RODICA FRENŢIU, AUTOPORTRET JUVENIL NIPON ÎN… LIMBA ROMÂNĂ

Vărs lacrimi când sunt fericit, vărs lacrimi când sunt trist.

Nichiren (1222-1282)

„Aceasta este povestea tinereţii mele. Eram un student sărac care, din când în când, trebuia să presteze o muncă temporară (…). Eram un student silitor care iubea şcoala, iubea învăţătura (…). Eram un visător care iubea să citească. (…). Şi eram un romantic îndrăgostit de dragoste“ (p. 96-97) – sunt rândurile care încheie textul memorialistic Amintiri din tinereţe, scris şi publicat de Yoshinori Sato în limba română, la editura japoneză Yubunsha din Osaka, în decembrie 2021. Prefaţa cărţii, semnată de Cornelia (Gorun) Sekiguchi, completează sugestiv portretul autorului: specialist în limba japoneză clasică, Yoshinori Sato, în prezent profesor pensionar de literatură japoneză. În urmă cu mai bine de zece ani, ca urmare a lecturii unui jurnal de călătorie postat de autorul său pe internet, profesorul Sato (Sato sensei, în japoneză) devine interesat de limba şi cultura română pe care îşi doreşte să le cunoască de aproape. Începe studiul limbii române ca autodidact, după care frecventează, pentru câţiva ani, cercul „Limba română la o cafea“. Yoshinori Sato continuă studiul limbii române ca audient în cadrul instituţionalizat al Universităţii de limbi străine din Tokyo – curs propus de profesorul Shingo Suzuki – şi se alătură ca membru activ Asociaţiei Musashino-România, unde ajunge să predea cursul de limba română pentru începători. Din 2015, Yoshinori Sato participă la câteva ediţii ale concursului de discursuri în limba română, organizat de Ambasada României din Tokyo şi JRBA (Japan Romania Business Association), numărându-se constant printre premianţi. Între timp, Sato sensei vizitează România (2005, 2010, 2013, 2016, 2018), iar portretul profesorului se completează cu acela de traducător al unor basme româneşti în japoneză.

Ca un exerciţiu de limba română, din 2007, Yoshinori Sato îşi postează pe internet o parte a amintirilor din vremea studenţiei – redactate într-o manieră ce aminteşte de celebrul text literar clasic japonez Ise monogatari (Povestirile din Ise), din secolul al X-lea –, în cadrul unui forum de discuţii în limba română, deschis de Takayuki Nanto. Pe parcursul unui an, confesiunile se materializează în 131 de „episoade“, colecţia personală de poezii tanka scrise în perioada respectivă, ajutându-l să-şi reîmprospăteze detalii care să-i însufleţească amintirile. Textul confesiv-memorialistic – căruia autorul îi dă titlul Amintiri din tinereţe – va cunoaşte lumina tiparului cincisprezece ani mai târziu.

Yoshinori Sato îşi rememorează anii tinereţii prin şi cu ajutorul unei limbi străine (limba română) pentru însuşirea căreia redevine student la vârsta deplinei maturităţi. Fostul student, cândva timid şi ezitant, îşi face curaj să iasă din carapacea sfielii tinereţii, pentru a-şi mărturisi, trecut prin filtrul evenimentelor de viaţă ce i-au urmat, fiorul primei iubiri – ascuns, la vremea respectivă, în versul poemelor tanka. Reuşeşte, astfel, să schimbe timiditatea în îndrăzneală şi să certifice ezitarea în siguranţă…, o metamorfoză devenită posibilă graţie limbii române pe care o deprinde conştiincios.

