BEDROS HORASANGIAN, SUGESTII DE LECTURĂ LA GARDIANUL TALISMANULUI BLESTEMAT

Romanul lui Cătălin Boghiu, Gardianul ta- lismanului blestemat, pe care Editura Litera ni-l propune spre lectură, are (aparent?) toate ingredientele unei construcţii narative cu iz poliţist. Cu două crime neelucidate – care vin dintr-un trecut multistratificat spre o realitate a zilelor noastre –, detaliile, multe şi sugestive, care ne permit localizări geografice şi temporale, sunt completate cu o altă crimă (sau ce?) care se consumă în timp real. Firul epic se construieşte pas cu pas şi se deapănă la fel, urmând un circuit ce ne plimbă în trecutul omenirii/Europei.

Leofeoros (drum, cale) a filosofiei clasice greceşti – de unde ne tragem cu toţii, Europa fiind o construcţie între Atena şi Ierusalim –, fără presiunea islamisto-multiculturalistă şi a politicii corecte de azi, Weg (poteca lui Heidegger) prin care eroii romanului vor să ne surprindă în desluşirea unor enigme pitite în faldurile vechilor civilizaţii şi rătăcite prin noianul de întâmplări ale lumii de azi. Thriller bine închegat, aparent, cum spuneam mai la deal, citind cu pixul în mână şi încercând să desluşim chichirezul romanului.

Căci avem o naraţiune cu miză mult mai mare. Pe bune. Acţiunea se petrece în spaţiul actual al Marii Britanii – nu ştim ce va fi într-un viitor în care Scoţia va dori să rămână alipită Uniunii Europene. Romanul are câte puţin din toate. Şi suspans, şi paranteze cu iz ezoteric-spiritual, în care sunt pritocite vechile credinţe celtice, asiro-babiloniene sau daco-getice, care nu aveau cum să lipsească. De aici şi senzaţia de fals roman poliţist. O radiografie a unei părţi mai puţin cunoscute a Europei, cea din nord (Scoţia) şi sud-vest (Cornwall, Ţara Galilor), extrem de spectaculoasă în tot ce ne oferă. O Mare Britanie rurală, arhaică, istorică, la firul ierbii trecutului, aventuros şi spectaculos deopotrivă. Facem câte un salt (jump) şi câte un pod (bridge) narativ pe Coasta de Azur – Nisa (povestea hotelului Negresco e fascinantă în sine), Cannes, Monte Carlo –, prin complicaţiile unei anchete poliţiste care, departe de a simplifica dedesubturile, le ramifică şi le stratifică.

Evident, naraţiunea capătă amploare. Şi culoare. O pagină de un erotism debordant – care ar putea atrage atenţia unor cititori care îl preferă şi azi pe Rebreanu pentru micile escapade sexuale, decât splendidele descrieri de natură ale lui Sadoveanu – completează panoplia de mijloace de seducţie pe care Borges, Coelho, Eco – cel din Numele trandafirului – sau Igor Bergler (tot un autor Litera) le pun la bătaie. Avem şi plonjări în glose istorico-politice şi întâmplări spectaculoase dintr-un bogat trecut istoric. Vezi şi Istoria Angliei a lui Trevelyan şi alta a lui André Maurois, ambele furate de la mine din cameră când eram plecat în SUA, dar recuperate prin intermediul achiziţiilor pe net din timpul pandemiei.

Un permanent du-te-vino între prezent şi trecut, precum circulaţia din Piccadilly Circus. Ştiţi cum e la Londra, zăpăceală, balamuc, dar totul se derulează cu calm. Bine organizat, în care faimoşii bobbies – poliţişti – îndrumă impasibil bunul mers. La fel Romancierul, foarte bine introdus în culisele vieţii de zi cu zi din Scoţia. Cu prezentul şi trecutul ei, cu whisky-ul ei, care diferă de whiskey-ul irlandez. Multe note de subsol ne lămuresc în fel şi chip despre ceea ce şi ştiam doar vag şi aproximativ. Protagoniştii romanului nu sunt mulţi. Având în prim-plan un profesor din UK – circulaţie pe stânga, moneda de schimb este lira sterlină, ba chiar în Scoţia există lira scoţiană, am avut greutăţi să schimb două bancnote de 20 la Paris, eu, cititorul, care nu fac parte din roman –, Craig Fergusson, profesor de Mitologie şi expert în creaturi fantastice (vezi pagina 242) şi un român sadea, ieşeanul Cezar Mândrean, student al domnului profesor şi expert la rândul lui în mitologie şi ştiinţa religiilor (ne întrebăm dacă binomul Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu nu a fost utilizat ca punct de reper) şi o anume Ailsa Marcail Taggart, specialistă în parapsihologie, psihotronică – Was ist das? Asta ce-o mai fi, nu le ştim chiar pe toate, dar avem bunăvoinţă să tot învăţăm –, ezoterism şi demonologie (mai merge!), nepoata profului şi iubita românului.

Peisajul uman e completat – abil am zice – de creaţii animaliere: câini, lupi etc. dintr-un trecut abscons şi ceţos – şi azi –, cu poveşti şi istorii dintre cele mai fascinante care au marcat mentalul colectiv al mai multor popoare: vestul, estul Europei, cu trimiterile de rigoare la credinţele din India, Nepal, budism şi şintoism, cu topirea întregii magme cultural-spirituale a trecutului într-o pastă postmodernă de unde se iţesc nervurile unui multiculturalism care se dezvoltă sub ochii noştri.

Aici credem că bate romancierul, dincolo de firul poliţist care duce la un misterios talisman. Legende şi mituri străvechi, ritualuri, realul şi fantasticul se îngemănează credibil, Cavalerii Mesei Rotunde, Regele Arthur, cameloţii şi Avalon se agită pentru ca noi să desluşim diferenţa dintre adevăr şi minciună.

Nu tot ce vezi este exact aşa cum vezi – spune naratorul omniscient şi omnipotent al unui roman care te prinde din mersul lecturii. Pub-urile din roman sună mai bine decât crâşma – din limbajul valah – care nu-şi găseşte locul decât lângă sânii ca nişte lubeniţe (pagina 66) de 8 (opt) kilograme – un piept voluptuos apare şi la pagina 214! – unde mereu se adună oamenii ca să mai povestească ce au ei de spus fiecare. Portretul unui beţivan – francez de această dată – este remarcabil.

Una peste alta, trăgând linie, fără a da verdicte şi a pune note, avem un roman bine închegat epic, de citit fără mari opinteli – şi de învăţat la fiecare pagină câte ceva. Cât îşi scutură câinele coada, o expresie britanică, pentru ceva care se consumă foarte iute, desigur, cu explicaţia că ar echivala cu zece nanosecunde din ingineria nucleară.

Multele detalii ale vieţii de zi cu zi din Scoţia ne fac curioşi şi ne îndeamnă spre o călătorie pe acele meleaguri. Chiar dacă în pagina finală descoperim că fermecătoarea Ailsa – nume scoţian probabil – sugerează că o vizită în România ar fi de bun augur. Evident, cităm, „Cezar îmi va fi ghid, şi dacă plecăm împreună, îmi va fi mai uşor, el cunoscând legislaţia şi obiceiurile de acolo“, tare de tot. Oferiţi-vă răgazul necesar lecturii romanului Gardianul talismanului blestemat al lui Cătălin Boghiu.