CĂRŢI PRIMITE LA REDACŢIE

• Poetul George State, redactor la Centrul de Studii Transilvane, colaborator al apostrofilor, ne-a adus cele două volume: Limba şi cultura germană în România (1918-1933), editori Andrei Corbea-Hoişie şi Rudolf Gräf, Iaşi, Polirom, 2023. Cărţile ne vorbesc despre impactul asupra dinamicii culturale şi politice a comunităţii germane din România, în contextul transformărilor şi tensiunilor sociale şi politice dintre 1918 şi 1933.

 

• Oliver Jens Schmitt, Skanderbeg. Noul Alexandru al Balcanilor, Iaşi, Polirom, 2023, nu e încă o biografie a singurului nobil convertit la islam şi revenit apoi la creştinism, e de fapt o incursiune în istoria medievală a Balcanilor şi a relaţiilor cu spaţiile dintre Marea Adriatică, Europa Centrală şi de Est, până în Transilvania.

 

• După ce ne-a surprins cu volumul de poeme: Cartierul Evidenţiaţilor (care ne aminteşte de Strada care urcă la cer a lui Dominic Stanca), Mihai Barbu publică acum şi Creative writing. À la Roumaine, prefaţă de Horia Gârbea, Apahida, Editura Neuma, 2023, o carte tot insolită. Căci, după titlu, ne aşteptam la vreo nouă pedantă metodă de „scriere”. Dar, dar din fericire, ne-am înşelat. Scrisă cu talent şi umor fin, e vorba de o carte despre clasicii noştri (Bolintineanu, Alecsandri, Eminescu.emin & Camil, Macedonski, ”poeţii” Maiorescu şi Iorga, Slavici) şi viziunea lor despre scriitură şi de ce „trebuiau” să scrie.

 

• Iată şi a doua ediţie a cărţii de interviuri a lui Leo Butnaru, Voci din Câmpiile Elizee, Iaşi, Editura Junimea, o carte omagială sub forma interviurilor cu scriitorii noştri importanţi, care, pe parcursul unui sfert de secol, au răspuns întrebărilor despre creaţia şi destinul lor.

(L.F.)