Kovács András Ferenc s-a născut la Satu Mare la 17 iulie 1959 – poet, eseist, traducător, dramaturg, redactor.

Şi-a dat bacalaureatul în oraşul natal la Liceul Kölcsey Ferenc. A terminat Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj, secţia maghiară-franceză, în 1984 (în timpul studenţiei a fost redactor la revista Echinox). Între 1984 şi 1999 a trăit la Cristuru Secuiesc – a predat la şcoli din Avrămeşti, Şimoneşti şi Liceul Orbán Balázs din Cristuru Secuiesc. Din 1990 a fost redactorul secţiei de poezie a revistei Látó din Târgu-Mureş. Între 1991 şi 2000 a fost profesor de dramaturgie la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. Între 2006-2007 a fost redactor-şef adjunct al revistei Látó. Din ianuarie 2008 până în iunie 2019 a fost redactor-şef al revistei Látó. Poeziile sale au fost traduse în mai multe limbi. A debutat cu volumul Tengerész Henrik intelmei (Poveţele marinarului Henrik), 1983, după care a publicat numeroase volume de poezie şi eseu. A fost distins cu prestigioasele premii – József Attila (1996) şi Kossuth (2010).

A murit la 30 decembrie 2023. În aceastã varã, ar fi împlinit 65 de ani.

 

Culegători (Szüretelők)

 

casa stătea ghemuită lângă măslin

albă din creştet până-n tălpi ca bătrânii

băieţelul aştepta pe prispa afundată

s-a obişnuit deja ca în timpul culesului

pământul să-şi scoată afară statuile goale

iar ele se năpustesc asupra măslinului

şuierând uşor cu bâtele care lovesc

apollo nike agricultorul din vecini

fata păstorului de capre toţi îl bat

şi fiecare zvâcnet îndrăgostit şuieră

ca zborul păsărilor în lacedemonia

lucrează apollo nike agricultorul fata

apoi vin doi jandarmi printre pietre

şi cineva de sus fluieră către culegători

iar aceia se caţără pe nesimţite în amurg

rămân casa măslinul gol cei doi jandarmi

şi băieţelul care aşteaptă pe prispă

rămas fără statui şi atât de singur

de parcă ar striga în fântâni secate

 

Hotar, timp, jurnal (Határ, idő, napló)

 

Să trăieşti? Să mori? Trebuie?

Ai grijă, mai bine, să nu te naşti,

şi dacă da, nu te aventura

totuşi dincolo

de anumite hotare –

termenul tău poate expira

oricând, dar să-ţi cunoşti

hotarul şi timpul,

să-ţi cunoşti ziua, să prinzi

cel mai potrivit

moment al zilei, alege

ora, clipa favorabilă,

şi dacă nimic,

nimeni nu te privilegiază,

nu abuza de destin,

nu te avânta dincolo

de hotare de nepătruns –

nu jindui, nu te avânta

în neţărmurit –

ţie nu ţi-e permis

deloc să fii aerian

şi nu ţi-ar reuşi, stai locului,

rezistă, veşniceşte-te

în cuvinte, în gesturi,

în vechi, provinciale

treburi de făcut – nu face,

nu întreprinde, nu spera

ceva nou, altfel, mai bun:

gândeşte-te

la termene, nu aspira

la desăvârşire, doar să cunoşti

hotarul, timpul, ziua, dincolo

de limita răbdării

să fii neînfrânat –

stângaci, însă atemporal.

 

Portret de vişin (Meggyfaportré)

 

Aci a fost… Ori

acolo? Un musafir

în alt infinit.

 

Poveţele marinarului Henric (Tengerész Henrik intelmei)

 

„Am sosit la Sagres, la Don Enriquez, în luna Sfântului Iacob, tocmai în ziua naşterii mele. Ilustrul bărbat m-a îndemnat îngrijorat, printre altele, să mă feresc de navigaţie. A avut dreptate, şi totuşi a greşit…“

(Andrès da Costa: Despre foloasele navigaţiei)

 

în luna sfântului iacob nu te pregăti de plecare

nu sosi niciunde nu arunca ancora

nu acosta nicăieri în luna sfântului iacob

cântă peşti înaripaţi te ademenesc

flote putrezesc pe bancuri de nisip

epavele se zbat se leagănă se clatină

se oferă au învăţat cântul sirenelor

şi fi-vor ele scrâncioburile furtunilor

şi fi-vor ele iatacurile demonilor

şi fi-vor lăutele şerpuitoare ale satanei

iubitele bestiilor curvele valurilor

 

în luna sfântului iacob părăseşte marea

iată am păcălit cu îndemânare lucrurile

am luat în calcul zodiacul întreg

am văzut că racul atacă leul

şi acela îşi scapă pielea – se vâră în coteţ

deci am cercetat în stele situaţia noastră

 

nu naviga în luna sfântului iacob

nu sosi niciunde naiadele latră pe toate

ţărmurile cândva în luna sfântului iacob

nici eu n-am pornit pe mare dar de parcă

mi s-ar fi legat pietre de picioare

mă împingeau mă târau spre ea am auzit

tărăboiul vârtejurilor urletul sirenelor

cântau tarafurile în adâncuri tarafurile

 

 

Prezentare şi traducere de Kocsis Francisko