ŞTEFAN MELANCU, O RADIOGRAFIE A LUMII ACTUALE

image description

Alexandru Călinescu este o personalitate marcantă a vieţii noastre literare actuale, cu o biografie spirituală definită prin spirit nonconformist, erudiţie exemplară, o specială familiaritate pentru cultura francofonă şi o statură morală ferită de compromisuri în deceniile ceauşiste şi, la fel, în cele postdecembriste. S-a remarcat ca istoric şi critic literar prin cele două volume publicate în anii ’70, cu aplicaţie pe operele lui Anton Holban şi I.L. Caragiale (Anton Holban. Complexul lucidităţii, 1972, respectiv, Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, 1976) – aşezate în linia noii critici, ale cărei subtilităţi le cunoaşte foarte bine din sejururile sale pariziene din aceiaşi ani, incitând prin eleganţa şi fineţea interpretării. Se adaugă prestaţiei sale critice cărţile publicate ulterior, Perspective critice, 1978, Biblioteci deschise, 1986, şi Incursiuni în proza românească, 2004, alături de volumele din ultimele două decenii în care subtilitatea criticului se întrepătrunde cu cea a unui redutabil analist cuprinzând nu doar literatura şi cultura în sine, ci şi aspectele celorlalte segmente ale societăţii actuale, cu întreg tumultul şi meandrele acesteia. Noua sa carte, O lume care a luat-o razna, având ca subtitlu, Câteva reacţii de bun-simţ la ce ni se-ntâmplă (Editura Humanitas, 2023) se înscrie, tematic şi stilistic, tocmai într-o astfel de continuitate a volumelor apărute după 2004.

Adunând în cuprinsul său o selecţie a articolelor publicate între 2019 şi 2023, în majoritatea lor în Ziarul de Iaşi şi în România literară, la care se adaugă alte câteva apărute iniţial în Dilema veche, Apostrof şi Viaţa Românească, volumul de faţă se remarcă prin acelaşi spirit nonconformist, cu lecturi incitante şi aduse la zi (cele mai multe încă netraduse la noi), reflectând, dincolo de plăcerea lecturii erudite, preocuparea faţă de mersul lumii actuale, căreia îi radiogafiază cu maximă atenţie direcţiile, principiile şi, aşa cum o arată titlul însuşi, evidentele şi îngrijorătoarele derapaje.

Prima parte, Veşti din „Lumea Nouă“, are ca temă dominantă ideologia woke, a cărei ofensivă, cu precădere în spaţiul occidental, este din ce în ce mai acerbă în ultimii ani. Cu rădăcini în stânga marxistă, aceasta este reflectată de termeni sau sintagme de tipul: „progresist“, „noua normalitate“, „noul rasism“, „transgen“ sau „transfeminitate“, „postcolonianism“, „corectitudine politică“, ilustrând, în fapt, privite cu un minim bun-simţ, un absurd de tip existenţial, politic şi deopotrivă cultural al „noii lumi“. O astfel de absurditate încadrată ideologic este ilustrată încă din preambulul volumului, intitulat Prostologhicon woke, în care autorul preia, cât se poate de potrivit, titlul unei cunoscute rubrici iniţiate de G. Călinescu în Jurnalul literar, seria din 1939, la care adaugă termenul woke. Plecând de la o dezbatere tematizată relativ recent în Revue de Deux Mondes, sub titlul Călătorie în Absurdistan, Alexandru Călinescu prezintă, între altele, reacţiile binevenite la derapajele unei atare ideologii, ilustrate prin dialogul dintre Pascal Bruckner şi filosoful Jean-François Braunstein, cei doi analizând posibilele „surse“ şi „semnalând aberaţiile puse în circulaţie de către ideologia woke“. Se adaugă acestora conţinutul din intervenţiile altor semnatari ce atenţionează asupra consecinţelor fenomenului trans sau a feminismului exaltat ce poate merge până la „inventarierea violenţelor sexuale în textele literare“, cu stabilirea unor „liste cu operele indezirabile“ – în fapt, „o vastă campanie de revizuire a textelor literare“, în final fiind reproduse câteva „perle“ din „Prostologhiconul woke“ propus de revistă, pe cât de savuroase în umoristicul lor involuntar (pentru că pot fi privite şi astfel!), pe atât de îngrijorătoare prin consecinţele păguboase pe care le pot avea, fapt pentru care numărul revistei citate „este o salutară reacţie de bun-simţ faţă de ofensiva prostiei şi a imposturii“. Numele lui Pascal Bruckner este prezent şi în eseul cu titlul eponim al volumului, în analiza celei mai recente dintre cărţile acestuia, Un vinovat aproape perfect. Construirea ţapului ispăşitor alb (Grasset, 2020). Concis şi percutant, Alexandru Călinescu subliniază preocuparea binecunoscutului romancier, eseist şi fervent analist al lumii actuale pentru „maladiile societăţii contemporane“, semnalate de altfel cu ani în urmă, însă care „s-au cronicizat şi au luat forme tot mai agresive“. Neofeminismul (susţinând ca mesaj, între altele, faptul că „bărbatul e prin esenţa lui un agresor“, societatea patriarhală impunând pentru totdeauna „culturala violului“, ce-şi asociază, mai nou, inclusiv „violul privirii“), noul antirasism (aşezat pe „o strategie a culpabilizării: albii de astăzi trebuie să dea seama de atrocităţile şi greşelile pe care le-au comis strămoşii lor“) sau decolonialismul (a cărui „politică a resentimentului şi a revanşei a dus la proliferarea în universităţi a «studiilor postcoloniale» şi «decoloniale», simptom al voinţei morbide de a se complace în trecut“), toate arată faptul că, indubitabil, „Cu o asemenea ideologie intrăm, spune Bruckner, într-o lungă noapte a raţiunii“.

