IN MEMORIAM MIRCEA BRAGA

Vineri, 19 mai 2023, s-a stins din viaţă Mircea Braga, filosof al culturii, eseist, critic şi istoric literar. S-a născut la Sibiu, în 27.08.1938. A fost căsătorit cu Rodica Braga, prozatoare şi poetă. A studiat la Liceul „Gh. Lazăr“, Sibiu, 1955 şi a absolvit Facultatea de Filologie, Univ. „Babeş-Bolyai“, Cluj, 1960. Din 1984, a fost doctor în filologie, cu teza V. Voiculescu. Studiu critic. A ocupat diverse funcţii în domeniul teatrului, presei, culturii, revuisticii literare, fiind, de asemenea, editor şi profesor universitar. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1977) şi a publicat numeroase volume, precum: Spectacolul de teatru şi colaboratorii lui (în colaborare – 1970); Sincronism şi tradiţie (1972), Conjuncturi şi permanenţe (1976), Destinul unor structuri literare (1979), Istoria literară ca pretext (1982), V. Voiculescu în orizontul tradiţionalismului (1984), Când sensul acoperă semnul (1985), Recursul la tradiţie (1987), Pe pragul criticii (1992), Decupaje în sens (1997), Cultura – o utopie asumată? (2000), Epoca marilor clasici (2001; 2002), Teorie şi metodă (2002), Vasile Voiculescu (2002), Critică literară (2003; 2004), Replieri interpretative (2003), Dincolo de binele şi răul culturii (Fr. Nietzsche), vol. I (2006), Ideologia „Junimii“ (coordonator – 2007), Constantin Noica şi Sibiul (2007), Incursiuni în imaginar, 3 vol.(coordonator – 2007-2008-2009), V. Voiculescu – Măştile căutării de sine (O hermeneutică a orizonturilor creaţiei) (2008). Geografii instabile (2010), Colocviile de critică ale Revistei „Transilvania“ (2012), Despre ordinul suveran al receptării, (2013), Dincolo de binele şi răul culturii (Fr. Nietzsche), vol. 2 (2014), Ecce Nietzsche (Bucureşti, Ed. Academiei Române, 2015), Ultima frontieră (Buc., Ed, Ideea Europeană, 2018), Biblioteca şi irealul din real. Cronotopologie literară (Buc., Ed. Academiei Române, 2020), Absolutul. De la destrămare la reconstrucţie (Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2023). A prefaţat şi îngrijit numeroase ediţii din opera unor scriitori importanţi ai literaturii noastre. A primit numeroase distincţii şi premii, printre acestea numărându-se cele acordate de Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu: Premiul „Opera omnia“ (2006), Premiul de critică şi istorie literară (2010), Premiul de teorie şi critică literară (2013), Premiul “Cartea Anului“ (2016). De asemenea, a primit Premiul „Ion Petrovici“ al Academiei Române (2017) şi Premiul pentru teorie literară şi culturală al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (2019).