ION BOGDAN LEFTER, 2023 (III)

Timişoara/ arte vizuale (continuare)

Flanând prin centrul Capitalei Culturale Europene 2023 (onoare împărţită de Timişoara cu oraşele Elefsina din Grecia şi Veszprém din Ungaria), am mai văzut şi alte expoziţii sau lucrări de artă sau intervenţii ambientale în rama evenimentului mare şi din proximitate, după cum, inevitabil, am şi ratat câte ceva. Programul a fost foarte bogat, mai ales de pe la sfârşitul primăverii, când, dacă e să dăm crezare zvonurilor, s-au exprimat îngrijorări că bugetul pregătit nu va putea fi cheltuit, drept care au fost lansate noi „apeluri pentru propuneri/ proiecte“. Literatura n-a profitat cine-ştie-ce, fiind mai greu să finalizezi iute şi degrabă cărţi care – oricum – n-ar fi sporit sesizabil „spectacolul“ Capitalei… – căci e vorba despre o mare montare „scenică“, un soi de „happening“ ramificat în interioare culturale şi pe străzi, în pieţe, în întreg „spaţiul public“. Nici improvizaţii teatrale nu prea se mai puteau face (în afara celor deja plănuite!): montările cer timp, luni de lucru, de la deciziile repertoriale la audiţiile pentru distribuţii şi-apoi repetiţiile, în paralel confecţionându-se decoruri şi costume, cu contribuţia unor ansambluri numeroase de profesionişti, artişti, personal auxiliar, meseriaşi. În schimb, curatorii din toată ţara s-au mobilizat imediat şi-au avansat rapid proiecte expoziţionale: artiştii au întotdeauna în ateliere fonduri de lucrări şi, în afara unor „simple“ expoziţii personale sau de grupuri, se pot coagula peste noapte proiecte şi-n jurul unor idei, al unor „concepte“ (cum se spune impropriu în domeniu, când prin preluare directă a termenului englezesc corespunzător românescului „concepţie“, adoptat de mult, pe filieră franceză, când prin preţioasa derivare care a produs eticheta de „artă conceptuală“…).

Pe lângă expoziţiile enumerate în episodul precedent, am mai văzut: Salonul Anual al Artelor Vizuale Timişoara, ajuns la ediţia a… 93-a (noiembrie-decembrie 2023), în Galeriile Helios şi Park ale Filialei Uniunii Artiştilor Plastici, prima – la parterul unui bloc în curs de reabilitare, drept care, ca la expoziţia de ceramici negre a lui Nicolae Moldovan, vizitatorii intrau pe sub schele, printre bare metalice; la Muzeul de Artă – o ingenioasă expunere pe palierul şi pe sub colonadele de la etaj: propunere a Galeriei bucureştene Anca Poteraşu; Soarele Albastru. Conversaţii despre artă, ştiinţă şi ecologie, cu lucrări de Iulian Bisericaru, Anetta Mona Chişa, Larisa Crunţeanu, Aurora Király şi Lise Wulff, curatoare-invitată fiind Anja Lückenkemper; picturile semnate de Nicolae Covaci şi Valeriu Sepi, fondatorul şi liderul grupului pop-rock Phoenix, respectiv percuţionistul de altădată al formaţiei, în holul de la etaj din clădirea principală a Universităţii de Vest, în zona „campusurilor“ de pe malul Begăi; tot acolo, la parter – expoziţia Eroi fără glorie propusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – CNSAS – şi de Fundaţia „Konrad Adenauer“, cu fotografii şi texte documentare despre protestatarii de dinainte de 1989 rămaşi neştiuţi; la Muzeul Banatului – Silviu Oravitzan; la Biserică Reformată Noul Mileniu, în două săliţe pentru expoziţii – o suprinzătoare aglomerare de lucrări de Szakáts Béla (19 septembrie 1938 – 4 iunie 2022), timişorean etnic maghiar (originar din Odorheiul Secuiesc): sculptor-ceramist în monocromie cărămizie, personaje şi elemente de bestiariu de dimensiuni medii, realist-simbolice, tratate serios-parodic, ca un soi de pandant tridimensional la grafica şi pictura lui Ştefan Câlţia, dar în cheie mai apăsat-ludică, ghiduşă, fără note coşmareşti; iar la subsol – Vetró András cu grafică şi mulaje turnate ca plăci metalice purtătoare de reliefuri joase.

• Crucificare de Paul Neagu.

