Vestiar

• Ion Pillat. Primele versuri. Poezii inedite şi variante timpurii (1905-1912), ediţie îngrijită, studiu introductiv şi schiţă cronologică de Carmen Brăgaru, Bucureşti, Editura Spandugino, 2024.

Cercetare istorică a primilor ani de creaţie pillatiană şi, implicit o claritate asupra lumii literare de la începutul secolului trecut. Cartea este structurată în trei părţi prin care ni se dezvăluie un Ion Pillat „într-un amplu proces de cristalizare a universului său poetic“. Revelaţia constă însă, cum spunea Răzvan Voncu, în faptul că, „în interpretarea istorico-literară riguroasă la care recurge Carmen Brăgaru, mitul pillatian al Floricăi – adică tradiţia spirituală – se formează acum, în epoca de încercări în spiritul timpului şi de ezitări tinereşti. În consecinţă, poetul nu devine mare în urma unei inspiraţii întâmplătoare de după 1918, ci, cerebral şi cu o vastă cultură literară, se construieşte pe sine într-o atentă poziţionare în spaţiul poeziei noastre de la acea dată“.

• Ştefan Agopian, Scriitor în comunism (nişte amintiri), ediţia a II-a revăzută, Iaşi, Polirom, 2024.

O carte care ne plasează în miezul comunismului. Autorul, prin meşteşugul său scriitoricesc, ne oferă o descriere plină de umor a drumului său prin comunism până la apariţia primei cărţi. „Una din cele mai bune cărţi pe care le-am citit despre experienţa supravieţuirii intelectualului în comunism (…). Am citit-o cu nesaţ, am revenit uneori la ea, m-a convins prin naturaleţea desăvârşită a exprimării, prin formidabila capacitate de rememorare a unor timpuri în care pasiunea pentru scris se întrepătrundea cu o disperare cotidiană tot mai accentuată, iremediabilă şi ireversibilă“ (Vladimir Tismăneanu). „Copleşitoare prin lipsa de inhibiţie şi de-o răscolitoare directeţe a naraţiunii, cartea lui Agopian constituie o lectura pasionantă. Am parcurs-o sub vraja reîntâlnirii cu un mare scriitor – chiar dacă vocea de acum a autorului nu aminteşte prin mai nimic de barocul suplu, stilizat, anamorfotic, al cărţilor care l-au consacrat. Sau poate tocmai de aceea“ (Mircea Mihăieş).

• Traian Ştef, Mintea de cristal, Băbana, Rocart, 2024.

Un volum conceput în spirit filosofic şi privind lumea ca un teatru şi viaţa cu alţi ochi: „visul e viaţa// Şi dacă stăm să ne gândim/ Cât trăim în această succesiune de vis în vis/ E infinit mai mult/ Decât în calendare// Şi dacă viaţa e un vis al morţii/ Într-adevăr există lumea cealaltă/ care e de fapt asta pe care o trăim/ Dar o vedem cu alţi ochi“. Un volum liniştitor şi limpezitor pentru cititor: „mintea nu mai are îngândurare“ şi cu forţă descriptiv-poetică ne arată locul în care “El e/ Se ridică – facă şi mie loc pe bancă/ În această lumină a lui“. Deşi Mintea de cristal se încheie cu un tulburător poem, Neputincioasa vină, fără a mai sfida conformismul: Stau singur în cealaltă parte/ Şi două cuvinte de-ale mele nu fac o morişcă“, cu siguranţă carte de poeme a lui Traian Ştef face o adevărată morişcă în problematizarea existenţială a fiecărui cititor.

Oana Goia