Cele 116 „episoade“ confesiv-memorialistice, care compun versiunea finală a Amintirilor din tinereţe, creionează în tuşe afective un autoportret al autorului din anii studenţiei, conturat de întâlnirea cu colegii de generaţie, pe fundalul problemelor social-economice şi politice ale vremii, din care se evidenţiază mişcarea studenţească împotriva pactului de securitate japonezo-american. Studenţia lui Yoshinori Sato debutează în 1968, la Universitatea Yamagata, iar „episoadele“, prezentate într-o cronologie lejeră, poartă titluri rezumative (Speranţe măreţe, O întâlnire, Traumerei, Dama cu camelii etc.), ce dezvăluie formarea intelectuală a tânărului de provenienţă rurală (orfan de tată) prin diverse note de lectură: „Îmi place mult să citesc. Şi în vremea aceea îmi plăcea să citesc, voiam să citesc cât mai multă literatură universală“ (p. 15). Plonjarea în oceanul sentimental-afectiv al vârstei, prin întâlnirea cu Nova, este o altă explorare interioară pentru tânărul neexperimentat, în care se va lăsa călăuzit atât practic-concret, prin lecţiile de pian oferite de colega prietenă Nova, cât şi literar-livresc, prin cărţi ca Suferinţele tânărului Werther (roman pe care îl va considera, în cele din urmă, profetic în destinul personal): „Citeam cartea aceea gândindu-mă cum Nova ar fi Lotte din carte. Dar, pe atunci, nu mă aşteptam ca romanul acela să îmi marcheze definitiv viaţa“ (p. 25). Încercarea sentimentului primei iubiri, scrierea primei scrisori de dragoste, neliniştea provocată de trăiri neîmpărtăşite îl fac pe novicele într-ale iubirii să aleagă îndepărtarea de „obiectul“ suferinţei şi să opteze pentru călătorii în locurile memorabile ale Japoniei: Kyoto – cu cimitirul Adashino şi templul Koryuji, ce adăposteşte icoana lui Miroku Bosatsu (cea mai importantă comoară naţională a Japoniei), lacul Biwa (cel mai mare lac cu apă dulce din Japonia, cu o vechime de 4 milioane de ani, situat printre primele 20 de locuri antice din lume) sau muntele Fuji (cel mai înalt munte din Japonia, cu o înălţime de 3377 m, considerat munte sfânt): „Simţeam cum tăcerea adâncă a câmpului din Adashino şi expresia senină a lui Miroku Bosatsu mi-au vindecat încet, încet tristeţea pricinuită de lipsa unui răspuns din partea Novei“ (p. 43). Natura îmbrăţişează dorinţele şi emoţiile idilice ale tânărului, iar limba română îi face posibilă sinceritatea destăinuirii într-o naivitate seducătoare. Muzica îi devine, de asemenea, aliatul întru suferinţă: „După două ore de discuţii intense [cu un prieten], am ascultat puţină muzică clasică. Era bine-cunoscutul concert Cele patru anotimpuri al lui Vivaldi. L-am ascultat pentru prima dată, dar am simţit că s-a stins toată tristeţea mea. Am simţit cum mă încarcă de energie şi mă însufleţeşte acest concert“ (p. 48-49). Dar tânărul experimentează, la vremea aceea, nu numai puterea reparatorie a artei tradiţional-japoneze sau occidentale, ci şi a implicării sociale, a faptei: „De ziua mea de naştere, 21 iunie, care se nimerise atunci să fie duminică, am luat parte la o demonstraţie împotriva pactului de securitate japonezo-american. M-am gândit că faptele concrete sunt mult mai importante decât orice ideal oricât de bun ar fi acesta“ (p. 56). Iar practica pedagogică, scrierea tezei de licenţă şi examenul de titularizare ca profesor de liceu din ultimul an de studenţie – pentru care se pregăteşte însufleţit de Simfonia nr. 5 a lui Beethoven – îi vor fixa lui Yoshinori Sato traiectoria destinului, prin care va fi despărţit, pentru totdeauna, de prima sa iubire. I-au rămas, însă, pentru totdeauna, amintirile: „Amintirile sunt mai frumoase decât realitatea pentru oricine“ (p. 51), pe care şi le va rememora, câteva decenii mai târziu, contemplându-le în/prin limba română, ca o reverenţă în faţa tinereţii, dar şi ca o meditaţie târzie asupra a ceea ce limba japoneză numeşte (într-o amplă paletă semnificativă) kokoro sau minte, spirit, inimă, natura morală…

„Îndrăgostit de dragoste“, Yoshinori Sato – cu numele de alint „Yon“ în japoneză, devenit firesc „Ion“ în limba română – îşi revizitează anii studenţiei marcaţi de inocenţa primei iubiri de tinereţe, într-o analiză subtil-psihologică a propriului eu, pe care şi-l percepe uneori, nu fără oarecare surprindere, dedublat (Celălalt eu, p. 51). Adoptând o perspectivă realistă impregnată de patos şi sentiment, autorul îşi îmbracă haina amintirilor într-o limbă străină care-i permite să-şi retrăiască anii tinereţii în toată puritatea lirică a vârstei (Frumoaselor amintiri, p. 96), pentru a-şi (re)interpreta trăirile interioare şi formarea conştiinţei de sine în lumina „învăţăturilor“ lui Shinran (1173-1262), regăsite, la vremea aceea, în textul Un mare bonz şi un discipol al lui: „Dragostea nu se împlineşte prin jurăminte, ci este un destin care se împlineşte prin rugăciuni fierbinţi“ (p. 21), cuvintele fondatorului sectei budiste Jo¯do-shin rezonând deloc convingător pentru tânăr la prima lor lectură…

Un exerciţiu de compunere într-o limbă străină s-a transformat pentru Yoshinori (Ion) Sato într-o confesiune de viaţă, dar şi într-o mărturie declarată de iubire pentru limba română…