FRÉDÉRIC BOYER, ABRAHAM REMIX

în traducerea lui Dumitru Ţepeneag

Frédéric Boyer s-a născut la 2 martie 1961 la Cannes. Fost elev al École Normale Supérieure, este scriitor, traducător, editor. Autor a treizeci de volume, toate publicate la editura P.O.L.: romane, eseuri, poeme şi traduceri. A coordonat noua traducere a Bibliei, apărută în 2001 la editura Bayard. În romanul său din 2005, Abraham remix, porneşte de la figura patriarhului biblic, Avraam, pe care-l aduce în zilele noastre, pentru a-l transforma în simbolul arhetipal al refugiatului.

Dacă ar fi fost întrebat, Avraam ar fi răspuns că viaţa lui ar continua ca şi până acum, numai că nimeni nu s-a gândit vreodată să-l întrebe în mod serios ceva. Nemişcat şi visător. Deseori se şuşotea în spatele lui. Se şuşotea şi atâta tot. Nimic nu putea să-l surprindă. Numirea funcţionarilor era o măsluială, dar nu-şi imagina un alt sistem, alegerile erau de fiecare dată aceleaşi, reginele concursurilor de frumuseţe semănau toate între ele, aveau acel aer de familie îndurerată al blondelor înalte, caste şi fără inimă, care sfârşeau toate în braţele cuiva şi mai mizerabil. Se aproba fără grabă din ochi. Atunci zăpada ar fi putut să cadă brusc pe câmpia Orientului. O zăpadă dură ar fi putut să cadă acolo cu blândeţe. Cui i-ar fi trecut prin minte să se plângă. Avraam îşi spunea cu înţelepciune că întreg pământul până în cele mai îndepărtate ţinuturi era mereu acelaşi, că oamenii erau pretutindeni la fel de fericiţi sau de nenorociţi, că se trăia aceeaşi viaţă ca a lui făcută din aceleaşi înlănţuiri. Nu, nu pe întreg pământul, răspundeau unii, nu peste tot. De partea cealaltă, viaţa e mai bună. Propoziţia asta se răspândea în minţile oamenilor cu iuţeala fulgerului. Un fel de superstiţie. Melopeea unei mame în agonie care începea mereu cu aceste cuvinte şi care te împingea din ce în ce mai mult să părăseşti câmpia. Avraam îşi imagina spre sfârşitul nopţii grohăitul unui tren invizibil înţesat de călători istoviţi. Îşi imagina imensul pământ viran când ultimii soldaţi s-au întors din război. O idee frumoasă, nimic mai firesc decât să te baţi şi să te întorci acasă. Pământul semăna cu aceeaşi femeiuşcă singură care se demachiază seara în tăcere. S-a descălţat. Îşi trece un ghemotoc de vată peste faţă. El îşi imagina un pământ nu peste tot la fel. Dar în tot acest timp lăsat în voia soartei, nu vedea altfel pământul. El mereu în picioare, înţelept şi imobil, în timp ce trenurile alunecau pe şine, iar soldaţii se întorceau dormind pe picioare, femeile se demachiau, iar apoi se strecurau singure în aşternut. El se gândi la cearşafurile murdare ale pământului. Într-o zi ar fi de-ajuns să stingă luminile şi să închidă uşa în urma lui.

Avraam a întrebat de ce eu. Eu sunt bălăbăneala succesiunii zilelor, juxtapunerea lucrurilor moarte şi a celor vii care se încăpăţânează ca şi mine să dureze de pe o zi pe alta. Această succesiune era pentru el un permanent prilej de uimire şi de tandreţe. Avraam a spus nu pot purta pe umerii mei lumea, abia dacă suport curentul de aer sau greutatea cămăşii mele de vară. Sunt un necunoscut. Ştiu că asta nu înseamnă că nimeni nu mă cunoaşte. Se întâmplă ca fiind cu totul necunoscut, fără să semeni cu nimic şi cu nimeni de altădată sau din viitor, se întâmplă ca asta să creeze o întreagă istorie, aproape o legendă. O viaţă pentru a fi o viaţă îşi inventă tot felul de istorii, e oricum mai bine decât nimic, şi nimeni, precum eroul acestei cărţi, n-ar putea să jure că propria sa existenţă e într-adevăr reală, atâta timp cât n-a fost sfârtecat de opţiuni despre care nici măcar nu bănuia că există şi n-a fost îndepărtat de locurile şi persoanele care se juxtapuneau, atâta timp cât n-a fost ca şi el personajul necunoscut al unei legende. În Carte se povesteşte că fiecare om devine o legendă. Avraam a zis viaţa mea e atât de scurtă. Părea atât de bătrân în momentul acela. Rabinul l-a întrebat pentru ce spui tu asta în acest moment al vieţii tale. Avraam a răspuns e vina tatălui meu care nu e aici. Rabinul a citit în Scripturi războiul fiilor împotriva tatălui. Pentru ce al fiilor împotriva tatălui. Un pentru ce care nu se sfârşea niciodată. Slăbiciunea tatălui care se hrănea din forţa teribilă a fiilor unii împotriva celorlalţi. Avraam fu impresionat. Se gândi la tatăl său şi îşi spuse slăbiciunea lui e mai puternică decât mine. Nu se gândise niciodată la forţă şi nici la slăbiciune, nici la o oarecare opoziţie a contrariilor.

*

Avraam avea desigur relaţii sexuale cu nevasta lui, în mod regulat şi fără probleme, dar viaţa sexuală îl dezinteresa, iar de câtva timp rareori actul sexual îi mai procura plăcere. Avraam şi nevasta au debarcat într-o seară undeva fără nici un ban în buzunar. Nevasta a găsit că era prea cald, că era imens şi mirosea a praf. El se plimba pe terasele înnegrite ale vechilor hoteluri, pe ţărmurile cenuşii supraîncălzite ale Bosforului. Privea oamenii pe străzi, restaurantele, mereu aceleaşi locuri. Avraam privea fetele şi era silit să constate că şi ele îl priveau. Visau să intre într-o aventură amoroasă cu el. Avraam purta ochelari negri şi avea aerul cuiva pe care viaţa l-ar fi jignit. Credea că cineva îl urmărea. O să mor, gândea Avraam. Sunt unii care îmi poartă pică. Ce e dragostea? Ce e războiul? Ce e îngheţata? Avraam ar fi vrut, ca noi toţi, să ştie fără să înţeleagă că nu există răspuns la toate aceste întrebări. Îşi închipuia că există răspuns la orişice întrebare. De ce n-ar exista o anume protecţie? Love story? Love story? Întreba întotdeauna un trecător. Am tot ce trebuie pentru asta, îi propunea un altul invitându-l să intre cu el într-un bar. Pe drum, Avraam întâlnea pescăruşi dar şi marinari cu o sticlă plină de vin în braţe, castele în minte, făgăduieli şi uitare. Ah, promisiunile! Ca întotdeauna, Avraam părea cât de cât interesat. Avraam credea tot ce i se spunea. Pentru el a crede înseamnă a exista. Să crezi cu toată fiinţa. Să crezi cu toată fiinţa. La început să nu fii decât ceea ce crezi. Şi să nu fii mai mult de-atât ca să sfârşeşti. Langurosul Bosfor oferea tineri băieţi câtorva bătrâni gangsteri de pe celălalt ţărm. Totul era negru. Pe drum, Avraam a făcut de toate

a lucrat la negru în minuscule băcănii din cartier

a făcut tot felul de retuşuri pentru un atelier de croitorie

a lucrat într-o fabrică de nuga şi alte dulciuri

a fost purtător de pachete

reparator de maşini

constructor de case

a zugrăvit ziduri şi porţi

a servit de mâncare şi de băut

a săpat tunele şi drumuri

a rulat ţigări

a cusut cămăşi