Un trup desenat

 

Tot ce am crezut

a fost mai bun decît mine

pentru că tot ce am crezut

a putut să plutească

să zboare

să cînte

să trăiască doar cu un trup desenat

într-o biserică

(am crezut că singurătatea e o virtute)

 

Conţinem fier, aur, argint şi seleniu

Spun doctorii

Conţinem atomi

mai tineri decît noi

celule pe care nu le-a numărat nimeni

Dar verigile inexplicabile

care ne leagă de cer

cum au ajuns aici?

 

Ne-am născut ca nişte consecinţe

vom muri ca o sumă de greşeli

(cu tot aurul, cu tot argintul din noi)

 

Conţinem întuneric

(mai bătrîn decît noi)

ca să ne putem alimenta umbrele

 

Singurătatea nu e o virtute

 

Sarea de pămînt

 

Aşa cum geologii cred

Că toate cîmpiile au copilărit

pe fundul mării

unde lumina e un fel de întuneric

eu cred că toate inimile

au fost mai întîi flăcări

Că mamele noastre

au înflorit într-o noapte

lîngă polenul identităţii

cu care am fost alăptaţi

 

Copilăria mi-am rostogolit-o

Pe cîmpiile sărate

Prinzînd păsări care au fost peşti

privind cerul cu stele de mare

urcînd pe dealurile transilvane

ca pe nişte dune de nisip

 

Am crescut doar

Ca să mă îndepărtez de copilărie

Am mers la mare

Ca să mă oglindesc

 

„Tot ceea ce ştim se va întoarce

Odată cu noi în întuneric“

Ca un licurici fără viaţă

Ca o memorie acoperită de sare:

Inimile au fost mai întîi flăcări

Mama mea a înflorit pentru mine

 

O pasăre stîngace

 

„Aşa mă văd de acum ca şi cînd

Aş sparge coaja de ou cu ciocul

Pe dinăuntru“

 

Să scrii versuri dimineaţa

Cînd pielea metaforei este întinsă

Ca pîntecul unei femei însărcinate

care

va naşte ceea ce ne aşteptăm:

Corăbii care nu mai vin

Monede fără chip

Şi fără pajură

Imagini care au rătăcit

pe la toţi ca nişte molime

(de fapt, un sînge pribeag

Din centrele de transfuzii)

 

Aşa mă văd de acum ca şi cînd

aş sparge coaja de ou cu ciocul

pe dinăuntru

filmînd

ieşirea din mine însumi:

o pasăre stîngace

care va cădea din cuib

dimineaţa

cînd vînătorii

încă nu s-au trezit

 

Cinema Eden

 

Noaptea am fost leii

Iar ziua antilopele

pe care le vor mînca leii

am fost pămîntul

şi am fost

întoarcerea în pămînt

am fost arborii de carton

dintr-un film prost

şi eroina

plîngînd cu lacrimi aduse de acasă

figuranţii mîncînd un sandviş

în armuri

soarele fals care produce umbre false

 

pe platoul de filmare

iluzia are contract de exclusivitate

 

am fost ce ni s-a cerut să fim

noaptea am fost leii

iar ziua antilopele mîncînd

sanvişuri în pauza de filmare

 

O mîngîiere lăsată acasă

 

Am crezut că identitatea

e tot ceea ce putem spune

despre noi

fără să ne pese de alţii

am crezut despre dealul copilăriei

că nu va urca mai sus

de maturitate

(noi l-am urcat mereu)

că ne va rostogoli în pîrîu

ca şi cînd acolo

ar fi trebuit să ne stingem:

nişte făclii

din care a plecat sărbătoarea

 

am crezut că

există un cîntec pentru fiecare soldat

o sabie pentru fiecare cerc desenat

o flamură în care e vorba despre noi

am crezut

că toţi avem

o mîngîiere lăsată acasă

pentru urmaşi

 

există un vin care se schimbă în apă

ne-au spus

cît de veche e apa

atît de vechi e şi vinul

ne-am întors din bătălie

cu numele sîngerînd în locul nostru

iar iluzia stătea la masă cu noi

stingheră

ca un spectator fără bilet

„Există un cîntec pentru fiecare soldat“

 

am fost mai mult decît ceea ce am crezut

am luptat, am pîlpîit

şi ne-am împleticit în identitate

 

Aşteptînd duşmanul

 

În tinereţe am ascuţit săbii

am pus calmantele la dospit în peşteri

frunzele care închid rănile

le-am tăiat din copaci

pînzele curate le-am păstrat

pentru pansamente

am învăţat să şchiopătăm

ca şi cînd aşa ne-am fi născut

din pădure am făcut arcuri şi săgeţi

 

Va fi război au spus înţelepţii

Îl vom cîştiga au spus proştii

(donatorii de sînge

au împărţit tot vinul)

într-o zi plîngeam ca învinşii

în altă zi cîntam învingători

nopţile nu le-am mai socotit

 

Au trecut anii

ca nişte războaie neîmplinite:

am şchiopătat din trufie

am plîns în cîrciumi

am cîntat în pieţe

rănile ni le-am desenat

pe armuri

 

Am îmbătrînit aşteptînd duşmanul

ne-am înmulţit ca să putem pierde