Ediţia din acest an, desfăşurată în zilele de 13 şi 14 iunie, a fost dedicată aniversării a 75 de ani de existenţă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Din programul manifestărilor: în prima zi – Cuvânt despre Eminescu de Florina Ilis şi cuvântul de salut al lui Varujan Vosganian, preşedintele interimar al Uniunii Scriitorilor din România, alături de un rond de gală poetic; în a doua zi – Simpozionul Transilvania scriitorilor, cu un cuvânt de deschidere aparţinând lui Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române. (L.F.)