Orizont

Ultimele numere ale publicaţiei timişorene, dense, interesante, oferă spre lectură câteva subiecte incitante. Fără îndoială, piesa de rezistenţă a numărului 10 îl constituie eseul Martei Petreu consacrat centenarului apariţiei Istoriei lovinesciene a civilizaţiei române moderne. Sub titlul Lovinescu. După o sută de ani, istoricul literar clujean completează tripticul studiului consacrat acestui moment auroral din cultura română, început în România literară şi Apostrof. Analiza detaliată a conceptelor lovinesciene (împrumuturile de natură ideologică şi culturală şi implantarea lor la noi, entuziasmul pentru modelul burghez şi democrat din Vestul Europei, negarea existenţei oricărei tradiţii româneşti etc.) conduce la formularea unor puncte de vedere originale, sugestii fertile pentru dezbateri ulterioare. Europa – observă Marta Petreu – a cuprins mereu „două Europe ideologice în simultaneitate, crescute în aceeaşi geografie continentală“. Relativizarea sensului unor noţiuni teoretice este aplicată şi în ce priveşte termenul de sincronism, piatra unghiulară a concepţiei lovinesciene: „Utilizat de obicei în sensul lovinescian, de transformare a ţării în sensul democraţiei burgheze, termenul se dovedeşte versatil: şi autorii teoriilor prototalitare intenţionau să sincronizeze România din punct de vedere politic cu Europa, dar cu aceea totalitară contemporană lor“. Trecerea în revistă a noţiunilor dezvoltate în Istoria civilizaţiei române moderne, acest „monument al culturii, cu meritele ei ideologice admirabile“, îi permite autoarei să concluzioneze, că la 100 de ani de la apariţie, România se află „acolo unde credea Lovinescu că este bine să fim: în Europa democrată. O mai bună confirmare a valorii cărţii lui nici că se putea“.

În pandant, punctul de interes al numărului 9 al Orizontului este dezbaterea conceptului aventura ideilor, sintagmă care preia titlul cărţii recent apărute la editura Humanitas, sub semnătura analistului politic prezent lunar atât în Orizont, cât şi în Apostrof, Vladimir Tismăneanu. În amplul interviu pe care acesta îl acordă lui Cristian Pătrăşconiu, politologul, care de patru decenii şi mai bine se ocupă de modul în care sistemele totalitare încearcă să cotropească şi să controleze zona spiritului, afirmă că ceea ce a încercat în această carte, al cărui subtitlu este Cum ne putem elibera de mrejele ideologiilor totalitare, a fost o pledoarie „pentru sinteza între istorie politică şi teorie politică. Nu cred că cele două pot fi despărţite. Sincer, nu văd cum putem face exerciţii despre orice, oricând, oriunde. Pentru ca aceste exerciţii să aibă valoare euristică, ele trebuie să spună ceva revelator şi să schimbe ceea ce poate fi schimbat în mentalităţile care duc spre seducţia totalitară…“

Un interviu-şoc ne este oferit şi în numărul 10 al revistei. De această dată, partenerul lui Cristian Pătrăşconiu este iconoclastul jurnalist şi fost europarlamentar Traian Ungureanu care, vorbind despre Jocurile Olimpice, demolează cu nonşalanţă tabu-uri, distruge clişee şi poncife. El demitizează Jocurile moderne, Olimpium pentru mase cum le defineşte acid, susţinând că legătura acestora cu modelul antic este strict formală. „Sportul a pierdut constant teren în competiţia trucată cu ideologia. Performanţa sportivă există încă, dar e la o distanţă enormă de regia jocurilor… Unde e masă e şi masă de manevră. Ideologia a găsit un loc tocmai bun de influenţă pe stadioane şi în transmisiile tv globale.“ Întrebat fiind care crede că a fost ultima Olimpiadă adevărată, T.U. răspunde sarcastic: „Să sperăm că următoarea. Oricum, după Roma 1960, Olimpiadele au intrat în posesia aparatului comercial-mitologic şi acolo au rămas“.

Continuă seria anchetelor literare de o factură inedită (le-aş numi…antonimice), marca Pătrăşconiu, începută în numerele anterioare. De această dată, el propune discuţiei binomurile Visător/realist? şi Urât/Frumos?, teme generoase care oferă suport unor răspunsuri de substanţă.

