ION BOGDAN LEFTER, ANGLO-AMERICANISTICA LA TIMIŞOARA, ORADEA, BAIA MARE

Încă pe malurile Begheiului

Pe lîngă cei doi despre care a fost vorba în secvenţele anterioare ale acestui „serial“ anglo-americanistic, Pia Brînzeu şi Mircea Mihăieş, s-au remarcat în ultimele decenii şi alte nume pe malurile Begheiului. Între ele – Reghina Dascăl, Dana Percec, Cristina Chevereşan. Cum am tot spus, nu fac aici explorări cu pretenţii de exhaustivitate. Istoriile profesionale locale fiind, mai peste tot, documentate precar (excepţia clujeană am văzut-o), mă limitez la o schiţă de peisaj general, folosindu-mă de cunoştinţe şi lecturi proprii şi de informaţiile pe care le pot recolta din mers.

Din aceeaşi generaţie cu Pia Brînzeu şi Mihăieş – Reghina Dascăl, şi ea cu un stagiu prelungit de predare în „preuniversitar“, la un liceu economic pînă-n 1990, cu încă un „purgatoriu“ după căderea regimului comunist, de data asta mai „pe profil“, la Liceul bilingv timişorean „William Shakespeare“. La Universitate – abia din 1996. Cursuri şi cărţi mai ales în linia studiilor culturale şi-a celor „de gen“: Hermeneutica termenilor locuirii şi ai casei în contextul culturii europene (teză de doctorat, 1996), reluată în Casă/ Locuire (1999), British Topics, British Studies şi British Studies Course (2000, 2005, 2010, ultima – pentru „preuniversitar“, după o serie de manuale de engleză pentru primele stadii) şi, pe celălalt versant, Feminist Perspectives (2002), toate la localele Eurostampa, Editura Universităţii de Vest sau în alte circuite didactice, fără „bătaie“ naţională. Remarcabile contribuţii „de gen“ în periodice academice şi-n volume colective cu vizibilităţi nedrept de slabe.

Din generaţia următoare – Dana Percec, Cristina Chevereşan şi cu siguranţă şi alte colege, alţi colegi. Cea dintîi a explorat sistematic universul shakespearian ca „poveste a corporalităţii“ şi din perspective socio-culturale mai largi, începînd cu The Body’s Tale. Some Ado about Shakespearean Identities (teza de doctorat, 2006), în româneşte Despre corp şi ipostazele sale în teatrul shakespearian (2008, fără parafraza ironică din englezeşte), cu prelungiri în Shakespeare and the Theatre. An Introduction (2008) şi-n Reading Cultural History in William Shakespeare’s Plays (2014, la Szeged, în Ungaria), ca şi-n alte articole, studii, volume în colaborare consacrate dramaturgului. Complementar, cu acelaşi subtitlu reluat, Ghid de istorie culturală: Anglia elisabetană, Anglia victoriană, Marea Britanie astăzi, semnate în trei, împreună cu Andreea Şerban şi Andreea Verteş-Olteanu (2010, 2012, 2015), reunite în De la Anglia la Marea Britanie. O călătorie prin cinci secole şi 555 capitole (2019), la aceleaşi edituri, a Universităţii de Vest şi Eurostampa, plus tot locala Bastion în cazul cărţii Despre corp… Atentă şi la texte, şi la contexte, şi-a diversificat subiectele de interes în articolele culese în De la Gargantua la Google (2007), cu care s-a şi „extins“ spre Editura clujeană Napoca Star, unde a şi revenit ulterior, tot fără vizibilitate naţională, de pildă cu Shakespeare’s Plays. Seminar Topics, în colaborare cu Pia Brînzeu, cu ţintă universitară (2008). Alte contribuţii foarte interesante au rămas în paginile de hîrtie sau „electronice“ ale unor publicaţii ştiinţifice „de nişă“.

S-a ocupat la un moment dat, cu o discretă conştiinciozitate, în acelaşi timp riguroasă şi elegantă, de producţia de carte autohtonă Cristina Chevereşan, colaboratoare la timişoreana Orizont şi la bucureşteana Noua literatură (în cei cîţiva ani de funcţionare, după lansarea din 2006). O parte dintre textele de acest fel au intrat în culegerea Apocalipse vesele şi triste (2006), recenzată în presa culturală naţională, căci publicată la… bucureşteana Cartea Românească. În rest – titluri „de specialitate“, cu tematici de asemenea foarte interesante, apărute, în cazul său, la edituri un pic mai vizibile, timişorene sau de oriunde, mai degrabă ca efect al informaţiilor plasate în Internet decît al unei difuzări efective: despre Oscar Wilde şi descendenţele sale Central-europene în Wounds and Deceptions. Decadent and Modernist Sensitivites on the Edge (Editura ICR, 2006), cronici şi studii despre prozatori mai ales americani în Book Alerts (Orizonturi universitare, Timişoara, 2012), interviuri anglo-americanistice intercontinentale în Dialoguri în era E-Reader. Cărţi, autori, editori (Institutul European, Iaşi, 2012), The Present with a Past. Explorations of Identity in Ethnic American Fiction (Editura UVT, 2015), Peregrini în imediat (Brumar, Timişoara, 2019) etc. Abia cu a doua sa „evadare“ din specialitate, recentă, geo-„italienistică“, a avut iarăşi acces la o editură prezentă în librării: Mansardă la Veneţia. Nouă săptămîni în lagună (Humanitas, 2021)…

