ION BOGDAN LEFTER, STUDII CULTURALE AMERICANISTICE ŞI-O LANSARE AUSTRALIANĂ

Precauţie repetată de-a lungul acestui „serial“ anglo-americanistic: nu mi-am propus o explorare sistematică/ „academică“ a subiectului, ci o „schiţă de cîmp“ într-o formulă liberă. Am alternat informaţiile generale şi comentariile mai aplicate, secvenţele sintetice şi cele analitice, documentate sumar şi completate cu multe lucruri ştiute dinainte, din studenţia mea în domeniu şi-apoi din experienţele de lectură şi de viaţă culturală.

Nu mai continui exemplele de personalităţi şi grupări de specialişti pe care i-am avut, pe care-i avem. Reiau ideea excelenţei multor colege şi colegi din ţară, majoritatea puţin cunoscuţi publicului intelectual mai larg. Cu excepţiile numelor prezente în presa culturală şi pe piaţa editorială naţională, mai toţi anglo-americaniştii noştri au fost şi sînt concentraţi asupra profesiunii lor şi s-au rezumat la a scrie fie „suporturi de curs“ adresate studenţilor, fie cărţi de strict interes profesional şi de circulaţie foarte restrînsă sau cvasi-nulă, tipărite în tiraje de cîteva zeci de exemplare preluate de autori şi distribuite amical sau, mai încoace, plasate în dosarele pentru promovări în universităţi. Sînt adeseori publicate în ţară sau în străinătate (de lămurit cu alt prilej unde şi cum…) pentru a îndeplini „standardele obligatorii“ ale ridicolelor „fişe individuale“ elaborate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior – ARACIS şi de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare – CNATDCU, mereu revizuite, din ce în ce mai complicate. După ce promovările au loc, cele şi cei în cauză nu se mai mobilizează pentru a scoate cărţi, deşi continuă să scrie studii şi eseuri pe care le „comunică“ în conclavuri academice, eventual reunite ulterior în „volumele de conferinţe“, tot în foarte puţine exemplare şi fără difuzare, bune şi ele pentru totemicele „punctaje“ de activităţi anuale ale universitarelor şi universitarilor sau pentru „si-vi-urile“ lor (!). Ar merita lansată o iniţiativă de strîngere a acestei consistente producţii intelectuale în culegeri personale, autoare cu autoare şi autor cu autor. Ar deveni astfel mai evident calibrul profesional al multor personalităţi puternice care se „ascund“ în „nişele“ lor intelectuale. Similar – pentru toate specializările în limbi şi literaturi străine.

Revenire în Capitală

După periplul prin ţară, revin în Bucureştiul meu natal şi dintotdeauna, deci şi-al anilor de studenţie anglo-americanistică. În articolul al treilea din serie (Apostrof nr. 10, octombrie 2021) am scris despre profesoarele şi profesorii mei de la Facultate, pe scurt şi „memorialistic“. Ar merita să le fie măcar rezumate, măcar menţionate cărţile, studiile, articolele publicate, cum am făcut-o trecînd în revistă producţiunile unor colege şi colegi de meserie din centrele universitare regionale. „Arhiva Leon Leviţchi“, editată „on-line“ de Lidia Vianu la Contemporary Literary Press, am explorat-o – da! – pe larg. În dreptul altora dintre bucureşteni am menţionat doar cîte un titlu, cîte-un merit special. Despre contribuţiile lor ştiinţifice, mai sistematic – cu alte ocazii.

