ION BOGDAN LEFTER, „DERIVATE“ SHAKESPEARIENE

Rulajul de filme americane sau produse oriunde se vorbeşte englezeşte domină şi piaţa românească, la fel ca-n toată lumea, însă nu e vorba decît despre un consumism cultural în actuala „lingua franca“, relevant pentru anglistico-americanistica noastră doar dacă reacţionează prin comentarii sau măcar traduceri. În episodul precedent, am menţionat construcţia real-ficţională din Shakespeare in Love ca „derivată“ din opera marelui Will şi subtilităţile şcolii teatrale şi cinematografice britanice reflectate în serialele de televiziune, eventual ca sugestii de posibile contribuţiuni analitice. În bilanţul local putem reţine traducerile din seria Crimelor din Midsomer a Carolinei Graham: Asasinatele din Badger’s Drift (Editura Vremea, 2008) şi Moartea unei marionete (Paladin, în Grupul Editorial ART, sub marca Paladin BLACK Pocket, 2017), publicate ca urmare a difuzării serialului, cum se practică pretutindeni. Pe coperta primului dintre cele două romane apar investigatorii, inspectorul Barnaby şi mai tînărul său coechipier, cu privirile aţintite spre camera de filmat, deci spre noi, privitorii/ cititorii de limbă românească!

Se practică şi-n postmodernitatea autohtonă „reinterpretările“ shakespeariene: prelucrări, decupaje, rezumate, colaje şi alte mixaje, răsturnări, ciudăţenii, năstruşnicii scenice, pe scurt – „derivate“.

Exemple recente:

Macbeth-ul lui Silviu Purcărete de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2021), într-o stratificare nu doar shakespeariano-ionesciană, ci şi cu trimiteri spre regimurile dictatoriale de care abia am scăpat sau le vedem încă prezente pe varii continente, ca şi spre demagogiile şi oportunismele democraţiilor hipermediatice contemporane;

Gertrude de Radu F. Alexandru după Hamlet, montată de acelaşi Silviu Purcărete la Naţionalul bucureştean (2023, cu toate rolurile jucate de actori-bărbaţi, ca pe vremuri, dar poate că şi-n replică la Regele Lear montat de Andrei Şerban la „Bulandra“ în 2008 doar cu actriţe: un „el“ – Gertrude, alt „el“ – Ofelia, după o „ea“ – Lear, tată-mamă celor trei fete…), cu subiectul remodelat, cu redistribuiri de accente şi de vinovăţii;

Scorpia neîmblînzită, cu sfidătoarea inversare „problematizantă“ a titlului shakespearian, în montarea Letei Popescu la Naţionalul clujean (2023);

sau Richard 3. Omul, rescriere şi înscenare de Şerban Fleancu la Teatrul „Tony Bulandra“ din Tîrgovişte (premieră în ultima zi a Festivalului de-acolo, BABEL – 10-16 iunie 2024), cu protagonistul solitar, interpretat pe o largă claviatură actoricească de Liviu Cheloiu, care-şi dă singur replicile, ipostaziindu-se scurt, din modulări vocale, în celelalte personaje ale piesei;

(tot la BABEL-ul tîrgoviştean am văzut o altă bună „monodramă“ cu subiect shakespearian, Quintessence = Chintesenţă, scrisă şi jucată de-o cunoscută actriţă britanică, Emily Carding, în regia lui Dominique Gerrard – proiect de reconstrucţie „post-apocaliptică“ a umanităţii după „îndrumarul“ din opera marelui Will, din care robotul reprezentant al civilizaţiei care ne-ar fi creat interpretează pasaje celebre; trebuie să fi fost interesant şi Caliban’s Codex, jucat la BABEL de Emily Carding cu două zile înainte…);

alături de montările doar amintite în secvenţa precedentă: noul Hamlet al lui Tompa Gabor de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2021), esenţializat şi high-tech, jucat în jurul a două nuclee scenografice, o fantă-bandă rulantă şi-o cuşcă-bibliotecă, cu o pasarelă în spate, pentru desfăşurări-defilări ale personajelor, cu mari cranii albe aliniate pe scenă şi cu proiecţii pe pînza din fundal, într-o nouă dinamică a poveştii;

Furtuna muzical-parodică de la Teatrul bucureştean „Lucia Sturdza Bulandra“, în foarte personala formulă patentată de Ada Milea (2021),

şi Richard III al lui László Bocsárdi la Naţionalul craiovean (2023), cu Sorin Leoveanu fără cocoaşă, dar jucînd într-un scaun pe rotile manevrat electric, deci – da! – estropiat, dar şi pe picioarele lui cînd decide să nu mai joace… teatru, totul – pe fundalul pe care se scurg „cuvinte-cheie“ din piesă: „I am determined to prove a villain/ And hate the idle pleasures of these days“ (din monologul inaugural al lui Richard);

…fără să ne mai întoarcem acum la atîtea alte „derivate“/ prelucrări/ răsturnări din ultimii ani şi din întreaga perioadă postcomunistă, din multe teatre româneşti (neuitînd nici că piesele „Bardului din Avon“ au fost „reinterpretate“ pe scenele noastre, în mari spectacole, şi înainte de 1990)…