Analiza ideologiei woke este examinată apoi în nenumărate alte eseuri, ale căror titluri redau prin ele însele aria tematică abordată, odată cu reacţia promptă a autorului, pusă deseori sub semnul ironiei şfichiutoare: Istoria? O frază de dânşii inventată…; Veşti din „Lumea Nouă“; Escalada aberaţiilor; Decolonizarea culturală; Nelinişti identitare; Nu suntem ce părem a fi; O radiografie a islamo-stângismului; Impostură şi terorism intelectal; Feminitatea în pericol; Cele două universităţi; Un spectacol ideologic de prost gust; Interogaţii identitare; O nouă sectă – din prima parte, sau, din a doua parte, atingând aceeaşi tematică: Contextualizări; Câteva consideraţii anacronice; Artele la control; Un pronume buclucaş; Literatură şi ideologie; Posteritatea Graziellei – ultimul dintre acestea aşezat în siajul actualităţii/ actualizării operei caragialiene ataşante, ironic, noilor timpuri. Spaţiul reflecţiilor este susţinut de realitatea concretă a lumii de astăzi – marcată, am spune, de „deficitul moral“ pus în dreptul „maladiilor“ lumii actuale la care făcea referinţă, într-o dezbatere exemplară, în 2004, la Academia Regală din München, Joseph Ratzinger (viitorul Papa Benedict al XVI-lea) alături de impozantul filosof Jürgen Habermas – cu manifestări, practic, în toate segmentele vieţii culturale şi societale (literatură, film, teatru, media, educaţie, politică), autorul folosindu-se, în analizele sale, de studii apărute recent şi parcurse cu acuitate şi acribie.

Aceeaşi preocupare şi intransigenţă a spiritului critic sunt de urmărit în eseurile care abordează şi alte teme precum: politicul şi istoria, cu avatarurile circumscrise („Epoca de aur“ a propagandei, Confreria dictatorilor, Mituri şi inerţii, Dreapta şi stânga: un cuplu problematic, Zidul ruşinii, Comunismul: persistenţa răului, O radiografie a islamo-stângismului, China comunistă), noua cenzură (Progresul e-n toate…, Revizionism cultural şi terorism ideologic), învăţământul şi politicile educaţionale (Decolonizarea culturală, Cele două universităţi), noul militantism cultural şi determinaţiile politice (Cuvinte antipatice, Cum poţi să fii penibil fără efort, Un spectacol ideologic de prost gust), problematica Rusiei de ieri sau de astăzi (De la Nikita Sergheievici la Vladimir Vladimirovici, Vodă Koba cel cumplit, Putin şi istoria, Un tablou al Rusiei profunde). În partea a doua, centrul de greutate este mutat înspre lumea cărţilor, cu referinţe la autori exemplari, mai vechi sau mai noi, precum Proust, I.L.Caragiale – abordat inclusiv într-unul din interviurile autorului, cel cu Cristian Pătrăşconiu –, Ismail Kadare, Antoine Compagnon, Mihail Bulgakov sau Boris Pasternak, Vasile Popovici, Ioan T. Morar, Corina Ciocârlie sau Angelo Mitchievici, cu portrete şi evocări memorabile precum cele făcute „misteriosului“ Parvulesco, lui Emil Brumaru, Andrei Şerban sau Petru Dumitriu. Toate, prilejuite de revelaţiile unor lecturi în marginea unui veritabil itinerariu livresc, într-o permanentă pledoarie pentru „Cărţi, librării, iubiri“ (preluând titlul unuia dintre eseuri) şi în contrapondere, necesară, tocmai la „lumea care a luat-o razna“ a noilor timpuri şi a aberantelor ideologii.