am visat o baracă la marginea unui drum
un fel de hambar cu afişe jerpelite despre alcooluri
doar stâlpii de telegraf mai aminteau de o fostă viaţă
era şi un automobil din Belle Epoque acolo dar fără nicio roată
o maşină de scris pe o tarabă din scânduri putrede
nu prea departe era şi cimitirul de maşini
apoi s-a-ntrerupt şi am visat canioane şi deşert
arbori ninşi de cenuşă râuri de sticlă spartă
rădăcini uriaşe ca nişte crabi
tăieturi de stâncă pentru singurătatea extremă
şi de aici s-a ivit iscusita magiciană în rochia ei stacojie
zburând peste măselele canionului
iscusita magiciană avea ochelari negri de baga
cam de o sută de ori mai mari decât cei obişnuiţi
prin care străbătea lumea cealaltă
nu era însă doar o lume ci de o sută de ori mai multe lumi
iar rochia ei stacojie se rotea într-un cerc în care
doar ea putea să danseze şi să atingă soarele de catran
acum soarele se făcuse o lună roşietică
precum iscusita stăpână cu ochelari de baga
în spatele ei aerul semăna cu o manta albăstruie
iscusita magiciană nu era o crăiasă a zăpezilor
ci a pustiului de stâncă stacojie
părul ei strălucea ca o tundră încâlcită
m-am agăţat în el într-o plasă de pescar şi i-am şoptit
ia-mă cu tine regină a canioanelor
femeie în straturi de văpaie şi cu dinţi de rugină
ia-mă cu tine nu mă lăsa aici
voi picta roşeaţa răsăritului voi zugrăvi peretele asfinţitului
voi săpa în pustiul cărămiziu al singurătăţii tale
şi voi face din el singurătatea mea pentru totdeauna
îngroapă-mă în nisipurile obscure
(dacă mai există pe undeva)
fă-mă şamancă la bătrâneţe sau măcar o mică vrăjitoare de buzunar
rămâi cu mine în spaţiul interzis
dacă nu este vreun tren pentru lumile cărămizii
rămâi aici între găurile lumii anti-lunare
aici unde nu se găseşte fosforescenţă ci doar transparenţă
ţi-aş inventa o coafură de profetesă
ţi-aş croi o rochie babiloniană de negresă
iscusită magiciană querida mea arhiducesă.
Pentru Ivan Hristov & Mitko Gogov
1.
Acum cinci ani eram la Sofia
sporovăind în barul Atileus printre lichidele
care ne făceau să devenim flexibili şi vulnerabili.
Despre semidemoni şi semiîngeri,
despre obiectele inimii şi bisturiile cerebrale pe care toţi le ascundem
sau le lăsăm la vedere doar cât să ne apărăm de ceilalţi,
despre cum ne învârtim în cercuri
fiindcă diamantele ne fac răni la genunchi.
Aproape trei zile am stat unii cu alţii ca nişte dragonarzi.
Totul a început într-un automobil
când am cântat un blestem de dragoste pentru urechile a doi poeţi.
Apoi au venit alchimiile
din care am făcut ambrozie pentru spiriduşi şi magiştri laolaltă.
Fiecare a fost în acelaşi timp aproape de moarte şi de viaţă,
fără să mai facă vreo diferenţă de contrapunct.
Încolăceala zilelor şi nopţilor a funcţionat ca necropolă şi botez
pentru poeţii pur sânge.
Un cal arab era încuiat în grajdul din fruntea noastră
care s-a făcut inimă şi torace.
I-am rupt frâurile şi calul sălbatic a fugit în deşertul cu apă vie.
Fii deşucheată, bestie, fii smintită, ca văzduhul fără cifră.
Viteza ta să fie mai tare ca a luminii.
2.
La început am auzit cuvântul Kanambaria.
O sfântă treime stătea în jurul unui fluier de un metru,
doi bărbaţi şi o femeie care credeau că sunt stâlpnici,
iar fluierul se preschimbase în stâlpul pe care să se caţere
când voiau să îi cânte imnuri lui dumnezeu
atunci când domnul acesta bătrân nu era surd.
La început am auzit cuvântul Kabanmaria.
Era acelaşi cuvânt dinainte,
dar deja suit pe stâlp şi lăsat acolo să dospească,
dumnezeu părea să nu mai fie aşa bătrân,
fiindcă dinţi noi de copil îi crescuseră.
Cei trei stăteau în jurul focului şi coceau porumb
dar şi bucăţi din propria lor inimă ca un cărbune.
La început am auzit cuvântul Kariambana.
Focul intrase în pământ şi făcuse şuvoi de aer
ca să respire toţi prin tunelul din propriul lor craniu.
Apa lumilor dansa, era un peşte uriaş lovind buzele celor
trei căutători.
La început am auzit cuvântul Karibanam
şi am ştiut că alchimia noastră va fi integrală,
un zefir al poeziei dintotdeauna, după ce tumultul s-a rupt
Inimile de cărbune erau acum din nou purpurii,
fluierul de un metru le înroşise la loc,
aşa cum erau pe vremea când niciunul nu se născuse încă
şi nici nu ştia că avea să se nască.
Kambanaria a fost ultimul nostru cuvânt de pe stâlp,
ivit în noua lume zidită de şase mâini şi şase ochi.
pe braţul stâng un nume gotic de culoarea cernelei
cu rujul se scrie direct pe oglinzi într-un bar stroboscopic
materie stridentă s-ar zice desenată de Toulouse Lautrec
o femeie mânjită cu farduri zâmbeşte de parc-ar fi moartea
ciorapii negri de plasă alunecă pe genunchi
şarpe de licherizia aşteptând să fie mâncat
tatuata stă cuminte fără blănuri fără geacă de piele
c-o haină de camuflaj aruncată peste scheletul de android
în cyberpunk nu mai există jocuri la tonomat
doar travestiuri şi-un pahar cu absint
tatuata scrie cu rujul direct pe oglinzi.