Constantin Cubleşan

Am străbătut…

 

Am străbătut cândva meleaguri depărtate –

Mi se părea că drumul nu-mi oboseşte pasul

Eram mai tânăr şi mărem compasul

Tentat de vreun miracol din străinătate.

 

Era plăcut să stau în briza mării

S-ascult foşnirea pădurilor din Nord

Să-mi depene istorii vichinge vreun fiord

Şi să contemplu-n Sud albastrul pur al zării.

 

Cândva, cu prea iubita mea soţie-am stat

La o terasă pe Canale-Grande, în Veneţia

Ne-a răcorit apoi zăpada din Elveţia

Şi-a Dunării izvoare în munţi, leam admirat.

 

Cu Saşa Haitzman, pe o uliciară,

În Moskova cârciumăreasă-a lui Esenin

Am degustat, adus din Georgia, un vin

Şi-am închinat pentru Matrioşca lui, fecioară.

 

O, câte astfel de momente îmi stau în amintire

De-ar fi să deapăn firul lor ca din poveşti

Mi-ar trebui zile şi nopţi de vorbe bătrâneşti

Să le re-nviu cu spor de cântec şi iubire.

 

Însă, cu toate acestea stau de-acum

Retras după-o fereastră deschisă-spre pădure

Şi-n legănarea blândă a crengilor susure

Mă amăgesc păşind prin vis pe un alt drum.

 

Urme

 

E soare pe cer şi e soare în noi

Vara aceasta ne-a încins cu cădură

Nu mai plouă, nici atât nu e vânt

Ziua se trece încet, cu măsură.

 

Printre blocuri se-ntind umbre lungi

Ca mantii de ceară atârnând de pe ziduri

Mesteceni răzleţi, înfrunziţi prea grăbiţi

Îşi scutură mugurii ca pe reziduri.

 

Asfaltul se-nmoaie, se topeşte ca smoala

Ori-pe-unde calci laşi urme adânci –

Aşa e în viaţă, ce-are a face?, mergi înainte

Cu paşi apăsaţi ori te târâi pe brânci.

 

Uneori stai pe-o bancă în parc, sau aiurea

Moleşit de căldură, ţi-e dor de-un popas –

Poate eşti singur sau însoţit de o amăgire

Ce-ţi şopteşte-n ureche discret, fără glas.

 

E prea cald să te-apuci de-o lucrare

Stai şi-aştepţi, de-undeva, o idee să vină –

Nici cuvintele nu se leagă-n vreun vers

Nu ai chef de nimic, inspiraţia n-are să vină

 

Ţi-s prea vlăguite puterea şi gândul;

Anotimpul verii nu ţi-e prielnic, orice ai face

Te îndeamnă la tăceri, la visări neştiute –

Vrei-nu-vrei, doar răcoarea-nserării îţi place.

 

Din ciclul Peregrin prin anotimpuri