Din colecţia mea de „derivate“ literare:

poemele lui Vladimir Holan Noapte cu Hamlet şi Noapte cu Ofelia, din 1963 şi 1973, al doilea – fragment din textul distrus în rest de către autor (traduse în româneşte de Sorin Paliga într-un volum bilingv, alături de originalele ceheşti: Noapte cu Hamlet/ Noc s Hamletem. Noapte cu Ofelia/ Noc s Ofelii, Meteor Publishing, 2019);

poemul Jeny şi cei patru sergenţi al lui Leonid Dimov (publicat în Carte de vise, Editura pentru Literatură, 1969), unde „În groapa pătrată, din noapte pînă-n zori/ de sus, privită de vedenii,/ unde trăiau cei patru sergenţi dezertori/ şi palida fecioară Jeny,// erau de toate:/ cutii cu afumături conservate,/ operele complete ale lui Shakespeare,/ mici plăpumioare cusute cu fir,/ perne roz umplute cu aer/ şi chiar o banchetă Biedermeier“;

Machines Like Me/ Maşinării ca mine, romanul din 2019 al lui Ian McEwan (tradus de Dan Croitoru, Editura Polirom, 2023) în care robotul Adam e mare cititor şi… specialist în – desigur! – …Shakespeare;

din producţiunile celui mai impenitent-bulimic intertextualizant al Planetei, Şerban Foarţă, am mai amintit culegerea de eseuri cu „nesfîrşita“ vocabulă hamletiană preluată ca titlu, Honorificabilitudinitatibus (Editura Brumar, 2004), dar ar trebui să citez din multe alte locuri;

de pildă poemul P din Abecedaur-ul desenat-pictat de Tudor Banuş şi scris de el, de Foarţă (două ediţii în 2014, la Brumar şi Vinea, şi-ncă una la casa a doua, 2019): „E lebăda din Avon, oare,/ această pasăre ce face/ din ghemul gros un portativ?/ E pasărea necîntătoare/ ce, pînă-n ceasul morţii, tace/ din nu se ştie ce motiv?// E pasărea, the Bird of Avon,/ ce, străbătîndu-i Londrei Griul,/ tirade-aude, în vers alb?// *// Şi ce e peştele? Un chit?…/ Căci nevăstuica, nici cămila/ din Hamlet nu-s,– cînd, într-un nor,/ prinţul danez, nefericit, vrea ca Polonius, cu de-a sila/ să vadă ce, din Elsinor,/ vede doar el (după ce Sundul/ prin prapuru-i de spume-amare, l-a cercetat pînă-n străfundul/ său negru de oglindă oarbă,/ care e gata să te-absoarbă/ în visu-i rău, numai coşmare/ şi-un şir de silnice vedenii/ de iazme şi nerubedenii)/ vede doar el, privind, ca-n gol,/ în mintea lui… O ghicitoare/ aceasta e, – nă(l)ucitoare,/ ce n-o descui cu cheia sol“ (Editura Vinea, 2019, p. 69/ 71-72 – descriere a desenului cu un „P“ mare şi-o lebădă al cărei corp e chiar capul lui Shakespeare, cu ghem, peşte/ chit, portativ şi cheie sol, joc între „Bardul“/ „the Bard“ din Stratford-upon-Avon-ul său natal, şi „Pasărea“ sau „Lebăda“ de-acolo, cum l-a supranumit, mitologizînd, Ben Johnson);

după care putem alege/ (re)culege un text din Ariete pentru dublu-flaut, volumul de poeme de Ş.F. şi, în alternanţă, O.S./ Octavian Soviany (cu 15 ilustraţii de Şerban Foarţă, Editura Eisart, 2016, tiraj bibliofil), şi anume Hamlet după Hamlet, în care Ş.F. declanşează o ameţitoare rotaţie/ permutaţie a personajelor „ţesute“ – ştim din piesă – în povestea pe care Horatio o va spune lumii după ce Prinţul nu va mai fi: „Se caută şi strâng (de prin culise/ şi de pe unde se mai află) supra-/ vieţuitorii: Voltimand, Cornelius/ & Osric; li se-adaugă Marcellus,/ Bernardo & Francisco (un soldat),/ ca şi Reynaldo (fără ocupaţie/ din ziua morţii lui Polonius, a/ cărui ureche fost-a), başca două/ dulci Doamne de onoare (ca să nù mai/ vorbim de prinţul Fortinbras şi bunul/ Horatio); după care, se va re-/ distribui: în CLAUDIUS Fortinbras;/ în FORTINBRAS Francisco; în GERTRUDA/ o Doamnă de onoare; în OPHELIA/ o Doamnă de onoare; în LAERTES/ Marcellus (sau Bernardo); în POLONIUS/ sir Osric (iar în OSRIC Norul!); în/ CORNELIUS Voltimand (& vvs.);/ în ROSENCRANTZ & GUILDENSTERN (rol dublu)/ Reynaldo; în MARCELLUS & BERNARDO/ un Căpitan norveg; în HAMLET Duhul/ părintelui lui Hamlet; în HORATIO/ «o parte din acesta»… Ce rămîne/ din el, urmînd să plece cu Actorii/ şi Clownii, în turneu, – to tell the story“…

(Va mai urma o dată!)