MIRCEA MOŢ, RECITIND ROMANUL MITREA COCOR

În anul 1949, Mihail Sadoveanu publica la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă romanul Mitrea Cocor, o carte ce nu-i face deloc cinste autorului Fraţilor Jderi. Obedienţa scriitorului faţă de noul regim a fost răsplătită cu multă generozitate prin substanţialul Premiul de Stat. După carte s-a făcut apoi un film, care a contribuit la obţinerea de către scriitor a „Premiului Lenin pentru pace“, o stradă dintr-un anumit oraş al ţării s-a numit „Mitrea Cocor“, mai mult, personajul, „fiinţă de hîrtie specifică universului ficţiunii“, vorba francezului, a fost propus chiar deputat în Marea Adunare Naţională.

Acţiunea romanului începe într-un sat din Bărăgan, Malul Surpat, Mitrea fiind mezinul Agapiei şi al lui Iordan Lungu, poreclit, din pricina nasului său lung, Cocor, nume cu care Mitrea a fost înregistrat la naştere.

În urma decesului părinţilor săi, Mitrea ajunge în grija fratelui mai mare, morarul Ghiţă Lungu, care, în cele din urmă, îl trimite slugă la boierul Cristea Trei Nasuri, de la Dropii. După multe umilinţe îndurate, este luat în armată unde învaţă să scrie şi să citească prin grija fierarului Costea Florea care îi face cunoscute ideile comuniste. Începe războiul şi Mitrea Cocor cade prizonier la ruşi, unde este bine îndoctrinat pentru ca veşnicul revoltat să ajungă un luptător conştient. În 1945, se întoarce la Dropii pentru a le împărţi ţăranilor pământurile boierului Cristea Trei Nasuri.

După câţiva ani, au început să circule zvonuri că nu Sadoveanu ar fi adevăratul autor al romanului Mitrea Cocor. Dan Brudaşcu a publicat în Oglinda literară, anul IX, nr. 108, decembrie 2010, respectiv anul X, nr. 109, ianuarie 2011, articolul Cine a scris romanul Mitrea Cocor: „Într-adevăr, romanul Mitrea Cocor nu a fost scris de Mihail Sadoveanu. Adevăratul său autor este poetul Dumitru Ciurezu. Nume destul de puţin cunoscut de cititorii de azi, Dumitru Ciurezu a fost, în perioada interbelică, o prezenţă activă în viaţa literară, dar şi politică a României. Dată fiind strânsa lui colaborare cu Octavian Goga, după 1944, Dumitru Ciurezu nu mai găseşte nicăieri un loc de muncă. Dată fiind aprecierile de care s-a bucurat din partea lui Mihail Sadoveanu, potrivit propriilor lui mărturisiri, făcute mie în verile anilor 1966-1969, la Ciucea, Dumitru Ciurezu, vreme de câţiva ani, a fost zilnic invitat la masă la Mihail Sadoveanu. El i-a cerut deseori lui Sadoveanu o slujbă, însă acesta nu a dat curs cererii lui“. I-ar fi propus, în schimb, să scrie un roman care să „oglindească“ noile realităţi. Motivul scrierii lui este însă cu totul diferit: „disperarea, mizeria, sărăcia şi foamea, ca şi lipsa unui loc de muncă şi lipsa, în viitorul imediat, a oricărei perspective în acest sens sunt cauzele care l-au determinat pe Ciurezu să accepte propunerea imperativă a lui Sadoveanu, respectiv parvenitismul politic şi dorinţa de menţinere a statutului politic şi material, în cazul lui Mihail Sadoveanu“.

Interesează în ultimă instanţă prea puţin autorul romanului, atenţia noastră concentrându-se asupra unor detalii care pun în cu totul altă lumină un personaj ce se dorea emblematic pentru un anumit tip de erou.

Naratorul se referă, deloc întâmplător, la naşterea personajului, naştere care nu are nimic din naşterea eroului despre care scria cândva Otto Rank. Mitrea este cel de-al optulea copil al familiei Lungu şi cifra opt nu ne poate lăsă indiferenţi. În eseul Opt, criticul şi universitarul clujean Ştefan Borbély reţine semnificaţiile cifrei opt, raportată, ceea ce ne interesează în mod deosebit aici, la cifra şapte. Exemplele eseistului trimit la o credinţă străveche potrivit căreia perfecţiunea e asociată cifrei 8. Acolo începe «noaptea» pentru muritori şi un alt fel de «lumină» (siderală, supracerească, ideală, divină) pentru percepţia căreia avem nevoie de alte simţuri decât cele de care în mod obişnuit dispunem“. Am reprodus opinia lui Ştefan Borbély pentru a sublinia că personajul se abate de la normalitatea unei lumi al cărei semn definitoriu este cifra şapte. Mai mult, mama nu vorbeşte despre naştere, trimiţând mai degrabă la condiţia animalică a personajului, care ar fi trebuit să fie fătat ca un mînz şi să fie sortit încă de la naştere devorării: „Mai bine îl fătam mânz şi-l mânca un lup“. Chiar după naştere, Agapia vede în copil animalul, cu un „bot“, nu cu o gură, lui interzicându-i-se în primul rând vorba şi comunicarea: „îi dau una peste bot, ca să nu se amestece în vorba celor mari“. Chiar dacă naratorul foloseşte cuvântul „gură“: „I-a dat cu dosul palmei peste gură. Mitrea şi-a înghiţit lacrimile şi a tăcut“.

