ALICE VALERIA MICU, ALEGERI PREMEDITATE

Mircea Moţ nu-şi trădează spiritul didactic atunci când alege analiza intensivă a unor opere literare, destrămând cu atenţie din urzeala lor câteva fire pe care le supune apoi atenţiei. Este şi cazul volumului Complicităţi selective, apărut în 2022 la editura Ecou Transilvan. Ceea ce ne propune aici Mircea Moţ este un set pentru varianta ideală a manualului de literatură română pentru elevii de liceu. Eseistul traversează istoric literatura română de la clasicii Ion Creangă şi I. L. Caragiale, la Liviu Rebreanu, Marin Preda, Tudor Arghezi, de la Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu la Mircea Eliade, până la Ileana Mălăncioiu şi Gh. Grigurcu, de la Al. Cistelecan, Ion Pop, Marta Petreu, Ion Vartic la Ştefan Borbély şi Cristian Bădiliţă. Abia ultimul face notă discordantă, căci nu creaţia sa poetică, ci cea teologică este subiectul eseului ce închide volumul. Dar, până la urmă, autorul ne avertizează încă din titlu că avem de-a face cu o selecţie realizată prin complicitate cu afinităţile sale elective, cu gustul personal, cu propria satisfacţie de lectură. Simţul estetic, interesul estetic, gustul estetic şi idealul estetic au dus la osatura de creatori ce i-au stârnit lui Moţ iniţiativa cercetării. Atitudinea sa nu e una pragmatică, ci una interpretativ-comprehensivă. Fiecare text dezvăluie empatia cu autorul analizat şi cu întregul operei din care alege câteva aspecte prin prisma cărora priveşte de-a lungul creaţiei, când e vorba despre poeţi. Mai ales în cazul romanului, adesea evitat de elevi, lectura fiind suplinită de texte critice preluate, volumul de faţă propune un demers hermeneutic care ar face imposibile scurtăturile elevilor nededaţi la lectură. Despre cosit, arat şi seceriş, spre exemplu, se ocupă de aceste activităţi agricole în romanul Ion, de Liviu Rebreanu, cu reflexia simbolică a fiecăreia. Maniera de exegeză fragmentară, posibilă doar în urma unor lecturi repetate ale textului amintesc de profesorul Ştefan Bitan şi subiectele sale de examinare a studenţilor. Moţ recunoaşte în eseul Muntele şi marfarul, dedicat Ilenei Mălăncioiu, „fiecare nouă lectură“. Este aici ceva din disciplina orfévrierului, după cum observă Al. Cistelecan pe coperta IV a volumului: „Ideea lui exegetică e că fiecare simbol, oricât de ignorat (chiar şi de autor), duce, asemeni brânduşei blagiene, spre miezul operei şi al viziunii. Dar ca să ducă într-adevăr e nevoie şi de iscusinţa eseistului“. Efectul eseurilor lui Mircea Moţ este că deschide noi dimensiuni de receptare a unor texte fundamentale, propunând nici mai mult, nici mai puţin decât o nouă lectură a acestora într-o lumină pe anumite aspecte şi lăsând deschise alte vitralii prin care să poată fi expuse operele respective. Blagiene brânduşi, Spectacolul interior şi de gală al eseistului, Drumul la munte al unui personaj sunt tot atâtea propuneri desprinse dintr-un gest critic pe cât de atent, pe atât de generos.

Atunci când nu încearcă să demonstreze măreţia întregului prin strălucirea fragmentarului, Moţ e preocupat de artele poetice, de resorturile de creaţie şi caută în referinţele deopotrivă autohtone şi străine, precum şi în amănuntul biografic al scriitorului argumente care să-i servească demonstraţiei. De pildă, în cazul lui Caragiale şi vizibila sa aversiune faţă de copii, ipoteza e susţinută de o afirmaţie a a lui G. Călinescu cum că le-ar fi zis copiilor fioros: «Bag cuţitul în voi! Ştiţi că sunt nebun! » din pricina gălăgiei.

Lui Tudor Arghezi şi artei sale poetice îi revin două texte, unul fiind dedicat volumului Flori de mucigai, în care trece de subiectul iniţial, acela al evanghelistului absent, şi verifică din perspectivă religioasă câteva motive, pornind de la volumul Irinei Mavrodin, Mâna care scrie. Spre o poietică a hazardului şi interpretarea simbolică dată de aceasta mâinii drepte şi celei stângi. Moţ translatează demonstraţia: „De aici se poate reconsidera şi sintagma «flori de mucigai» care împrumută şi titlul volumului, în spiritul aceleiaşi atitudini în faţa existenţei: depăşirea limitei pentru a dobândi condiţia pură a spiritualităţii“. Citatele desprinse de Moţ din cartea amintită îi slujesc demersului, dar îl pun oarecum în umbră prin frumuseţea pledoariei Irinei Mavrodin. Dar, să nu uităm nicio clipă că Mircea Moţ este în primul rând un cititor documentat, care nu-şi ascunde sursele bibliografice şi le utilizează cu îndrăzneală şi abilitate.

Pentru Marta Petreu este ales volumul O zi din viaţa mea fără durere, mai precis cele două eseuri finale, iar perspectiva de analiză este una triplă. Durerea, labirintul şi banchiza. Nu doar atenţia la detalii şi citirea comprehensivă încântă la Moţ, ci capacitatea sa de a identifica şi detaşa elementele relevante ale creaţiei autorului analizat. „În ultimul eseu al volumului, Banchiza de gheaţă în care stă inima creatorului, Marta Petreu face o afirmaţie emblematică pentru condiţia demersului său artistic, a eseului în special: «Artistul nu trăieşte, ci este trăit de revelaţia sa»“.

Efortul lui Mircea Moţ de a decodifica opere literare, de a privi în lumea interioară a creatorilor oferă o matriţă hermeneutică ce merită urmărită şi aplicată, atât pentru demersul în sine, pentru propunerile de reevaluare ale textelor fundamentale, cât şi pentru referinţele bibliogafice care vor deschide noi lecturi.