IOAN PINTEA, CU SIFON, SIFON ALBASTRU

• N. Steinhardt împreunã cu poetul Ioan Pintea, Lighet, 1986.

se dedică lui

Mateiu Caragiale şi N. Steinhardt

„Dacă spun «sifon», mă aflu în vocabular, dacă spun «sifon albastru», păşesc în gramatică. Dar, «sifon, sifon albastru» nu mă duce – precum ar fi fost de aşteptat – din morfologie în sintaxă, ci în ordinea poetică. «Cu sifon, sifon albastru» e un scurt vers ritmat. E poezie. E, aşadar, vrajă; totodată şi dezvrăjire, deoarece rostul fundamental al artei acesta chiar e: a dez-vrăji, a elibera din lanţul aparenţelor, banalităţii, obtuzului şi mecanizării. Arta, aş proclama, e şi vrajă, şi descântec“.

(N. Steinhardt – Cu sifon, sifon albastru)

cu sifon, sifon albastru

prin pădurile Rohiei

unde Nicu cel sihastru

pune foc melancoliei

Paşadia şi Pantazi

printre astre, lângă astru

Nicu, Pirgu şi Matei

beau sifon, sifon albastru

e şi Pena Corcoduşa

trup de aer, alabastru

Domnul îi deschide uşa

cu sifon, sifon albastru

pericopa poeziei

şi adevăraţi auguri

cu sifon, sifon albastru

clatină paltini, păduri

ectenii şi molitfelnic

Nicu întrupat jugastru

zice just, dar şi sfielnic:

„cu sifon, sifon albastru!“

Lighet (verde e pustia!)

scris cu aur în cadastru

Domnului; cerul, Rohia

cu sifon, sifon albastru

o, Synesius din Cyrene,

şi tu, Nicu, cel sihastru,

voi, ce îl slujiţi pe Domnul

cu sifon, sifon albastru

vouă vă scriu poezia

de pe muntele măiastru

muntele sfânt al Rohiei

cu sifon, sifon albastru

mamzerul cel din Talmud

perşi şi mezi şi Zoroastru

craii cei porniţi spre sud

cu sifon, sifon albastru

Domnul a zidit un castru

îngerilor din Rohie

cu sifon, sifon albastru

Nicu zice: „Măi, să fie!“

„De altfel, albastrul nu e o culoare, e şi el o linişte“

(N. Steinhardt – Jurnalul fericirii)

27-29 iulie 2024

Bistriţa / Rohia