ION BOGDAN LEFTER, DIN NOU JOYCE ŞI-UN PIC COHEN

Dacă „monitorizezi“ situaţia anglo-americanisticii autohtone, nu ţi-a putut scăpa apariţia în 2023 a unei noi versiuni româneşti după Ulise, marele roman al lui James Joyce, realizată de Rareş Moldovan (Traducere nouă de… Ediţie îngrijită, cuvînt-înainte şi note de Erika Mihálycsa şi Rareş Moldovan, Polirom, 2023, 816 p.). Cu un an mai devreme, în 2022, se publicase şi o „ediţie centenară“, la 100 de ani de la apariţia romanului, reluare a traducerii lui Mircea Ivănescu din 1984, reluată şi-n 1996 (Univers, 1984, 2. vol., 478 + 448 p.; Univers şi Fundaţia Culturală Română, 1996, într-un singur volum, cu o prefaţă de Ştefan Stoenescu, 703 p.; Humanitas Fiction, 2022, în „Seria de autor James Joyce“, Traducere din engleză şi note de Mircea Ivănescu, îngrijire de ediţie, prefaţă, cronologie şi note de Ioana Zirra, 832 p.). În Internet mai pot fi întîlnite republicări ale primei versiuni, cea din 1984, publicată în 1992 (Traducător: Mircea Ivănescu, Venus, 2 vol., 450 + 450 p.) şi-n 2012 (Traducător: Mircea Ivănescu, Univers, 1 vol., 710 p.).

Materie pentru un studiu comparat al celor două sau aproape trei versiuni: a lui Mircea Ivănescu din 1984 şi 1996, cea din „ediţia centenară“ din 2022, tot a lui Mircea Ivănescu, dar revizuită de Ioana Zirra, şi a lui Rareş Moldovan din 2023. Nu aici, fireşte! Îmi amintesc că în 1984 am făcut o mică verificare comparînd primele pagini ale traducerii româneşti cu originalul: libertăţile de echivalare din versiunea lui Mircea Ivănescu mi s-au părut atît de mari încît… am abandonat rapid operaţiunea. La 27 de ani n-ai nici multă răbdare, nici înţelepciunea unei evaluări calme, după cea grăbită, „la cald“. În Nota asupra ediţiei din 2022, Ioana Zirra consideră că romanul a fost „tradus memorabil de Mircea Ivănescu“ şi face un mic inventar de „intervenţii“ justificate de „diversitatea materialelor de referinţă imediat accesibile în lumea mediatică apărută în deceniile de după 2000“ (ed. 2022, p. 6; Mircea Ivănescu s-a stins din viaţă în 2011, însă nu pare să-şi mai fi revizuit traducerea după reeditarea din 1996): „adăugarea (traducerea) unor scurte pasaje lipsă; corectarea unor contrasensuri de detaliu, multe legate de uzul limbii engleze şi verificate cu traducerile franceze ale lui Ulysses, cea a lui Auguste Morel în colaborare cu Stuart Golbert, revizuită de Valéry Larbaud şi James Joyce (Gallimard, 1948) şi cea coordonată de Jacques Aubert (Gallimard, 2004), apoi cu traducerea italiană semnată de Giulio di Angelis (Mondadori, 1960/ 1988), respectiv cea a lui Enrico Terrinoni în colaborare cu Carlo Bigazi (Newton Compton, 2012); înlocuirea virgulei ori a punctului şi a virgulei în enumerări cu două puncte, în concordanţă cu originalul Penguin. Mircea Ivănescu a tradus unele toponime pentru a le păstra sugestivitatea (de exemplu, «muntele de puf» pentru «featherbed mountain») – iar noi le-am lăsat ca atare în text. […] dacă s-au impus corecturi, cum ar fi cele ale jocurilor de sonoritate şi de sens din episodul 11, Sirenele, sau – în special în a doua jumătate a romanului, în episoadele 15, Circe, şi 17, Ithaca – dacă a fost nevoie să punem detaliile textului în concordanţă cu pasaje din episoade anterioare, care puteau inclusiv clarifica secvenţe rămase pînă atunci obscure, am făcut modificările necesare, recurgînd la textul digital al lui Hans Walter Gabler, care listează toate ocurenţele unui termen, evidenţiind astfel precizia covîrşitoare, de detaliu şi de ansamblu, a compoziţiei joyciene. Cu ocazia confruntării, am constatat că nu de puţine ori soluţiile lui Mircea Ivănescu au pătruns spiritul lui Joyce mai în profunzime decît au făcut-o alţi traducători“ (Ibid.).