Aşa cum ne-au obişnuit, cronicile literare ale revistei iau temperatura momentului editorial, în câteva dintre ipostazele sale de vârf. Astfel, sunt recenzate ultimul volum de poezie al lui Robert Şerban, Aproape nimic sigur, câteva din ultimele apariţii ale editurii Humanitas, Originile romantismului de Isaiah Berlin, „o explorare în cheie personală, profund asumată, de mare acuitate şi forţă ideatică, dar şi bogat documentată a rădăcinilor culturale, istorice, filosofice ale romantismului“, precum şi Ultima generaţie păgână de Edward J. Watts. Într-o semnificativă alăturare, în numărul 9 sunt comentate şi două importante apariţii ale unor autori clujeni: Jocul poeziei de Ion Pop („o carte adevărată, a cărei lectură contribuie substanţial la înţelegerea poeziei“), şi al nouălea volum din seria Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi („unde autorul îmbină în mod fericit expertiza de shakespeareolog cu un limbaj accesibil, plin de umor, vădind şi un talent de povestitor înnăscut“).

Revista se citeşte cu interes. Şi cu folos. (R.C.)

Caiete Silvane

Cele mai noi apariţii ale publicaţiei culturale Caiete Silvane aduc, în maniera cunoscută, noul şi vechiul, împletite din dorinţa de a acoperi un segment amplu de cititori.

Cu gândul la cei care n-au fost prezenţi la conferinţa susţinută de Marta Petreu în faţa unei săli plină-ochi, Caietele Silvane publică în numărul pe octombrie un rezumat al discursului prin care Marta Petreu l-a prezentat audienţei pe Lucian Blaga filosoful. Incipitul vine să pledeze sui generis cauza revistelor culturale, reamintind felul în care Blaga a înţeles să-şi dăruiască umanităţii viaţa şi inteligenţa. „La întrebarea ce trebuie să fac, filosoful român a răspuns că trebuie să creez cultură, în oricare domeniu al culturii, căci toate au aceeaşi valoare. Iar la întrebarea ce pot să sper, a răspuns că, din moment ce nu există viaţă după moarte, nu pot să sper nimic“. Coordonatele sistemului filosofic propus de Lucian Blaga, fondarea existenţei pe factorul spiritual, pe care îl numeşte Marele Anonim, receptarea filosofului sunt tot atâtea elemente constitutive ale unui discurs menit să aducă o secvenţă-mostră a cercetării admirabile, realizate şi editate sub titlul Filosofia lui Blaga şi apărută anul acesta la Polirom.

Un album centenar precum Monica Lovinescu, o viaţă, o voce, un destin, de Cristina Cioabă, apărut anul acesta la Humanitas, nu putea trece neobservat, iar Viorel Mureşan îi dedică o privire atentă în numărul de august şi revine în septembrie. Tot Viorel Mureşan face o reverenţă prietenului Ioan Moldovan şi publică o cronică la ultimul volum antum al celui care a fost ani de zile directorul revistei orădene Familia.

Dialogul dintre Mircea Popa cu Ion Taloş, început în luna mai, continuă în august şi octombrie, iar secvenţele oferite revistei vor face parte dintr-un viitor volum dedicat filologului care a dus studiul folclorului de la pasiune la rigoare academică şi care a împlinit anul acesta 90 de ani. Doctorul Docent Ion Taloş, fost profesor al universităţii din Köln, discret, cu o memorie de invidiat şi o prospeţime izbitoare, nu beneficiază de notorietatea altor cercetători români consacraţi în aulele mondiale, încât interviul vine să suplinească în mod fericit portretul nonagenarului cu care Sălajul îşi aduce contribuţia la constructul cultural românesc şi european.

Nelinişti răzleţe, sub acest titlu publică Marcel Lucaciu de aproape un an o serie de fragmente aforistice. Mai mult decât tablete de înţelepciune, ele constituie un bun punct de orientare în încercarea de a înţelege ce se petrece în sufletul unui poet şi dascăl de azi.

Lina Ţărmure contribuie la receptarea unor artişti vizuali, în dialoguri cum e cel cu Gheorghe Ilea în august sau cu Ioana Olăhuţ în septembrie.

Cum Sălajul, care nu are o instituţie de teatru, dar are un festival de teatru intitulat Curtea Artiştilor, cu şase ediţii la activ, viaţa culturală de aici va şti să ofere surprize frumoase, la care va contribui şi revista Caiete Silvane, cu abilitatea de a surprinde viaţa culturală sălăjeană, cu precădere, în toate ipostazele sale remarcabile. (A.V.M.)