Din cauza orarelor limitate de vizitare, oricât am încercat să-mi întind zigzag-urile peste tot, n-am văzut retrospectiva Romul Nuţiu din Palatul Baroc, expoziţia colectivă internaţională Individual compus, gândită de Alex Radu la Comenduirea Garnizoanei austriece din Piaţa Libertăţii (mi-am făcut o poză-„selfie“ cu afişul în fundal, probă c-am fost acolo, chiar dacă de data asta n-am „cucerit“ Garnizoana!) şi sinteza „performativă“ de la Muzeul Tramavaielor, de fapt Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, Zona &, concepută de Corina Oproae şi Magda Radu, cu pornire de la vechiul festival Zona, cu alte reconstituiri de evoluţii experimentale şi – fireşte – cu „performance“-uri… performate acolo, în depoul mare al vechilor vagoane de transport în comun, unde s-au mai organizat în anii trecuţi expoziţii ale Bienalei Art Encounters, probabil şi altele.

• Timişoara, turnul vegetal Pepiniera.

În stradă, în pieţe:

turnul vegetal Pepiniera, cu supratitlul 1306 plante pentru Timişoara, din schele metalice pe care urcă şi coboară plante agăţătoare, urcă şi coboară şi oameni-plătitori-de-bilete, amatori de priviri de la înălţime, şi unde trupa Arte Factum, grup teatral independent, a jucat Dosztoievskij b@r/reTurn, o versiune adaptată/ „reTurn“-ată a unui spectacol pe teme preluate din Marele rus; o splendidă Cvadrigă a lui Gheorghe Zărnescu turnată în metal şi vopsită în roşu, aşezată pe axul străzii, în faţa intrării în Cazarma U, de mare efect; o Structură spaţială a lui Doru Tulcan în vitrina M.N.A.R.T View (fosta geaMMat); o Crucificare abstractă de Paul Neagu, vizavi de Catedrala ortodoxă, la începutul esplanadei şi-n spaţiul verde din Piaţa Operei/ a Revoluţiei, probabil instalată la o comemorare, cu o placă de marmură neagră, orizontală, inscripţionată cu nume pe trei coloane: Eroi martiri ai Revoluţiei române din decembrie 1989; şi alte sculpturi presărate mai demult prin Centrul vechi de Ion Nicodim, Mircea Roman, Virgil Scripcariu ş.a., participante acum, şi ele, la… Capitala Culturală Europeană.

Timişoara/ teatru

Ediţia 2023 a Festivalul „euroregional“ TESZT al Teatrului Maghiar „Csiky Gergely“ a fost şi ea integrată programului Timişoara 2023. Cum ştiam de la ediţia precedentă, e o reuniune foarte interesantă de spectacole experimentale din România, din ţările din jur şi şi mai dinspre Vestul european. Acum şi aici – doar despre forma excepţională a teatrului-gazdă, condus de Balázs Attila, cândva actor emblematic al trupei conduse de Victor Ioan Frunză: sunt elocvente şi construcţia de festival, şi spectacolele proprii, dintre care aleg deocamdată proiectul modular Oraşul paralel, cu trei etape care s-au jucat separat, în 2022 şi 2023: Oraşul paralel 1: Iosefin, 2: Fabric, 3: Elisabetin, în regia Anei Mărgineanu, după texte de Ştefan Peca, itinerante prin cele trei cartiere numite în titluri. Mai multe fire narative, pe trasee variate, în funcţie şi de opţiunile spectatorilor care-i urmează pe actori, totul convergând în etapa a 3-a într-o formidabilă etalare de energie vesel-tristă, într-o fostă centrală termică a Politehnicii, unde se dezvoltă metafora celor două oraşe, unul real şi celălalt „paralel“, imaginar, utopic, speranţă a tuturor, dar coordonat de un… robot. Există sau nu există?! Vânzoleala trupei de la „Csiky Gergely“, explozie de fantezie, de culoare, de muzici şi zgomote, în performare multi-artistică şi – totodată – foarte solicitant-atletică, nu duce la un răspuns, ci la reflecţie şi la emoţii intense. La superlativ!

Sau: Monoloagele solitudinii, spectacol al Companiei Arte Factum, în regia lui Levente Kocsárdi, după un text-colaj de Mona Donici: mizanscenă „alternativă“ prin concepţie, expresiv-experimentală, „alternativă“ şi ca desfăşurare „poveristă“, tipică trupelor independente. Tineri actori profesionişti şi o veterană a scenei timişorene jucând toţi ipostaze ale singurătăţii. Convingător, mişcător.

Sau: văzut la Bucureşti, în Festivalul Naţional de Teatru – FNT – Exod, spectacol de mare montare al Naţionalului timişorean „Mihai Eminescu“ despre migraţia postcomunistă spre Vest, în viziune comică şi crâncenă în acelaşi timp, în regia lituanianului Oskaras Koršunovas, după un text de Marius Ivaškevičius scris pe măsură ce repetiţiile avansau şi adaptat la realităţile româneşti şi „globaliste“ ale perioadei.

