin cu Milan Kundera, ori Revoluţii existenţiale: în căutarea autenticităţii – fiindu-i consacrate cvasiintegral). În partea finală, aşezată sub semnul diverselor ipostaze ale totalitarismelor şi ale posterităţii acestora, sunt chestionate aspecte ale democraţiei totalitare, ideologiile monolitice şi apusul lor sub imboldul revizionismului marxist, stereotipiile antisemite, masiva Cartea neagră a comunismului (apărută în 1997, în Franţa, în ediţia lui Stéphane Courtois), alături de analiza unor problematici vizând perioada de după 1989, precum obstacolele în reconstrucţia democraţiilor central şi est-europene, mitul naţionalist şi rezilienţa acestuia, natura regimurilor postotalitare – ultima ilustrată exemplar, între altele, printr-o parabolă aparţinând lui Havel ce relevă relaţionarea cu sistemul şi conformismul ideologic.
Dincolo de o anume distincţie operată în câmpul tematic, aşa cum o arată structurarea eseurilor, trebuie spus că cele trei părţi ale volumului sunt legate între ele printr-o anumită unitate a tipului de abordare (spiritul critic şi comparatist, luciditatea tăioasă, expresivitatea scriiturii, alături de exhaustivitatea cunoaşterii domeniului analizat, cu nenumăratele trimiteri spre o întinsă bibliografie atent chestionată), relevând în cele din urmă metafora titlului (sub semnul aventurii ideatice şi cu consecinţe dramatice determinate de spectrul ideologiilor totalitare), ca şi subtitlul cărţii, ce atenţionează asupra memoriei istoriei, „mrejelor ideologiilor totalitare“ şi implicit, preluând cunoscuta formulă a Monicăi Lovinescu, asupra unei etici a neuitării. În plus, Aventura ideilor relevă, dacă mai era nevoie, profilul unui intelectual de marcă, alături de repere ale unei biografii spirituale ce pot fi urmărite lămuritor în câteva dintre eseurile cărţii, marcate de o notă reflexiv-personalizată şi constituite în veritabile profesiuni de credinţă, aşa cum sunt Exerciţii de admiraţie (din partea a doua) sau, din partea finală, Timpul ideologiilor monolit a apus, Răni deschise: reflecţii despre comunism şi fascism, Cum am văzut eu drama marxismului sau, eseul final, Un om al secolului XX.