O asistenţă foarte numeroasă l-a aplaudat îndelung pe dirijorul Gabriel Bebeşelea, exprimându-şi astfel bucuria că artistul a revenit la pupitrul orchestrei Filarmonicii „Transilvania“, unde a fost dirijor principal între 2016 şi 2023 (readucînd orchestra la un înalt nivel profesionist şi repertorial). Cum se ştie, în momentul de faţă, el este dirijor pricipal al Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti.
Sub bagheta sa dirijorală, orchestra Filarmonicii „Transilvania“ a interpretat Simfonia nr. 3, de mari dimensiuni, a lui Gustav Mahler. Cînd e posibil, concertele concepute de Gabriel Bebeşelea sînt totodată montate spaţial. Ca în cazul de faţă, cînd, asemeni unui regizor, a modificat amplasarea partidelor, şi a aşezat faţă în faţă corurile de femei şi de copii, după cum a proiectat o intrare scenică în loja interioară a mezzosopranei Liza Kadelnik. Extraordinar de ingenioasă a fost plasarea, cu efect muzical de-a dreptul celest, a faimosului Posthorn – aşa-zisul „corn de poştalion“ – în afara sălii, în foaierul de la etajul întîi. Publicul ştie deja că un concert al lui Gabriel Bebeşelea este un concert neobişnuit şi deci reacţionează ca atare, cu entuziasm. (L.F.)