La Oradea

Şi-n centrele universitare mai mici lucrează anglo-americanişti valoroşi.

Locuind la Oradea, s-a făcut cunoscut Dan H. Popescu, traducător al unor cărţi nord-americane de teorie postmodernă de circulaţie internaţională aflate şi-n bibliografiile obligatorii ale cercetătorilor români ai temei: Poetica postmodernismului a profesoarei canadience Linda Hutcheon (Univers, 2002) şi Ficţiunea postmodernă a profesorului „din State“ Brian McHale (Polirom, 2009). Dan H. (de la Horaţiu) Popescu, şi el coleg al nostru de generaţie, a putut preda în învăţămîntul superior abia din 2008, la Universitatea Creştină Partium, fondată de Institutul reformat maghiar „Sulyok István“. Obţinuse un titlu de doctor la Sibiu şi la maturitate, în 2005, nu în prelungirea studiilor, cum o fac tinerii de mai dincoace. Teza şi-a publicat-o rapid: Efectul de parabolă (Editura Universităţii din Oradea, cea românească, 2006). Era pe-atunci secretar de redacţie la Caietele Oradiei, periodic-caiet (dispărut între timp), unde a publicat texte proprii, a organizat anchete pe varii subiecte culturale ş.a.m.d. – însă cîtă lume a citit Caietele Oradiei?! S-a ocupat mai recent de istoria PEN-Club-ului român în articole şi-ntr-un prim volum dintr-o serie.

Mai vizibilă prin eseurile proprii a fost şi este Magda Danciu, profesoară la Facultatea de Litere şi Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, însă nu atît prin scrierile sale academice, cît prin colaborarea de cursă lungă la binecunoscuta revistă Familia. Specializată în literatura britanică în general şi-n cea scoţiană în special (chiar „specială“ alegere!), cu deschideri spre postmodernism, postcolonialism, postindustrialism etc., precum şi spre studiile „de gen“, a publicat şi cărţi mai mult ori mai puţin „profesorale“, permiţîndu-şi – bunăoară – titlul ludic Caledonian Culturescapes (2003, cu trimitere la istoria romano-scoţiană), dar se simte la largul ei în articleria liberă. Publică de mulţi ani în Familia eseuri iuţi şi spumoase, slalomuri livreşti doldora şi de referinţe anglo-saxone, dar şi de alte soiuri, „varietăţi“ pe subiecte culturale ori de viaţă mari şi mici, şarmant dezvoltate.

În Nord, la Baia Mare

Figură-reper a anglo-americanisticii la Baia Mare, unde a predat la Facultatea de Litere a Universităţii de Nord, Ana Olos, din generaţia astăzi la senioriat, a publicat şi ea studii de specialitate meritorii. A şi tradus. O carte a sa cu valoare documentară pentru istoria artelor vizuale româneşti: Mihai Olos. La poveşti în casa de paie. Fragmente de jurnal (Fundaţia Triade, Timişoara, 2015), cu dialoguri şi notaţii cu şi despre regretatul artist care i-a fost soţ.

I-a călcat pe urme Anei Olos, tot acolo, colegul nostru de generaţie Adrian Oţoiu, poet în juneţe, sub semnătura Adrian Sehelbe, apoi cu o carieră de prozator de calibru, cu numele real. Ca anglo-americanist s-a achitat de obligaţiile universitare, a scris şi publicat articole şi capitole în volume colective, dar l-a interesat în primul rînd literatura română postmodernă, comentată în două cărţi de fine disocieri conceptuale, Trafic de frontieră. Proza generaţiei ’80 (Paralela 45, Piteşti, 2000) şi Ochiul bifurcat, limba şaşie. Proza generaţiei ’80. Strategii transgresive. II (aceeaşi editură, 2003).

(Informaţii în „caietele biobibliografice aniversare“ publicate de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu“ din Baia Mare în 2008 pentru Oţoiu la 50 de ani şi-n 2010 pentru Ana Olos la 70.)