Calmul interior

Vara îmi place să ies din ambianţa toridă a oraşului, într-un mediu mai rustic, la ţară, unde mi-am încropit o casă, cu livadă şi o grădină, loc în care mă mai refugiez ori de câte ori pot, beneficiind de toate avantajele şi plăcerile locului. Recunosc, mi-am asigurat, şi aici, un birou, cu un computer şi cu acces la internet, astfel încât toate facilităţile din oraş le regăsesc şi aici, cu un plus de linişte şi de calm al vieţii tihnite, scoase parcă din cronologia obişnuitului şi asfaltului. Recunosc, de asemenea, faptul că, datorită unor îndatoriri academice, în timpul anului peregrinez prin oraşele universitare ale României (în luna iunie care tocmai s-a scurs am consemnat chiar un record personal, căci m-am deplasat de la Târgu Mureş la Cluj, la Baia Mare, la Braşov, Craiova şi Târgovişte, oraşe frumoase prin arhitectură, istorie, cultură).

De fapt, se poate spune că în orice spaţiu în care ne regăsim calmul interior încercăm să uităm deliberat de proiectele şi de activităţile noastre zilnice, de tot ce a fost bun sau rău, desprinzându-ne de obişnuinţe şi chiar de scris. Chiar dacă nu ştiu dacă există vreun scriitor care să nu se gândească, mereu, chiar şi în concediu, în vacanţă, la scris. La citit şi la scris. Mai încerc câteodată să scriu în vacanţe, dar rezultatele nu sunt deloc concludente. În acele momente, când îmi dau seama de asta, renunţ temporar la scris, în favoarea lecturilor, dintre cele mai diverse, nu neapărat de divertisment sau estivale. Ştim cu toţii că lectura, cu aspectul ei dublu, jumătate ştiinţă, jumătate artă, cu seducţii şi frustrări, este acaparată de imaginaţia capricioasă a cititorului, fiind o rătăcire în labirintul sensurilor neştiute şi al imaginilor imprecise, dar cu atât mai revelatoare. Şi în vacanţă, literatura îşi păstrează mirajul, forţa de seducţie, transmiţându-ne o promisiune de real, pe harta unei lumi ipotetice, într-un orizont al imaginarului în pragul căruia cititorul se opreşte cu fervoare. Şi în vacanţele noastre estivale devenim prin lectură protagonişti ai unui destin alcătuit din biblioteci imaginare, care ne plasează într-o geografie a ambiguităţilor şi iluziilor, literatura nefiind altceva decât o formă a memoriei, a explorării lumii şi a propriei fiinţe.

Vacanţele sunt, însă, şi modalităţi de deghizare a făpturii noastre, care se camuflează sub forma tihnei, a unei linişti îndelung căutate, prin care putem să pornim în căutarea unui timp de negăsit, a unor locuri în care putem respira în voie. Vacanţele sunt, pe de altă parte, prilej de bună întâlnire cu noi înşine, cu familia, cu cei câţiva prieteni apropiaţi, cu cărţile preferate, pe care nu mă îndur să nu le recitesc. Să privesc pomii din livadă, iarba verde pal, să ascult hipnotic o linişte pe care nu o am în oraş, să stau în umbra terasei, reflectând mai mult la nimic, cu o carte în mâini, cam acesta ar fi în esenţă idealul vacanţei de vară, foarte pe scurt spus.