Nu doar vorba lui Mitrea este repudiată, ci şi privirea lui. Pe Agapia o supără felul cum o priveşte copilul: „se uită la mine ca hoţul“. Contează însă în mod deosebit atributele ochiului: „Mitrea şi-a plecat fruntea îndărătnic. A întors într-o latură un ochi negru şi fioros“. Este, în ultimă instanţă, un ochi malefic, care, prin felul cum o priveşte, reduce lumea la un negru nelipsit de atributele descompunerii şi ale condiţiei anterioare creaţiei. Copilul este perceput, de altfel, prin atitudinea sa faţă de cele sfinte, pe care le sfidează („Cu bani se cumpără şi locuri în rai“), ceea ce nu trece neobservat de Agapia care îi spune bărbatului său: „Văzuşi cum îşi bate joc păgânul de cele sfinte“.

Este interesant de urmărit personajul sadovenian în contextul relaţiei dintre nume şi poreclă. Mama se numeşte Agapia care, după cum spune naratorul, „înseamnă în elină «iubire»“. Tatăl este Iordan, amintind numele râului în care a fost botezat Iisus. Să nu o uităm pe Nastasia nume ce derivă, după cum uşor se poate afla, „din cuvântul grecesc «anastasis», care înseamnă «înviere» sau «a se ridica din morţi»“. Acest nume „poartă astfel o semnificaţie puternic religioasă şi poate simboliza speranţa şi regenerarea“. Prin porecle ce pun sub semnul întrebării botezul, sătenii par să nu accepte aceste nume cu trimiterile lor la semnificaţii biblice. Dacă Iordan devine pentru toţi un Cocor, sătenii de la Malul Surpat „porecliseră pe Agapia lui Lungu «Scurta», căci i-ajungea numai până la subsuori lui Iordan“. În schimb, Mitrea a fost „înscris la şcoală cu porecla tatălui său. Nu-i zicea Mitrea Lungu, ci Mitrea Cocor“. În felul acesta, personajului i se schimbă identitatea, contând sub semnul cocorului şi al permanentei instabilităţi a păsării călătoare.

Dar ceea ce reţine în mod deosebit atenţia este relaţia dintre mamă şi copil. O serie de amănunte prezentate până aici sunt semnificative, dar menţionez că Mitrea este conştient că nu are parte de iubirea maternă: „De iubirea maicii sale lui Mitrea îi venea uneori să se ducă în lume şi să nu se mai întoarcă“. Reacţia copilului cu ochiul negru, ce carbonizează, este de reţinut: „Iar copilul se gândea cum să fure cumva câţiva bani, pentru o cutie de chibrituri, să dea foc casei când o fi mumă-sa la război singură“. Refuzat de mamă, Mitrea are sentimentul nemărturisit al incertitudinii propriei naşteri, dar şi acela că lumea celorlalţi îi este ostilă, în special mama Agapia fiind aceea care îl va convinge pe Mitrea că trebuie să distrugă această lume. În această situaţie, a da foc unei case, un imago mundi, coincide cu intenţia de a distruge o lume lipsită de căldura maternă.

Toate aceste aspecte reprezintă faţa nevăzută a unui personaj pe care o anumită perioadă se străduia să-l impună ca figură a unui nou tip de erou.

Spuneam că în ultimă instanţă (ne) interesează totuşi prea puţin dacă romanul Mitrea Cocor a fost scris de D. Ciurezu sau de Mihail Sadoveanu. Dacă primul este cu adevărat autorul, este neîndoielnic faptul că el a lăsat să se vadă atitudinea sa faţă de regim şi de oamenii lui, iar dacă volumul îi aparţine lui Sadoveanu, cartea poartă amprenta unui gest duplicitar: apreciat fără de reţinere în anii cincizeci, romanul ar fi putut fi, dacă vremurile s-ar fi schimbat, argument pentru un Sadoveanu ostil regimului.