Scrisori către Nicolae Bagdasar

 

1.

 

20 II 1931, Sinaia

 

Stimate domnule profesor,

Vă trimit, cu o apreciabilă întârziere, recenzia asupra lucrării domnului Vianu^[1]. Întârzierea, care nădăjduiesc să nu vă incomodeze câtuşi de puţin, se datoreşte rigorilor serviciului militar^[2], pe care l-am început la câteva săptămâni.

Cum am reuşit să fiu mutat la Sinaia, unde am un serviciu mai uşor şi timp destul pentru citit, vă reînnoiesc rugămintea de a-mi trimite pentru recenzare orice lucrare ce vă va face trebuinţă. De altfel, voi veni destul de des în Bucureşti şi voi avea grijă să vă întâlnesc.

Mulţumindu-vă, încă o dată, că-mi daţi ocaziunea să nu mă rătăcesc de filosofie, odată licenţiat^[3], rămân respectuos al dumneavoastră,

Constantin Noica

 

2.

 

4 IV 1935, Chiriac – Judeţul Vlaşca

 

Stimate domnule profesor,

Conform înţelegerii luate la Bucureşti, vă scriu suma de care dispun pentru publicarea Regulilor^[4]. Am reuşit să găsesc 5.000 lei, din cei 10.000 care trebuiesc pentru a da manuscrisul la tipar, la Torouţiu (restul, plătibili câte 1.000 lunar, fiind uşor de acoperit).

În caz că Societatea de filosofie mă poate ajuta cu câteva mii de lei, apariţia lucrării e asigurată. În caz contrar, voi reflecta ce e de făcut.

Am reflectat şi asupra propunerii dv. de a amâna publicarea lucrării, şi trebuie să mărturisesc că nu mă împac cu gândul acesta. Nu sunt grăbit, căci nu sper nimic de la apariţia traducerii mele şi nici nu văd ce aş putea spera. Dar nu înţeleg de ce aş păstra în sertar manuscrisul, când sunt încredinţat că textul lui poate interesa pe câţiva cititori şi când, în acelaşi sertar, se mai găseşte nepublicată Disertaţia lui Kant, căreia, în curând, i se va adăoga un studiu filosofic mai dezvoltat^[5], precum şi o teză de doctorat^[6].

În aceste condiţii mă folosesc de cel dintâi prilej spre a da la tipar a ceea ce, deşi lipsită de mijloace şi, desigur, nu perfectă, reprezintă totuşi unica manifestare filosofică de oarecare preţ, într-o ţară unde filosofia se reduce la câteva Facultăţi şi câţiva profesori.

Răspunsul la toate acestea voi veni să-l iau la începutul lunii mai, când mă voi prezenta pentru a vă cere manuscrisul. Până atunci, o singură rugăminte: dacă cumva plecaţi din Bucureşti, lăsaţi dispoziţii ca manuscrisul să-mi fie înapoiat la cerere.

Cu respectuoase mulţumiri,

Al dumneavoastră,

Constantin Noica

 

3.

 

19 IV 1935, Chiriac – Vlaşca

 

Stimate domnule profesor,

Primesc scrisoarea dumneavoastră din 16 aprilie şi desprind şi din ea, cum am desprins din întreaga dumneavoastră atitudine, dorinţa sinceră de a mă ajuta în tipărirea manuscrisului. Faptul însă că, deocamdată, nu aveţi mijloacele necesare nu constituie o surpriză pentru mine: ştiu de mult greutăţile pe care le întâmpină Societatea de filosofie şi sacrificiile pe care le faceţi dumneavoastră personal.

Aşa stând lucrurile şi viitorul fiind destul de nesigur, am luat hotărârea să tipăresc pe cont propriu lucrarea – deşi fac lucrul acesta cu reale sacrificii. Nădăjduiesc, numai, că preţul tiparului nu s-a scumpit între timp.

Vă cer totuşi avizul în două privinţe: mai întâi, aş voi să ştiu dacă nu aveţi vreo rezervă ştiinţifică de făcut în privinţa manuscrisului meu. Într-al doilea rând, vă transmit intenţiunea mea de a pune, pe coperta lucrării: Editura Societăţii române de filosofie. Credeţi că lucrul ar putea indispune pe cineva?

