Mihai Măniuţiu

• Mihai Măniuţiu. Foto: Nicu Cherciu.

Întrebările sunt atât de învăluitor-sugestive încât îl bănuiesc pe Ion Vartic, maestru al hermeneuticii subtile, dar şi al farsei, de formularea lor. Ele conţin deja răspunsul, cu doza cuvenită de ironie şi autoironie a prezumtivilor respondenţi.

1. Cine construieşte ierarhia literară? Păi… ştim de mult: Timpul, doar Timpul, şi nu generaţia contemporană nouă. Dacă cititorul român va supravieţui, vor supravieţui şi câţiva dintre autorii de azi. Alegerea le va aparţine acelora despre care nu avem aproape nicio idee cum vor fi.

2. Da, clasamentele sportive în literatură sunt amuzante. Tot ce e stupid este într-o oarecare măsură şi amuzant. Criticii de marcă, însă, vor stimula creaţia autentică, sunt convins de asta, şi nu se vor lăsa antrenaţi în bezmetice curse… literar-sportive.

3. Din nou, răspunsul e în întrebare. Evident, gustul şi afinităţile sunt cele care decid alegerile criticii. Şi, fără doar şi poate, simpatiile şi antipatiile. Trebuie spus, totuşi, că e încă destul loc în literatura română. Nu e înghesuiala din literatura americană, unde − surprinzător şi nobil! − autorii se sprijină şi se încurajează între ei. Există, evident, competiţie în America, dar e una marcată de nobleţe. Admir scriitorii americani din acest punct de vedere. Şi nu numai din acest punct de vedere!

Până unde e de acceptat subiectivitatea? Până acolo unde atinge ridicolul, rizibilul. Sau, poate, şi dincolo de acest prag? Oricum, nu noi vom decide în privinţa „postumităţii“, ci acei cititori şi critici care nici nu s-au născut încă. À bon entendeur, salut!