RUXANDRA CESEREANU, DESTINUL UNUI JURNALIST ŞI JURIST ARDELEAN

Volumul Zbucium, file dintr-o viaţă trăită, semnat de Emil Boşca-Mălin (publicat postum şi îngrijit de nepoata autorului, Oana Boşca-Mălin, la Fundaţia Academia Civică), este pasionant şi spectaculos, întrucât este vorba despre o carte documentară în care varii informaţii din arhivele Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii sunt secondate de jurnalul lui Emil Boşca-Mălin. În latura arhivistică, avem destinul unui jurnalist şi jurist ardelean care a fost persecutat şi încarcerat de regimul comunist, iar în latura memorialistică avem jurnalul unui intelectual ardelean, preocupat, în mod patriotic, de mersul ţării sale, de lupta pentru libertate, de credinţa în jurnalism ca artă a adevărului şi a respectului pentru oameni. Astfel, latura documentară constatativ-informaţională se îmbină cu un jurnal personal în care emoţiile şi neliniştile unui intelectual alergic la dictatură (indiferent dacă aceasta este de dreapta ori stânga) alcătuiesc o carte-testimoniu pentru viaţa unui ardelean care a străbătut secolul XX, cu toate -ismele, ideologiile şi dramele sale. Pe lângă latura arhivistică şi cea memorialistică, volumul beneficiază de referinţele explicative ale Oanei Boşca-Mălin, care lansează o punte pentru cititorul de acum, înfăţişând de fapt saga a trei generaţii dintr-o familie, chiar dacă polii centrali sunt un bunic şi nepoata sa.

Emil Boşca-Mălin s-a născut în satul Maieru din judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie de ţărani: copil dornic de învăţătură, face şcoala în Năsăud şi apoi în punctul său maxim ajunge la Facultatea de Drept din Cluj. Aici îşi începe munca de gazetar, întâlnind mentori şi formatori de opinie şi caracter, pe care îi prezintă în jurnalul său care astfel devine o frescă a Transilvaniei, cu toate bătăliile sale politice, ideologice, morale. Iniţiindu-se în chestiunea transilvană, Emil Boşca-Mălin începe şi o căutare de sine ca intelectual, jurist, ardelean şi gazetar totodată. Fresca sa surprinde scene de viaţă şi polemici ideologice ori morale, inclusiv boema epocii respective, autorul jurnalului fiind un povestitor cu har, cu naraţiuni captivante în tolba sa, pe care le adună din spaţiul public ori din contextul personal de tânăr ziarist şi magistrat. Un moment-cheie este acela în care ajunge la revista Tribuna din Cluj (condusă de scriitorul Ion Agârbiceanu), jurnalul său prezentând o micromonografie cu gust de spirit al epocii. După Dictatul de la Viena, în care Transilvania este cedată Austro-Ungariei, în 1940, Emil Boşca-Mălin e silit să plece din Cluj (nu înainte de a face trei luni aspre de închisoare, împreună cu soţia sa). În această perioadă dramatică pentru România, urmăreşte cu aceeaşi împătimire viaţa cotidiană, cu urcuşuri şi coborâşuri, precum şi viaţa politică tensionată, specifică timpului respectiv, pe care o priveşte şi cu ochiul magistratului care este. În 1942 se retrage din magistratură pentru a se dedica gazetăriei şi devine redactor la revista Tribuna din Braşov, iar apoi se mută la Bucureşti unde activează la faimosul ziar Curentul (condus de Pamfil Şeicaru). Lupa sa narativă de autor de frescă se desfăşoară în continuare. Revine la magistratură în 1943, când este numit consilier de presă la Ministerul Justiţiei. După 23 august 1944, ca ţărănist de lungă durată, avându-l ca model pe Iuliu Maniu, Emil Boşca-Mălin devine şef al Biroului de presă şi propagandă al Partidului Naţional Ţărănesc. Odată cu instalarea dictaturii comuniste, Emil Boşca-Mălin este condamnat într-un proces răsunător, instrumentat pe baze înscenate, acela al Sumanelor Negre, şi, din 1946, începe viaţa sa de haiduc improvizat şi rezistent, trăind în clandestinitate vreme de 6 ani. Această perioadă este demnă de un roman poliţist şi de aventuri, dacă îmi este îngăduit să spun acest lucru, având în vedere că este vorba despre nişte ani dramatici de supravieţuire în ascunzători şi tainiţe riscante. Este arestat în 1952 şi vreme de 12 ani (cât a durat detenţia sa) cunoaşte câteva din cele mai aspre închisori ale Gulagului românesc: Văcăreşti, Aiud, Gherla, Râmnicu Sărat, Jilava. Emil Boşca-Mălin nu a semnat niciun acord de colaborare cu Securitatea, nu a acceptat presiunile asupra sa şi a rămas integru până la capăt. Cine doreşte să citească volumele semnate de Emil Boşca-Mălin are la dispoziţie nouă cărţi dintre care aş aminti măcar două: Spicuiri din trecutul unui sat grăniceresc (1945) şi Telepatie şi hipnoză în închisorile comuniste (1995).

Felul în care nepoata sa, Oana Boşca-Mălin, regestionează destinul bunicului său are, pe alocuri, o alură de documentar cinematografic. A-l readuce în lume pe acest bunic ardelean, intelectual, gazetar, etnolog, magistrat şi fost deţinut politic e un efort simbolic de re-naştere în sens existenţial şi etic. Pe măsură ce îl readuce pe Emil Boşca-Mălin printre noi, nepoata sa îl face, în acelaşi timp, explicabil pentru sine şi pentru familie. Îl reînvie, de fapt, ca efigie, printr-o carte-testimoniu.

Înţeleg întru totul demersul Oanei Boşca-Mălin, căci exact acest lucru am făcut şi eu pentru bunicul meu patern Vasile Cesereanu (preot greco-catolic care a făcut, adunaţi, şase ani de închisoare şi a fost persecutat constant, vreme de 30 de ani, în timpul regimului comunist).