Am revenit la Timişoara şi pentru 1978-ul Teatrului „Csiky Gergely“, la finalul Capitalei Culturale…, mai uimitor decât toate momentele uimitoare oferite de trupă pe scenele proprii şi-n Festivalul TESZT. Textul, rezultat din poveştile actorilor şi din cea a regizorului sloven Tomi Janežič, porneşte de la anul din titlu, aşa cum l-au trăit românii, dar şi etnicii noştri maghiari, şi naţiunile din jur, şi glisează înainte şi mai ales înapoi, către alte momente istorice, până la prima conflagraţie mondială, ca o „saga“ de familie sesizabilă abia către final şi ca reconstituire a unei infernale tragedii de război, de lângă orăşelul italiano-sloven Gorizia/ Nova Goriza, spaţiul natal al regizorului. Autobiografism la scara destinelor individuale şi nebunie a violenţei şi-a morţii la scară mare. Teatru acumulat din scene mici, în fostele spaţii de învăţământ ale Facultăţii de Hidrotehnică a Politehnicii timişorene, într-o clădire dezafectată de la marginea oraşului, cu lunga secvenţă finală, de război sângeros, devastator, în hala acum „post-industrială“ în care planşeul a fost perforat şi de dedesubt a fost săpat pământ pentru o movilă care să figureze dealul carnagiului. Mijloace modeste, cu sirop sângeriu turnat la vedere şi aburi de fum produşi de actori şi de regizor din mici aparate asemănătoare unor lanterne, teatru iarăşi „sărac“, însă într-un uluitor crescendo emoţional, până la intensităţi extraordinare, zguduitoare.

Timişoara/ altele

Tot în rama Capitalei… 2023 au avut loc concerte de muzici diverse, în săli şi-n pieţele centrale, poate şi-n alte locuri, pentru publicul larg. Şi s-au mai ţinut alte şi alte festivaluri, congrese, dezbateri, evocări. Am participat – bunăoară – la aniversarea a 50 de ani de la fondarea revistei Forum studenţesc, deci a unei jumătăţi de secol de presă estudiantină pe malurile Begeheiului, de fapt 55 de la primele publicaţii de gen scoase la Timişoara şi 65 de existenţă a Cenaclului „Pavel Dan“ al Casei de cultură a studenţilor din oraş: „comunicări“ şi evocări nostalgice, fotografii şi filme documentare, un număr special al Forumului… (revista oprindu-se la un moment dat, în perioada postcomunistă, din păcate…) şi-o şedinţă aniversară la „Pavel Dan“, unde s-a şi lansat o nouă antologie de casă.

Despre design-ul Capitalei…: percutant, conceput unitar pentru toate evenimentele din program, în ingenioase modulaţii „minimaliste“: logo-ul Timişoara 2023, afişe, panouri publicitare pe străzi ş.a.m.d.

De remarcat şi buna colaborare cu Televiziunea Română, în special cu TVR Cultural, care a difuzat numeroase ştiri, reportaje, interviuri cu artişti participanţi la Capitală…, cu organizatori ş.(iarăşi!)a.m.d…

• Scenă din spectacolul Oraşul paralel, în interpretarea actorilor Teatrului Maghiar „Csiky Gergely“ din Timişoara

Paragraf despre ce-a mai fost

…Şi-aşa s-a ţesut şi partea a III-a a acestui bilanţ al anului cultural 2023, acum cu detalii timişorene.

Rămân nefolosite listele cu zeci şi zeci de expoziţii văzute în Bucureşti, în Cluj, în Sibiu, în Reşiţa, în Slon, la M2M/ Muzeul 2 META ridicat sub munte, în Prahova, de grupul 2META+, de Maria Manolescu, Romelo Pervolovici şi Radu Pervolovici, sau în Bistriţa, sau în Piteşti, sau în fostul vast hambar de lângă Castelul Barbu Drugă, între Lunca Dunării şi orăşelul Cetate, sub emblema „Cetate Arts Danube“…

…şi listele cu spectacole văzute în Bucureşti (premierele curente) şi-n festivaluri: în marea antologie naţională din FNT, la Festivalul Internaţional de Teatru – FITS de la Sibiu, la Întâlnirile Internaţionale de la Cluj ale Teatrului Naţional de-acolo şi la Bistriţa, pe scena Palatului Culturii, unde se fac paşi către viitorul Teatru al judeţului…

…şi ceva despre filmele lui 2023, câte-am apucat să văd: în primul rând despre Libertate al lui Tudor Giurgiu…

…şi s-a mai adunat de-o a treia listă de titluri de cărţi reprezentative pentru anul editorial trecut…

…prea mult pentru un bilanţ care s-a tot lungit şi-a intrat din iarnă-n primăvară. Aşa că-mi încalec şeaua şi pornesc spre alte zări pline de farmec creativ, căci şi 2024 a pornit binişor. Atâta am reuşit să spun din poveste în 6 (şase) pagini de Apostrof, generos oferite de redacţie. De data viitoare, Jurnalul de cărţi revine la formula sa obişnuită sau la formulele sale (căci ar fi – de fapt – mai multe!)…