Radu Găvan

1. La a doua întrebare, răspunsul este simplu: criteriul valoric ar trebui să primeze, însă şi acesta poate fi vag şi subiectiv, iar când vorbim despre ierarhii, vorbim şi despre politică, despre relaţii, despre mecanisme care nu au neapărat legătură cu opera, ci cu autorul în primul rând. De vreme ce nu mă pricep la politică, nu ştiu cum se construieşte o ierarhie şi nici nu cred că vreau să ştiu. Eu vreau să scriu cât de bine pot, asta e datoria mea, nu faţă de alţii, ci faţă de mine.

2. De multe ori, oamenii suferă de obiceiul acesta enervant şi inutil de a face comparaţii şi de a emite judecăţi de valoare, de parcă ar fi posesorii unui adevăr absolut. E o meteahnă accentuată de reţelele de socializare, nu mai există păreri, ci verdicte, e o importanţă caraghioasă pe care şi-o dau unii. Nu cred că poate fi vorba despre un clasament, ceea ce pentru mine e bun, pentru altul poate fi un gunoi sau, pur şi simplu, ceva de care nu e interesat. Da, unii autori au un grad mai mare de notorietate decât alţii, dar asta nu reprezintă o măsură a valorii. Mi se pare că prin afirmaţii de genul „X e cel mai bun“ nu doar că este desconsiderată munca celorlalţi scriitori, dar se şi pierde cumva ideea principală, şi anume că datoria unui scriitor este să dea cea mai bună carte posibilă la momentul respectiv. Restul e politică. Postumitatea, da, ce termen frumos. Aştept cu nerăbdare nemurirea, fireşte.

3. Nu prea mai am aşteptări legate de critica literară. Am avut multă vreme, mi-a cam trecut. Se mai întâmplă uneori să (re)citesc o recenzie aparte şi mă bucur, chiar mă bucur, dar e mai bine pentru mine să nu mai am aşteptări.