ION BOGDAN LEFTER, ALŢI ANGLO-AMERICANIŞTI:

universitari, traducători, diplomaţi, „trădători“…

Flash-uri universitare: Sibiu, Craiova, Galaţi, Constanţa

Engleza are astăzi – şi cel puţin de la Al Doilea Război Mondial încoace – o forţă culturală enormă, susţinută politic şi economic de „leadership“-ul mondial al Statelor Unite ale Americii, cu vechile fundamente britanice şi cu participarea celorlalte spaţii anglofone, în special Regatul Unit, Canada şi Australia, fără să uităm că limba lui Shakespeare e vorbită şi de elita Indiei, ţara care a preluat recent primul loc în clasamentul populaţiilor de pe Planetă. Ca „lingua franca“ a modernităţii tîrzii şi-a postmodernităţii, e firesc să fie predată în învăţămîntul general de pe multe meridiane (cînd nu se opun autocentrările localiste sau ostilităţile politice…) şi să fie studiată în universităţi, generînd elite specializate. Cum s-a-ntîmplat şi-n România postbelică, mai întîi în principalele noastre centre intelectuale, la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, în prelungirea unor pionierate din prima jumătate a secolului XX sau chiar mai timpurii. În schiţa de cîmp profesional din acest „serial“, am trecut şi la exemplele Oradei sau Băii Mari, cărora li se pot uşor adăuga şi alte centre universitare mai mici, dar merituoase.

La Universitatea din Sibiu a lucrat din anii 1970 şi pînă la finalul carierei Dumitru Ciocoi-Pop (1943-2019), format la Cluj, constructor de disciplină anglo-americanistică în urbea de pe Cibin.

La Universitatea din Craiova s-a constituit în 1990 o Catedră autonomă de studii anglo-americane, extinsă în 2011 într-un Departament de studii anglo-americane şi germane. Fireşte că Festivalul Shakespeare al Teatrului Naţional din Bănie, iniţiat de fostul său director şi strateg Emil Boroghină, a stimulat şi cercetările academice în materie. Pe lîngă spectacolele fiecărei ediţii, sînt invitaţi anglişti din toată lumea şi au loc dezbateri, se ţin conferinţe, „shakespearologia“ prosperă. A şi fost inaugurat la un moment dat, în 2014, la Universitatea craioveană un „Shakespeare Corner“, bibliotecă de opere şi de exegeze despre Marele Will.

La Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi lucrează anglista Michaela Praisler, autoare – între altele – a volumelor For a Psychoanalytical Approach to Literature: Reality and Fiction with Virginia Woolf and Ernest Hemingway (Porto-Franco, 2000) şi On Modernism, Postmodernism and the Novel (Editura Didactică şi Pedagogică, 2005). Doctoranda sa, Oana-Celia Gheorghiu, şi-a scris şi publicat teza despre British and American Representations of 9/11: Literature, Politics and the Media (Palgrave MacMillan, Switzerland, 2018), după William Shakespeare’s Macbeth on Film. From Interpretation to Revision (LAP LAMBERT Academic Publishing, Chişinău, 2015). Psihanaliză, postmodernism, terorismul internaţional din perspectivă literară şi politico-mediatică, poetica ecranizărilor – metodologii, concepte, cîmpuri tematice foarte interesante.

La Constanţa s-au manifestat profesional Adina Ciugureanu, autoare – între altele – a volumelor High Modernist Poetic Discourse (T.S. Eliot, Ezra Pound, W.C. Williams, Marianne Moore, Wallace Stevens) (Ex Ponto, 1997), The Boomerang Effect (aceeaşi editură, 2002)/ Efectul de boomerang (Institutul European, 2007), Post-War Anxieties (Ex Ponto, 2006), Modernism and the Idea of Modernity (aceeaşi, 2004, 2008), Victorian Selves (A Study in Victorian Literature) (Editura Universităţii Ovidius, 2004, 2008), şi Ileana Marin, cu Beata Beatrix: Pre-Raphaelite Studies (Marco Lugli, Firenze, 2001), prelungită în româneşte în Pictura prerafaelită sub semnul narativului (Meridiane, 2003) şi Poezia şi proza prerafaeliţilor (Ex Ponto, 2003) etc. Cea din urmă a ajuns să predea şi la Universitatea din [Statul] Washington, Seattle din 2004 şi la cea din Bucureşti din 2010.

Şi aşa mai departe…

Alte formule profesionale

Înainte de a reveni la anglo-americanistica de la Universitatea din Bucureşti – încă un set de informaţii şi ramificaţii ale subiectului.