Ţin – însă – să menţionez măcar linia americanistică pe care au avansat în perioada postcomunistă fostele mele profesoare, urmate de studentele şi studenţii lor. Pînă-n aprilie 1990, cînd am participat la Congresul Asociaţiei Europene de Studii Americane/ European Association of American Studies – EAAS, organizat atunci la Londra (v. ep. 9, Apostrof nr. 5, mai 2022), n-apucase să se-nfiripe o ramură autohtonă. Era inevitabil să apară cîndva şi o Romanian Association of American Studies – RAAS (pe site-ul www.raas.ro nu e menţionat momentul). A fost condusă mulţi ani de Rodica Mihăilă, lidera studiilor de specialitate de la Facultatea noastră bucureşteană, urmată, pînă azi, de Adina Ciugureanu de la Universitatea din Constanţa. Principalele activităţi ale Asociaţiei au fost Conferinţele periodice. Fără să particip vreodată, le-am urmărit citind culegerile de comunicări publicate ulterior, desfăşurări de „studii culturale“ asumate ca atare, căci americaniştii au fost primii care s-au „sincronizat“ cu evoluţiile de peste Ocean şi din mediul academic internaţional către metodologiile de interpretare multi- şi inter-disciplinare larg-extinse, larg-contextualiste. S-au adunat – practic – două „serii“ tutelate de cele două diriguitoare ale Asociaţiei. Primele cinci volume, şi anume Transatlantic Connections. Essays in Cultural Relocation (= Conexiuni transatlantice. Eseuri despre relocarea culturală, 2000), America in/ from Romania. Essays in Cultural Dialogue (= America în/ dinspre România. Eseuri despre dialogul cultural, 2003), Our America: People, Places, Times (= America noastră: oameni, locuri, timpuri, 2005), New/ Old Worlds: Spaces of Transition. A Collection of Essays (= Lumi noi/ vechi: spaţii ale tranziţiei. Culegere de eseuri, 2007) şi The Sense of America: Histories into Text. A Collection of Essays (= Sensul Americii: Istorii [captate] în text. Culegere de eseuri, 2009; primul – la Editura Integral; restul – la Univers Enciclopedic), le-au avut ca editoare/ îngrijitoare pe Rodica Mihăilă şi Irina Grigorescu Pană. Ştiindu-mă şi anglist-şi-americanist „la bază“, şi activ pe piaţa literară şi culturală românească în afara „nişei“ respective, fostele mele profesoare m-au invitat să oficiez la lansările acestor splendide cărţi de etalare a stadiului cercetărilor din domeniu. Am răspuns cu mare bucurie şi cu discursuri de susţinere entuziastă (cred c-am ratat o singură asemenea prezentare publică, absent fiind atunci din ţară). Au urmat alte cinci culegeri: The American Tradition of Descent/ Dissent: The Underground, the Countercultural, the (Anti)Utopian (= Tradiţia americană a descendenţei/ diferenţei [diferendelor]: underground-ul, contracultura, (anti)utopia, Eds. Adina Ciugureanu, Ludmila Martanovschi, Nicoleta Stanca, 2012), (Im)Migration Patterns: Displacement and Relocation in Contemporary America (= Modele ale (i)migraţiei: dislocare şi relocare în America de aci [contemporană], aceleaşi editoare, 2016, ambele la Institutul European) şi National and Transnational Challenges to the American Imaginary (= Provocări naţionale şi transnaţionale ale imaginarului american, Eds. Adina Ciugureanu, Eduard Vlad, Nicoleta Stanca, 2018), Ideology, Identity and the US (= Ideologie, identitate şi Statele Unite, aceiaşi editori, 2019) şi Ethnicity and Gender Debates. Cross-Readings of American Literature and Culture in the New Millennium (= Dezbateri despre etnicitate şi gen. Lecturi încrucişate ale literaturii şi culturii americane în noul mileniu, Eds. Tatiani G. Rapatzikou and Ludmila Martanovschi, 2020, ultimele trei – la Editura Peter Lang, ramura din Berlin; preiau referinţele din rubrica https://raas.ro/publications/).

Tot verificînd informaţiile în Internet, descopăr cu întîrziere că buna noastră profesoară Irina Grigorescu Pană s-a stins toamna trecută din viaţă, la doar 74 de ani şi ceva mai mult de jumătate (25 februarie 1948 – 13 octombrie 2022). O văzusem ultima oară înainte de pandemie, la Biblioteca Metropolitană de lîngă Piaţa Amzei, unde mă invitase să contribui la lansarea cărţii lui David Malouf, O viaţă imaginară. Roman despre Ovidiu (ePublishers, 2018), apărut în traducerea Monicăi Bottez, şi ea profesoară în Pitar Moş. Autorul – nume important al literaturii australiene. Irina Grigorescu Pană scrisese prefaţa. Experienţa de exil pe Continentul insular de la Antipozi îi fusese de folos. Se ocupase de tematica generală a exilului şi de cea a marelui model latin în orizontul australian în două cărţi: The Tomis Complex: Exile and Eros in Australian Literature (= Complexul Tomis: Exil şi Eros în literatura australiană, Peter Lang Verlag, filiala din Berna, Elveţia, 1996) şi The Sphinx Demolished. Fictions of Exile in Australian Literature (= Sfinxul demolat. Ficţiuni ale exilului în literatura australiană, Equator Publishers, Melbourne, 2000). Recitesc mesajele electronice pe care mi le-a trimis Irina atunci, cu adresările ei cald-familiare (după 1990, cînd se repatriase, insistase să ne tutuim „americăneşte“/ „australieneşte“). În micul, elegantul salon al vechii reşedinţe de familie aristocratică în care funcţionează de decenii Biblioteca „Mihail Sadoveanu“, sediul reţelei Metropolitane, o regăsisem pe Irina veselă, încîntată de împrejurare şi de revedere. Radia. Greu de acceptat că nu mai este…

(Finalul „serialului“ – data viitoare.)