Vestiar

• Horaţiu Mălăele, Tristeţea ploilor, Editura Bookzone, Bucureşti, 2024. Mălăele nu are nevoie de prezentări şi nu poţi să vorbeşti despre arta lui decât prin cuvintele lui arzătoare. Te avertizează: „Cartea nu-şi propune să stârnească nici compasiune, nici repulsie şi cu atât mai puţin admiraţie. E o carte. Nu alunecaţi, citiţi şi-atât!“. Nu poţi. Intri desculţ, sufletul ţi se preschimbă dintr-o sperietoare în iedul cel cuminte care înţelege că „prin gropile pământului şi molozul metafizic“ îşi găseşte rostul. Volumul nu e o tristeţe a ploilor, e însuşi soarele cu dinţi ce-ţi spală cu ploaie caldă până adânc-adânc în suflet. Nu te mai simţi mărunţit, iei calea luminii şi cauţi un sens prin universul acesta fără sfârşit. Aşa s-a întâmplat, răpusă de zgomotul lumii exterioare, a venit Tristeţea ploilor ca o droaie de fluturi, m-au iscodit şi în locul cel mai singur din piept, mi s-a făcut vâlvătaie. Recunosc, de când am împrumutat cartea, trăiesc impresia că dacă o voi restitui, mă voi întreba ca Mălăele: „De ce m-ai trezit, Doamne?“.

• Anca-Daniela Mihuţ, Cartea despre teatru ascunsă în opera lui Mircea Eliade, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2024. Cercetarea Ancăi-Daniela Mihuţ pleacă de la Claude-Henri Rocquet care, frapat de prezenţa actorilor şi a teatrului în operele lui Eliade, se întreabă dacă a consacrat cineva o teză de doctorat sau un studiu acestei teme. Şi iată! Lucrarea cuprinde reconstituirea ideilor referitoare la spectacol şi textul dramatic pe care Eliade le exprimă, pune în relief analogiile dintre gândirea indiană despre sacru şi despre spectacol, şi gândirea despre sacru şi concepţia de literatură fantastică ale lui Eliade, dar şi o privire comparată între ideile spectaculare ale scriitorului şi marile doctrine teatrale, ale căror programe conţin intenţii de tip soteriologic. Profesorul Ion Vartic scria: „Prin această carte, autoarea ne oferă accesul la părţi din cea pe care Mircea Eliade intenţiona să o numească Introducere la o artă şi tehnică dramatică potrivită timpului nostru şi care a rămas nescrisă. Astfel, prin conţinutul acestei cercetări, putem să întrevedem ce ar fi conţinut acest tratat de artă dramatică“.

• Cosmin Ciotloş, Anton Pann. Până când nu te iubeam, Polirom, Iaşi, 2024. După ce ai încheiat cartea, realizezi cât de puţine ştiai despre Anton Pann, rămas, cândva, în amintire, chiar cu versurile poeziei ce poartă subtitlul cărţii lui Ciotloş: „Cu totul m-am prăpădit,/ Minţile mi s-au smintit./ Ies din casă să mă duc,/ Nu ştiu încotro s-apuc./ Viu iar, mă întorc şi şez,/ Stau în loc şi suspinez./ Inima mea, vai de ea,/ De la tin’ nu să mai ia“. E un volum documentat şi, încă de la bun început, autorul te pune la treabă alături de el, personajul din carte care începe documentarea, face paşii pe urmele protagonistului. Scormoneşti prin poezie, prin partiturile lui Anton Pann şi cu fiecare capitol rezolvi enigma biografică şi bibliografică a poetului român de origine bulgară. Prin acest volum, Cosmin Ciotloş ni-l dezvălui pe Anton Pann ca pe „cel isteţ ca un proverb“, cum îl descria Mihai Eminescu, şi ai impresia că nu mai eşti copilul neumblat în lume.

• James Fenton, Don Quijote, o adaptare a romanului lui Miguel de Cervantes Saavedra, traducere din limba engleză de George State, Editura Tact şi Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2024. James Fenton, unul dintre cei mai importanţi scriitori britanici de azi, comprimă povestea lui Quijote şi a lui Sancho Panza într-o versiune excelent ritmată, spirituală şi poetică, atemporală, dar şi actuală prin limbaj. „Sancho Panza: Să renunţi la cămin şi la casă,/ Spre a fi cavaler şi scutar –/ E ce poate spera un bărbat./ E ce poţi să obţii doar arar./ Cînd trăieşti pentru-al clipei fior,/ Cînd tresari la ce capeţi mai dihai,/ Iar la diavol o leţcaie nu-i dai.“ Traducerea poetului George State va fi pusă în scenă la Teatrul ACT din Bucureşti, în regia lui Alexandru Dabija şi cu Marcel Iureş în rolul principal.

• Recent a apărut volumul de poezie al lui Ştefan Melancu, Dolgok Délibábja, Editura AB Art, Budapesta, 2024, în traducerea maghiară a lui Pethő Lorand, după ediţia din 2017, Despre irealul din lucruri. Volumul de versuri al lui Ştefan Melancu îmbracă şi o „haină“/copertă nouă, creată de Elena Ilash, iar interiorul te plasează: „în plină iarnă literele umezi îţi umplu gura şuierând, iar tu citeşti cu voce propria-ţi viaţă/ (…)/ irealul împinge/ lucrurile în umbra lor densă“. Poezia lui Melancu e un loc atât angoasant, cât şi exultant, tocmai pentru că oriunde încerci să fugi, dai tot peste tine, acolo unde „marginea înserează, iar capătul înnoptează“.

Oana Goia