Între timp se publicase trilogia joyciană a lui Mircea Mihăieş, Ulysses, 732. Romanul romanului (2016), O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019) şi Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului (2021, toate la Polirom), la care m-am oprit la un moment dat în serialul meu anglo-americanistic. În 2022, chiar de Bloomsday, pe 16 iunie, ziua în care e plasată acţiunea din Ulise, Muzeul Naţional al Literaturii Române a organizat, în colaborare cu Ambasada Irlandei la Bucureşti, un eveniment consacrat vîrstei centenare a romanului: Bloomsday – Ulysses 100. Celebrating James Joyce. O seară cu un program care a inclus „speech“-uri oficiale, lansarea „ediţiei centenare“, lectură din Ulise, un dialog despre Joyce, proiecţia unui film despre viaţa autorului şi muzică din perioada scrierii romanului. Încît s-ar zice că există o activă actualitate românească a marelui irlandez, nu-i aşa?!

Îmi reamintesc şi lecturile mele joyciene din studenţie şi de mai tîrziu, teza mea de licenţă (în englezeşte, cum altfel?…) despre marii inovatori ai romanului modern britanic sau anglo-american, căci primul din trioul de care m-am ocupat a fost Henry James, el însuşi un „pod peste Atlantic“, urmat de Virginia Woolf şi – bineînţeles – de Joyce. Am văzut atunci chiar în Facultate, într-un amfiteatru din clădirea noastră din Strada Pitar Moş, un film straniu intitulat Passages from James Joyce’s Finnegans Wake, după ultimul roman joycean, aproape „ilizibil“, deci evident că ne-ecranizabil, însă foarte interesant, în care rulajul haotic de imagini, personaje, obiecte, reuşea de la un punct să captiveze prin recurenţe şi prin contraste, prin nu-ştiu-ce putere de seducţie. N-am ştiut atunci cine îndrăznise aşa ceva. Am aflat mai încoace, „în lumea mediatică apărută în deceniile de după 2000“, cum zice Ioana Zirra, de cînd ne-ajută Internetul să găsim pînă şi acul din carul cu fîn, că era un film din 1967 al experimentalistei Mary Ellen Bute (1906-1983), după o piesă de teatru cu text compus din decupaje din roman, Passages from Finnegans Wake (fără numele lui Joyce în titlu). Autoare de filme vizual-muzicale abstracţioniste şi pionieră a imaginilor generate electronic, cu creaţii proiectate şi la Museum of Modern Art din New York. Filmul după Joyce a fost remarcat la Festivalul de la Cannes.

Coleg în Facultate mi-a fost şi Vlad A. Arghir, deja pomenit în „serialul“ anglo-americanistic de faţă. Probabil că nu e departe de temă cărticica sa Leonard Cohen. Fotografii dintr-un concert. Cu o relatare de Mircea Florian şi Suzanne în facsimil (Editura Pont/ Pont Kiado, Budapesta, 1998; cu o versiune paralelă în maghiară, Leonard Cohen. Képek egy koncertről…, la aceeaşi editură, 1999), în format de „disc compact“, de fapt un mini-album cu portrete de concert ale lui Cohen. Vlad sau Vlăduţ, cum îi spun dintotdeauna prietenii, i-a scris, a primit răspuns şi permisiunea de a folosi pozele pe care le făcuse din public, la concerte de la Berlin şi Frankfurt. Mesajul lui Cohen, tot scris, a fost echivoc, ceva de felul „Nu cred că merită să publicaţi aceste imagini!“, mod politicos de a-i acorda prietenului meu mînă liberă. Incredibil, dar a fost primul album fotografic al faimosului „cantautor“. Între timp s-au publicat mai bine de 20 pe diverse meridiane. Leonard Cohen, muzician celebru (1934-2016), dar şi poet cu cărţi publicate, frecvent invocat ca alternativă la Nobelul pentru literatură acordat în 2016 americanului Bob Dylan, el, Cohen – canadian anglofon. Şi prozator. Vlăduţ avea să-i transpună în româneşte Joaca preferată (Traducere şi note de Vlad Arghir, Polirom, 2003 – în original: The Favourite Game). Tot din englezeşte a mai echivalat două cărţi la invitaţia colegei sale de an, Adina Kenereş, şi-a soţului ei, Petru Romoşan, pentru editura lor, compania (numele casei – cu minusculă iniţială asumată): Grand Bazar România de Mike Ormsby (2008 – în original: Nevermind the Balkans, Here’s Romania) şi Falimentarea naturii de Anders Wijkman şi Johan Rockström (2013 – Bankrupting Nature). Tot acolo a îngrijit publicarea Memoriilor lui Sherlock Holmes a lui Arthur Conan Doyle, pentru care a confruntat cu originalul traducerea rămasă de la Andrei Bantaş (2009 – The Memoirs of Sherlock Holmes). Vlad A. Arghir – cu o a doua licenţă în grafică obţinută după ce-a emigrat, în anii ’80, în Germania de Vest, designer acolo şi şi-aici după 1990, autor de afişe, coperţi de carte şi machete de presă, de manual de specialitate şi artist-fotograf nu doar în micul album Leonard Cohen, ci şi expozant, acum nişte ani, al unui ciclu de imagini reflectate în suprafeţele de sticlă ale zgîrie-norilor din New York, între altele. Anglo-americanist, aşadar – şi nu numai…