Vestiar

Cornel Ungureanu, Trepte. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, Bucureşti, Editura Palimpsest, 2024.

Ingenios construită, cartea Trepte. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, a lui Cornel Ungureanu, seduce cititorul prin căutarea livrescă, pendulând între jurnal de lectură şi itinerar autobiografic. „Documentarul, de o fidelitate exemplară, e depăşit mereu de râvna căutătorului de absolut.“ Te întrebi ce mai poate fi descoperit despre Eliade, iar cartea lui Cornel Ungureanu îţi dezvăluie cum toate operele lui Eliade acceptă şi contestă totodată producţia literară înconjurătoare, ne arată un narator care ar fi vrut să rămână cu orice preţ acolo, în alt timp şi alt spaţiu, unde să se împământenească. „Câteva teme ale lui Mircea Eliade sunt legate de descoperirea elixirului miraculos, de pătrunderea în Shambala, de depăşirea limitelor umane. Am putea spune că toate studiile sale, şi cele privind Renaşterea, şi cele din India, sunt legate de forţele magice, de puterile care l-ar putea ajuta să pătrundă în alt spaţiu, să iasă din timp.“

Virgil Tănase, Comedii politice, Iaşi, Editura Junimea, 2024. Recenta carte e o îmbinare între clasic şi modern pe structura teatrului dramatic, reunind trei piese: Paradis la învoială, Fiarele şi Moderncarnavaltango. Comediile sunt un avertisment asupra lumii, asupra omului care şi-a început dezumanizarea şi, în linişte, parcă auzi cum criza existenţială bate la uşă, hăhăind. Chiar aşa se încheie Moderncarnavaltango: „Jana, piesa asta nu e un vis, ci o presimţire“. Şi completarea grupajului celor trei piese cu politice pentru că „De cum sunt doi, se iscă politicul. Întrucât în lumea asta nimeni nu-i aidoma c-un altul şi întrucât chiar dacă am avea patru picioare n-am putea merge pe două cărări, unul din cei doi – sau din mulţi, e tot aia! – e ispitit să-şi convingă semenii, cu vorba sau cu bâta, că el ştie care-i drumul bun. (…) Ceilalţi trebuie să-l creadă şi să i se supună. De-aici necazul. (…) De unde aceste comedii politice care nu vor să îndrepte lumea, ci să o înzestreze cu lumina rampei“. Am avut senzaţia că citindu-l, de fapt, am fost la un spectacol pus în scenă cu actori-cuvinte pe care Virgil Tănase le-a mânuit după canoanele artei dramatice.

Romeo Aurelian Ilie (RAI) vine în 2024 cu al treilea său volum de poezie, Liniştea de a doua zi, Bistriţa, Editura Charmides, 2024. Romeo Aurelian Ilie, câştigătorul Premiului Naţional pentru Debut în Poezie „Traian T. Coşovei“, în 2017, creează, prin acest volum, un purgatoriu al fiinţei, al omului născut de ziua potopului, dar care nu duce la renaşterea lui, ci, la final, îl integrează în sistemele inteligenţei artificiale. Pe parcursul lecturii simţi cum neliniştea se instalează în tine, ca în fotoliu. Un grupaj puternic vizual prin debutul cu simboluri biblice reinterpretate curajos. Dacă putem spune astfel, volumul are şi coloană sonoră, a neliniştii şi a ţipetelor facerii lumii venite dintr-o tulbure miazănoapte. „M-am născut/ în ziua în care/ a început potopul./ …/ După patruzeci de zile/ şi patruzeci de nopţi,/ potopul s-a oprit./ Atunci a început viaţa mea“ şi atunci a început neliniştea tuturor. E un volum care promite contrariul, să nu ne lăsăm înşelaţi de titlu, şi anume, lovirea de lumea exterioară, reală, şi în care „lumina se ascunde sub preş“: „vine miezul nopţii/ şi vraja se rupe/ miezul inimii mele/ se usucă iar/ ca cel al nucilor seci/ şi râncede“.

Oana Goia