Pînă aici i-am privilegiat pe universitarii din departamentele de profil de la Facultăţile de Limbi şi literaturi străine sau de Litere sau cu alte generice sub care se regăseşte şi anglo-americanistica; precum şi pe autorii de cărţi de specialitate. Avem – însă – colege şi colegi de foarte bună calitate angrenaţi şi-n alte formule profesionale.

De pildă, traducătorii profesionişti care nu oficiază şi de la catedră. Ocupaţiune a multora. Temă vastă, de care nu mă ocup aici şi acum, deşi am mai menţionat-o şi-am şi pornit de la noua integrală a operei shakespeariene echivalată în româneşte sub coordonarea lui George Volceanov.

Sau profesoarele şi profesorii de la universităţi şi facultăţi nefilologice: se fac cursuri de Engleză şi la Medicină, şi-n Politehnici, peste tot. Doar cîteva exemple:

Cristina Felea, prozatoare şi eseistă clujeancă, fosta echinoxistă, angajată – totuşi – a Literelor de la „Babeş-Bolyai“, dar în Departamentul de Limbi Străine Specializate, predă la Sociologie şi Asistenţă Socială, unde a învăţat multe promoţii de studenţi să utilizeze terminologia englezească din cele două domenii şi din antropologie, marketing-ul social, resursele umane. Ţine şi cursuri de masterat. Doctoratul l-a obţinut cu o teză despre The Beat Literary Movement and the Postmodernist Breakthrough (Eikon, 2012). Fiică a lui Victor Felea, a ajutat-o pe mama sa, Lidia Felea, la pregătirea selecţiei din Jurnalul unui poet leneş (Albatros, 2000). Acum, cînd sînt amîndoi plecaţi într-o lume mai bună, iar de la naşterea tatălui s-au împlinit recent 100 de ani (pe 24 mai; s-a stins pe 28 martie 1993, puţin înainte de a atinge borna 70), Cristina Felea pregăteşte o ediţie integrală, substanţial adăugită. Puţin comentat, Jurnalul unui poet leneş e una dintre cele mai ample şi mai interesante scrieri de gen de la noi.

La Universitatea Tehnică de Construcţii din Capitală lucrează, în Departamentul de Limbi străine şi Comunicare, Raluca Ghenţulescu şi Mirel Anghel. Prima – prolifică traducătoare, cu – bunăoară – 1984 şi Ferma animalelor ale lui George Orwell în bilanţ. Nici cel de-al doilea nu s-a resemnat predînd lexicul englezesc al ingineriilor în cauză sau româna pentru studenţii străini ai universităţii angajatoare: şi-a cultivat şi prima specialitate, de filolog/ istoric literar de-al nostru în teza doctorală Viaţa lui Tudor Arghezi (Pro Universitaria, 2012) şi-n alte studii.

La Universitatea bucureşteană privată „Titu Maiorescu“ predau Mirela Radu, cu un stagiu anterior la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, şi Alice Popescu, poetă şi eseistă apreciată, doctoriţă în Filologie tot cu o teză de istorie literară şi culturală autohtonă, O sociopsihanaliză a realismului socialist (Editura Trei, 2009).

Şi – din nou – aşa mai departe: exemple – legiune!

Sînt – apoi – anglo-americaniştii care au optat pentru diplomaţie. Cel mai cunoscut în perioada din urmă este Gabriel Gafiţa, de asemenea romancier, ambasador al României în Marea Britanie, Canada, Malaezia şi Portugalia, ajuns la un moment dat şi ministru adjunct de Externe. Fratele său Mihnea Gafiţa (fiii criticului şi istoricului literar Mihai Gafiţa) ilustrează înainte-menţionata categorie a traducătorilor profesionişti: a echivalat în româneşte numeroşi autori anglofoni, de la Robert Louis Stevenson la Orwell, cu aceleaşi titluri celebre, O mie nouă sute optzeci şi patru (scris aşa!; versiunea originală e publicată sub ambele versiuni ale genericului, atît ca Ninteen Eighty-Four, cît şi ca 1984) şi Ferma animalelor, dar şi cu mai puţin cunoscutul roman Keep the Aspidistra Flying/ Aspidistra să trăiască!, apoi Evelyn Waugh, William Styron, Toni Morrison, E.L. Doctorow, Paul Auster, Colm Tóibín… – însă tocmai spuneam că nu voi avansa aici în această direcţie!

În sfîrşit, mai sînt şi anglo-americaniştii care nu-şi practică meseria de bază, „trădători“, migratori intelectuali, deşi… nu s-ar putea spune că atare formaţie n-a lăsat urme asupra carierelor lor. Exemplu spectaculos: Sorin Antohi, absolvent al Universităţii „Al.I. Cuza“ de la Iaşi, şi anume de Engleză-Franceză. Aş putea depune mărturie că nu e un caz izolat…