Înţeleg să fac acest din urmă gest ca un omagiu adus acestei Societăţi, care, am de dat. Poate veţi avea bunăvoinţa să-mi răspundeţi în ce măsură îmi poate oferi Societatea de filosofie un astfel de prilej. În orice caz însă, şi oricare ar fi răspunsul, vă rămân personal recunoscător pentru a mă fi îndrumat pe calea traducerilor şi a mă ajuta la publicarea lor.

Primiţi, vă rog, domnule profesor, asigurarea desăvârşitului meu respect,

Constantin Noica

 

4.

 

6 III 1936, Sinaia

 

Mult stimate domnule Bagdasar,

V-am căutat telefonic în cursul zilei de ieri la Bucureşti, însă nu v-am putut găsi acasă. Am fost apoi silit să plec, aşa încât nu-mi rămâne decât să vă scriu.

Vreau să vă comunic că am luat hotărârea să nu mai fac apel la dumneavoastră pentru tipărirea manuscrisului meu^[7]. Deşi am fost miercuri la tipografie şi oamenii dumneavoastră mi-au arătat toată solicitudinea, făgăduindu-mi, în cazul că las manuscrisul la tipar, să-mi scoată lucrarea înainte de Paşti, – ulterior, am găsit o soluţiune care să se acorde mai bine cu slabele mele posibilităţi materiale.

Nădăjduiesc că nu vă creez nici un fel de încurcătură, refuzând astfel oferta dumneavoastră atât de amabilă. Ştiu bine că aveţi de lucru luna aceasta cu Revista de filosofie şi cea de Sociologie, aşa încât un client ca mine, care abia îşi plătea hârtia, nu v-ar fi creat decât încurcături, de astă dată.

Am reţinut însă din toate acestea bunăvoinţa dumneavoastră faţă de mine, şi nu este exclus ca peste două luni, când intenţionez să strâng în volum două studii mai vechi şi unul nou, să fac din nou apel la ea.

Cerându-vă scuze, pentru cazul când v-am pricinuit vreo plictiseală, vă rog, domnule profesor, să primiţi asigurarea desăvârşitei mele stime.

Constantin Noica

 

5.

 

25 XII 1936, Sinaia

 

Mult stimate domnule profesor,

Am primit rândurile dumneavoastră şi nici vorbă că voi da zor să termin cât mai repede lucrul. În ziua când îmi scriaţi, eram în Bucureşti, unde tocmai predam, pentru „Biblioteca pentru toţi“, un mic Descartes^[8], scris împotriva voinţii mele aproape, deoarece nu cred că la vârsta mea pot face bune lucrări de popularizare, totuşi am scris pentru că aveam nevoie de bani. Vă spun toate acestea pentru a vă arăta că m-am ocupat cu Descartes în ultimul timp, lărgindu-mi şi precizându-mi cunoştinţele, aşa încât nădăjduiesc că nu-mi va fi prea greu să pun la punct paginile ce mi-aţi cerut.

Vă pot asigura, dacă nu mă înşel în socotelile mele, că în cursul lunei februarie veţi primi manuscrisul meu. Vi l-aş fi dat chiar dinainte de sărbători – ceea ce recunosc însă că m-ar fi stânjenit niţel – dacă nu m-aş fi bizuit pe păsuirea acordată binevoitor de către dumneavoastră.

Mulţumindu-vă călduros pentru urările ce-mi trimiteţi, vă rog, la rândul meu, să primiţi, odată cu viile mele urări cu prilejul sărbătorilor şi al anului nou, asigurarea că păstrez acelaşi vechi şi devotat respect.

Al dumneavoastră,

Constantin Noica

 

6.

 

5 IV 1937, Sinaia

 

Mult stimate domnule profesor,

Neputând să vă găsesc acasă, am lăsat la tipografie manuscrisul meu despre Cartesieni^[9]. Regret mult că lipsa lucrărilor de specialitatea m-a împiedicat să fac ceva mai bun. Nădăjduiesc totuşi să nu fiu prea mult în urma celorlalţi colaboratori.

Vă doresc să scoateţi cu bine la capăt greaua sarcină ce v-aţi impus şi vă reînnoiesc cu acest prilej simţămintele mele de admiraţie şi devotament.

