Nicolae Turcan

1. Am publicat, la sfâr­şitul anului trecut, Căutătorul şi crucea sa (Eikon, Bucureşti, 2022), o carte de fragmente care s-a bucurat de două lansări de succes, la Cluj şi la Zalău. Nu am văzut-o încă în librăriile din oraş, însă în librăriile online poate fi achiziţionată cu uşurinţă şi, de asemenea, pe site-ul editurii. Nu cunosc detaliile dificultăţilor pe care un volum le întâmpină în drumul său de la editură către librărie; ceea ce pot spune, din experienţa personală, este că durează câteva luni până când cărţile ajung pe rafturile unora dintre librăriile clujene, în funcţie de contractele pe care le au cu editurile.

2. Internetul este, într-adevăr, o soluţie pentru a-ţi face cunoscute cărţile publicate. Dat fiind că o parte a publicului cititor s-a mutat pe reţelele de socializare, e dificil de conceput un eveniment cultural, o lansare, de exemplu, care să nu fie anunţată şi online. În ce priveşte vânzările online, nu cred că în România putem vorbi de un real succes. Aici ar intra şi cărţile electronice, atât de uşor de achiziţionat şi de citit pe o tabletă. Cred că mai trebuie să treacă un timp până când vânzările de carte electronică să le depăşească pe cele fizice, cum s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă în SUA. Dar cine ştie? Generaţiile care vin citesc cu mai multă plăcere pe un ecran decât pe hârtie…

3. Nu cred că publicitatea de la târgurile de carte este suficientă pentru ca potenţialii cititori să ia cunoştinţă de titlurile numeroase apărute, în pofida faptului că aceste întâlniri au o viaţă a lor, vibrantă şi extraordinară, în care cititorii se pot bucura de prezenţa mereu expresivă a autorilor. Însă dacă adăugăm şi publicitatea online, aceste evenimente cu public restrâns se pot bucura de o răspândire mai mare, cu atât mai mult cu cât transmiterea în direct pe internet a lansărilor adună adesea mai mulţi participanţi decât ar încăpea în spaţiul amenajat la târgul de carte.

4. În primul rând, m-aş bucura să existe o platformă care să combine conţinutul site-urilor editurilor în aşa fel încât cititorul potenţial să poată găsi tot ce s-a publicat într-un domeniu în ultimii x ani, de exemplu. Editurile şi-ar înregistra aici toate noile publicaţii, cu posibilitatea de a fi vândute. Ar fi ca un fel de mega-magazin online, care ar conţine noile apariţii şi posibilitatea de a fi achiziţionate fie şi doar în versiunea electronică. În al doilea rând, într-o epocă a digitalizării, am resimţit dezamăgirea când, căutând o carte anume apărută la o mare editură, am aflat de pe site că stocul este epuizat şi o versiune electronică nu este disponibilă. Cred că aceste versiuni electronice ale cărţilor, deloc costisitoare din perspectiva editurilor, ar putea să suplinească un tiraj epuizat, spre beneficiul general (al editorului, autorului şi cititorului).

5. Când am interacţionat prima oară cu ChatGPT, am fost descumpănit, simţindu-mă proiectat în apocalipsa autorului. La ce bun să mai scrii când o unealtă o face atât de bine şi, conectată la baze de date mai bogate decât lecturile anevoioase care ne-au populat mintea, are acces la mai multă informaţie? La un moment dat, am avut surpriza să constat că o revistă academică prestigioasă occidentală a publicat un articol în care cel de-al treilea autor era chiar ChatGPT! Cu timpul mi-am revenit, observându-i limitele şi gândindu-mă că, în definitiv, ar trebui să tratăm informaţiile pe care ni le oferă aşa cum tratăm orice informaţie care nu ne aparţine. Mă consolez deocamdată cu observaţia că inteligenţa artificială nu e capabilă să scrie la fel de bine ca un autor adevărat, că este, în definitiv, un scriitor mediocru. Va fi ea sfârşitul mediocrităţii sau începutul invaziei acesteia? Greu de răspuns, mai ales că are o vârstă fragedă. Dacă unii au făcut-o deja co-autor, ceea ce urmează ţine de scenariile SF la care vom participa pe viu. Cert este că ne aflăm la o răscruce şi avem de-a face cu o schimbare de paradigmă. Sunt curios cum se va dezvolta.