Sub cer

stăteam pe-o bancă

ea şi-a întins mâinile

încă reci

după o lungă iarnă

şi m-a privit peste

tot golul de afară

am simţit-o cum

eram eu vorbind

din ea

am simţit partea mea

spălată de a ei

cum adevărul se ridica

la plural prin sânge

atunci copacii s-au

desfăcut

ca nişte taine cu crengi

izbind uşile închise

şi-ntr-o limpezime

dumnezeiască

după ce respiraţia

şi-a dat foc

am simţit cum

în pieptul meu

bătea inima ei