Al dumneavoastră,

Constantin Noica

 

7.

 

9 XI 1939, Sinaia

 

Mult stimate domnule profesor,

Am primit adresa semnată de domnul profesor Motru, în legătură cu Istoria filosofiei moderne. Mă voi conforma întocmai celor ce mi se cer. Îmi voi lua totodată îngăduinţa să trimit domnului profesor Motru câteva aprecieri privitoare la proiectul traducerii^[10].

În legătură cu aceasta, mă bucur de prilejul pe care-l voi avea de a vă revedea. Sunt întors în ţară de două luni^[11], şi concentrat. Între timp mi-am pus sub tipar teza^[12], pe care voi avea plăcerea să v-o ofer în curând. Tot cu prilejul întrevederii noastre, voi încerca să aflu dacă păstraţi intenţia republicării Regulilor cartesiene^[13].

Sunt, cu acelaşi respectuos devotament, al dv.,

1. Noica

 

8.

 

20 XII 1941, Bucureşti

 

Mult stimate domnule profesor,

Vă trimit un scurt bilanţ de activitate al Asociaţiei Nae Ionescu^[14], în nădejdea că acţiunea noastră filosofică vă va interesa.

Îngăduiţi-mi, cu acest prilej, să vă fac cele mai calde urări pentru anul ce vine.

Cu respectuos devotament,

Constantin Noica

 

 

Transcrierea şi colaţionarea scrisorilor: Oana Goia şi László Fogarasi.

Note: Marta Petreu.

 

^[1].    Recenzia „Tudor Vianu: «Arta şi frumosul. Din problemele constelaţiei şi relaţiei lor»“ a apărut în Revista de filosofie, vol. XVI, nr. 3-4, iul.-dec. 1931.

 

^[2].    În 1931, Noica şi-a început stagiul militar la Batalionul I Vînători de Munte, şi l-a terminat cu gradul de sergent.

 

^[3].    Filosoful şi-a susţinut licenţa în filosofie în 1931, cu o teză despre Kant.

 

^[4].    E vorba despre volumul Descartes, Regulae ad directionem ingenii, Braşov, 1935, tradus şi prefaţat de Constantin Noica.

 

^[5].    Tînărul filosof a publicat două volume cu traduceri din Kant şi studii proprii asupra gînditorului german: Kant, Despre forma şi principiile lumii sensibile şi ale celei inteligibile, Bucureşti, 1936, la care se referă în scrisoarea de faţă; Constantin Noica, Două introduceri şi o trecere spre idealism. Cu traducerea primei „Introduceri“ kantiene a „Criticei judecăţii“, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1943.

 

^[6].    Filosoful anticipează, el şi-a dat doctoratul abia în iunie 1940; teza a devenit volumul Constantin Noica, Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina“ I.E. Torouţiu, 1940.

 

^[7].    Nu ştim la care dintre studiile sale se referă tînărul filosof.

 

^[8].    Este vorba despre volumul Constantin Noica, Descartes, monografie, Biblioteca pentru toţi, 1937.

 

^[9].    Constantin Noica a colaborat la Istoria filosofiei moderne în cinci volume, editată, între 1937-1941, de Societatea Română de Filosofie, sub coordonarea lui Nicolae Bagdasar. Pentru volumul „De la Renaştere pînă la Kant“, Noica a scris capitolele „René Descartes“ şi acela la care se referă în această scrisoare, „Urmaşii lui Descartes“.

 

^[10].   A existat un proiect de traducere a Istoriei filosofiei moderne în franceză – vezi scrisoarea lui D.D. Roşca din 14 ian. 1940 către N. Bagdasar, în Dosar Nicolae Bagdasar. Corespondenţă primită, I, în Apostrof, martie 2024, p. 15. Acest proiect nu a fost realizat.

 

^[11].   Din noiembrie 1938 şi pînă în septembrie 1940, Noica a fost la studii la Paris.

 

^[12].   Vezi mai sus, nota 6.

 

^[13].   Vezi mai sus, nota 4.

 

^[14].   Este vorba despre „Asociaţia pentru cunoaşterea şi promovarea operei lui Nae Ionescu“, înfiinţată la 4 octombrie 1941, care avea douăzeci şi unu de membri fondatori (printre care Octav Onicescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica).