Lucian Vasiliu

1. Spre deosebire de ierarhiile/ orânduielile cereşti, ierarhiile literare au principii prozaic – subiective, mai mult sau mai puţin flexibile. Criteriile sunt bine enunţate, dar se respectă parţial. De exemplu: conjunctura stalinistă sau corect politică, să zicem.

Fără emoţie, textul critic este arid, contaminat de sociologie vulgară, de interese contextuale, artificiale. E burete de bucătărie. Deseori, ierarhiile literare (artistice, în general) sunt ierarhii loteriale (de-ale LOTERIEI!) sau ierarhii coteriale (de-ale COTERIEI!). Rareori ierarhiile sunt stabile, precum cele de la Monastirea Trei Ierarhi din Iaşii Junimii, cu Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur! În acest spaţiu sacru, sunt înmormântaţi, nu întâmplător, ,,ierarhii“ Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Timpul, durata, vremea aşează valorile reale; le ignoră pe cele ,,închipuluite“ (vorba ludicului Ion Creangă)!

2. Snobismul, lipsa de măsură, dezmăţul sunt în floare. Peste tot, instituţii NAŢIONALE! Inflaţie de PREMII! Peste tot MAEŞTRI! Peste tot, totalitarisme mai mici, vedete maneliste, agramate, improvizate şi nocive figuri în mass-media! Maldăre de diplome. Laureaţi discutabili. Cocote şi cocoţaţi. Doctorate – felcerate, fără căi ferate! Cine să facă ordine? UNIVERSITĂŢILE? ACADEMIA? UNIUNILE DE CREATORI? Criticii literari serioşi sunt discreditaţi, cu asiduitate amendabilă, în fel şi chip. Comentatori improvizaţi, profitori conlocuitori (cu înlocuitori!) îşi umflă contul, fără habar despre TEORIA lui Vasile Conta! Mulţi îşi declamă, ridiculi (sic!), genialitatea! Puţini ,,rezistenţi“ rămân în AGORA, să înfrunte impostura devastatoare. Fel de fel de revistuţe, multe emisiuni radio şi, mai ales, TV, fac valuri cu nonvalori vizibile! Exasperantă ,,educaţie“, deseori pe bani publici! Efervescenţa pare benefică (LIBER LA EXPRIMARE!), precum în interbelicul nostru! Dar, totuşi, însă! Cu certitudine (clişeul la modă)!? Este clar: inflaţia nu-i doar financiară!

POSTUMITATEA? Draga de ea: mereu face ordine, drege, restaurează – de la Pindar la Dante, de la Shakespeare la Edgar Allan Poe, de la Cervantes la Baudelaire, de la Dosoftei la Grigore Vieru de peste Prut (România de Est – Chişinău), de la Paul Goma la Paul Miron (Universitatea din Freiburg), să zicem!

3. În toată lumea universal-culturală au fost critici literari semnificativi care s-au înşelat. Care se (mai) dezic. Care se reformulează. Care sunt oneşti, supuşi diagnosticului incert.

Dincolo de toate tribulaţiile fireşti, nu rezistă topurile oficiale, clasamentele politizate conjunctural, mercenariatele. În acest sens ,,accept“, relaxat, subiectivitatea omenească a criticului literar (şi nu numai), până spre pragul putred al facilului, derizoriului, banalului deseori ipocrit. Cred în critica literară ,,universitară“, în principal. Cu prag înalt de cultură, cu discurs argumentat, echilibrat, cu verticalitate caracterială.

Pares cum paribus facilime congregatur! Susţin Congregaţia Valorilor!

ValeaLU de IAŞI