ADRIAN SÂNGEORZAN, GĂINI ŞI BĂRBAŢI

Genetica, pe care am învăţat-o la Facultatea de Medicină acum 40-50 de ani, s-a schimbat atât de mult încât vechile cărţi ar trebui păstrate în muzee pentru a se şti de unde am plecat. Genetica a devenit o uşă prin care astăzi intră cele mai fantastice idei şi cele mai mari aberaţii. Genomul uman a fost desfăcut şi întins pe masă ca blana unui urs, scriam nu de mult într-o poezie. Acum ar trebui să scriu ceva cât mai prozaic desprea cum „ursul“ ajunge să se refacă din propria lui blană şi cum milenara zicala „nu vinde blana ursului din pădure“ poate să nu mai aibă sens. Astăzi o putem crea ştiinţific prin metode incredibile fără ca ursul să fi existat vreodată, aşa cum în curând vom avea parte de grătare gustoase făcute din carne complet artificială ţesută de nişte bacterii. Trăim într-o lume deja suprareală în care viitorul pare un scamator scoţând din mânecă lucruri la care cu 10-15 ani în urmă nici nu puteam visa. Sunt toate astea vise împlinite sau mai mult coşmaruri? Generaţia mea, a celor născuţi prin anii 50-60, e martora celor mai mari salturi în progres şi ştiinţă, schimbări pe care le-am încorporat în viaţa noastră fără să clipim. În anii ’80 nu am putut să-mi pun telefon în aprtamentul din Braşov. Acum am două telefoane mobile, plus Internetul, care pe vremea aceea păreau pure utopii. Atunci ne era teamă că Securitatea ne ascultă telfoanele sau ne pune microfoane în casă. Ieri vorbeam pe balcon că vreau să-mi cumpăr pantofi maro şi când am intrat în casă am găsit pe Internet plin de reclame pentru pantofi maro. Inteligenţa artificială, care e peste tot şi niciunde, va ţine „ochii“ pe noi cu o vigilenţă halucinantă.

Deschid televizorul şi văd o imagine dintr-o crescătorie de găini unde puii abia ieşiţi din ou, galbeni ca aurul, zburdă în căutare de mâncare. Ni se spune că toţi acei pui sunt de gen feminin veniţi din ouă modificate genetic înainte de-a fi puse la clocit. Bineînţeles că ideea de cloşcă tradiţională mai poate fi văzută doar prin ogrăzile oamenilor ce trăiesc la ţară, ca în nişte muzee autentice ale ţăranului care se străduieşte să supravieţuiască într-o lume paralelă cu cea a geneticii şi a cuceririi universului. Datorită geneticii nu mai e nevoie de cocoşi, pentru că, în afară de carne, ei nu produc nimic. Cântecul de dimineaţă al cocoşului va dispărea pentru totdeauna.

În regnul vegetal, orezul, grâul porumbul sunt modificate genetic şi vor produce recolte imense doar că boabele lor nu vor mai produce nimic, trebuind să cumperi sămânţă nouă în fiecare an. Am plantat acasă seminţe de portocal, lamâi, mandarine din fructele cumpărate în magazinele de la colţ şi au crescut foarte repede copăcei impresionant de frumoşi şi înfrunziţi, doar că nu vor face niciodată fructe. Sunt plante complet castrate genetic. Selecţia nenaturală funcţionează de ceva timp şi la oameni. Se ştie că, odată cu apariţia sonogramei din anii 60-90, numărul de băieţi din India şi alte state asiatice a crescut semnificativ în defavoarea fetelor, care erau eliminate printr-un simplu avort odată ce sexul lor era identificat pe ecran. Părinţii nu trebuiau să-şi bată capul cu încropirea unei dote ca zestre iar băiaţii erau foloşiţi de mici la diverse munci. Doar că acum sexul unui copil poate fi programat deja înainte de concepţie şi ultima descoperire te face să te gândeşti că păşim întru lume aproape supranaturală. Programul Ectolife ne spune că nici nu mai e nevoie de părinţi heterosexuali, nici măcar de uterul unei femei pentru a crea bebeluşi la comandă. Ideea de „foster mother“, acele femei care purtau 9 luni copilul altora va dispărea peste noapte. Incubatoare speciale cu „utere artificiale“ vor putea crea câte zeci de mii de bebeluşi o dată, printr-o simpla apăsare de butom. Ectolife! Se poate programa sexul copilului, culoarea ochilor şi foarte multe alte trăsături. Populaţia unor zone e atât de mult în scădere (cazul Europei) încât pare a fi imperios să se înceapă producţia artificială de bebeluşi făcuţi la comandă. Problema părinţilor pare una atât de minoră încât nici nu mai e pomenită. Armatele au nevoie de bărbaţi traşi la ştanţă. „Cloşca“ unei societăţi ajunse la limita demenţei îi va purta cumva sub aripile ei înfoiate de credinţa că omul a ajuns atât de atotputernic, încât totul e permis. Principiile de etică umană par a fi lăsate să plutească într-un amestec de derizoriu şi extaz bizar. Probabil că ele vor fi reformulate din mers după cum va merge experimentul. Texte biblice şi idei religioase sugerează că apariţia şi existenţa omului ar fi rodul unui „experiment“ al divinităţii creatoare. Am senzaţia că suntem la marginea unui experiment uman straniu în care divinitatea nu numai că nu mai are niciun amestec, dar în care noi vrem să-i luăm locul. În mitologia greacă, Icarus a fost sever pedepsit atunci când a încercat să zboare. Să fim oare martorii intrării într-o altă mitologie?

Miliardarii lumii investesc atăzi sume uriaşe în laboratoare neomologate oficial în care se cercetează cum şi cât poate fi prelungită viaţa umană. Asta pentru că bogaţilor lumii poate li se pare nedrept să nu fie imortali. Au apărut deja medicamente şi substanţe care pot dubla limita de viaţă a şoarecilor de laborator, dar care încă n-au fost testate pe oameni. Se vorbeşte tot mai mult de substanţe care pot reversa procesul de îmbătrânire, doar că autorităţile americane nu pare interesate în prelungirea excesivă a duratei noastre de viaţă. Nimeni nu vrea să moară, senzaţia că moartea e o nedreptate care ni se face e una aproape instictiv normală. Cât trăim, învăţăm mereu cum să trăim.

Prinşi cu aceste noutăţi genetice, am uitat de clonare, idee deja mult învechită, care se practică de mult. O farsă a unei posibile reîncarnări, comună multor religii, menită să dea oamenilor speranţă. Cândva, când ne vom aştepta mai puţin, s-ar putea să ne întâlnim pe stradă cu noi înşine, fără a ne recunoaşte.