Înmulţitorul de puncte

Timpul creşte, punctele

îl cutreieră

într-o noapte mâna ta va curge sub părul meu într-un alt fel

ochii îţi vor căuta un lucios pământ şi iarba care

să crească. Coapsele îşi vor rezema zvâcnirea peste

cerul lui Dumnezeu

să ne-amintim. Trupurile noastre au pielea

năpârlind în atâtea dăţi – pielea cerându-şi viaţa ei

amuşinând. Urechile au şuierul şoaptelor – şi al morţii –

şi al vieţii. Gura are golul ei chircit în cuvinte

să ne-amintim. Într- o zi am vrut să stăm

doar în noi în creierul nostru cu cerul

deasupra. Ca să auzim luna cum umblă

sau cum se înveleşte dragostea

unică. Să murim apoi liniştiţi şi neînvăţaţi –

cum într-o clipă a tristeţii tinere

şoptind-o

şi încă să ne-amintim. Morţii şi viii noştri tac deopotrivă

la locul lor. Tac în ei cu uşi frecându-se de ziduri luând

forma zidurilor

iar timpul creşte creşte, înmulţitorul de puncte

îl cutreieră