Eleutheria

Aceste versuri, descoperite cu totul întîmplător, în ultimele săptămîni, reprezintă de fapt momentul “debutului“ meu poetic din 1940, destinat să se realizeze, prin bunăvoinţa revistei Argeş şi a marelui ei animator, Gheorghe Tomozei, astăzi, 1971, deci după o viaţă trăită, consumată şi devenită aproape postumă. Titlul, ca să fiu sincer şi absolut lipsit de demagogie, căci nu-mi amintesc motivul exact ce l-a creat, reprezintă probabil un protest împotriva literaturii atunci oficial programate, de exaltare a războiului anti-sovietic. Ca şi prietenii mei, eu voiam o literatură adevărată, lipsită de conjunctura fascistă. A fi sincer, a fi poet (bun sau rău, dar sincer) reprezenta atunci un act protestatar. Aşa vreau să fie înţelese versurile mele din tinereţea cea mai nevîrstnică. În calitatea mea de critic literar, consider că, prin limpezimea lor, ele reprezintă şi cheia, doar intim explicabilă, a hermetismului meu de mai tîrziu. Şocul politic al juneţii a lăsat urme adînci asupra întregii mele activităţi beletristice ulterioare. E şi asta o formă posibilă a umanismului socialist. I.N.

Faximil primit de la Călin Vlasie, editorul volumului în pregătire, Eleutheria, al lui I. Negoiţescu.