Olimpiu Nuşfelean

„Cu piaţa noastră de carte, cu valorile culturale în continuă destrămare, fără tendinţe de refacere concretă, poţi să stai în cap, ca scriitor, şi tot nu vei găsi o soluţie prin care să-ţi vinzi cărţile şi să trăieşti din scris!…“

1. Nu pot vorbi de un „destin“ de piaţă al cărţilor mele, avînd în vedere tirajul, restrîns, şi felul cum funcţionează piaţa de carte „actuală“ şi autohtonă de la noi. În privinţa obstacolelor ce apar pe culoarul labirintic dintre editură şi librărie, nu pot avea de asemenea păreri, deoarece nu văd niciun obstacol. Nu văd obstacole, deoarece nu văd niciun culoar. Care culoar? Nu există, pentru mine, dar, cred, pentru un număr semnificativ de scriitori, care, deşi se iau foarte în serios, nu prea se văd luaţi în seamă de cititori, prin intermediul librăriilor. Care librării? Deşi există şi librării foarte bune, dar puţine… Librăriile se ascund tot mai mult în spatele sectoarelor de papetărie. Vînd unelte de scris, dar mai puţine „obiecte“ de citit, mai ales din spaţiul autohton. Se confruntă mereu cu diverse dificultăţi financiare. Cîndva, după revoluţie…, la deschiderea unei noi librării în Bistriţa, Andrei Pleşu, pare-mi-se ministru pe atunci, a fost întîmpinat cu feciori călare pe cai cu ciucuri. Respectiva librărie e de mult oale… şi alte magazine… Nu putem vorbi, deocamdată, de un culoar între editură şi bibliotecă, deoarece în mentalul nostru cultural nu e configurat aşa ceva.

2. Internetul poate fi o soluţie. Nu am încercat-o, deocamdată. Din inerţie? Din rămînerea sufletului meu încă sub influenţa imaginarului desuet, cu librării de hîrtie? Din necunoaşterea exerciţiului financiar legat de o asemenea practică? Iar dacă o editură îţi pune cartea pe Internet, îţi dă oare socoteală despre un asemenea gest? Există scriitori care îşi difuzează, chiar vînd cărţile pe internet. Îi apreciez. Se constituie ca modele. Deocamdată, folosindu-mă de internet, îmi trimit cărţile spre cîţiva prieteni, spre cunoscuţi, spre unii critici literari, care nu toţi sînt familiarizaţi cu internetul. E strict treaba lor.

3. Târgurile de carte sînt şi ele o altă soluţie privind difuzarea. Cu toată tehnologia pusă în seama informatizării, sînt totuşi destul de departe de… provinciile literare. E greu să le urmăreşti propunerile pe viu. Şi nu toate editurile ştiu cum să promoveze cartea la un tîrg. Şi nu toate editurile ştiu sau sînt preocupate să promoveze prin acţiuni eficiente cărţile scriitorilor pe care îi publică…

4. Sugestia mea ar bate înspre modelul de comportament general al omului de azi şi de aici, în plan social: apariţia unei alte persoane – nu scriitorul – care să se ocupe de asta. Există scriitori care nu au în sînge înclinaţia de a face negoţ cu cărţile lor. În zona aceasta poate sînt mai activi, la noi şi deocamdată, veleitarii. După cum îmi spunea cîndva un scriitor mare, serios, dedicat scrisului: „Nu mă interesează cititorul, cine îmi citeşte cărţile. Eu (doar) scriu, asta e meseria şi preocuparea mea!“ Faptul că, la noi, nu a apărut agentul literar rămîne pentru mine, în continuare, o enigmă. Nu o să apară degrabă. Nu avem o piaţă de carte explicit conştientizată. Cu piaţa noastră de carte, cu valorile culturale în continuă destrămare, fără tendinţe de refacere concretă, poţi să stai în cap, ca scriitor, şi tot nu vei găsi o soluţie prin care să-ţi vinzi cărţile şi să trăieşti din scris!…

5. Mistica scrisului nu va fermeca iniţiative ale inteligenţei artificiale creatoare decît într-un mod rudimentar. Inteligenţa artificială va fi gestionată întotdeauna de un „inginer“, nu de un scriitor. Ca atare, rezultatul va fi unul ingineresc, nu scriitoricesc, creativ poate, nu creator. Da, un scriitor ar putea scrie cu ajutorul inteligenţei artificiale, dar cum, în ce mod? Poate spori căutările documentare, poate chiar să scrie mai mult, dar pentru cine? Ar putea produce un delir, poate o diaree de cuvinte, în care să învăluie lumea, dar cu ce se alege scriitorul sau cititorul, lumea de fapt, din asta? Nu mă tem de inteligenţa artificială, în postura de concurentă a spiritului meu creator sau, mai mult, al scriitorilor pe care îi admir. Ar putea crea mai multe cuvinte, multe-multe cuvinte, dar, desigur, fără miez. Miezul lumii e în mintea omului. În mintea scriitorului (alături de care îi am în vedere pe filosofi, pe artişti în general). Deşi, mai ştii, cu atîtea euri în produsele alimentare, poate se alege şi scrisul cu un geamantan burduşit cu cine ştie ce E-uri care să amelioreze produsele de librărie, făcînd cărţile comestibile pentru un public mare şi ignorant, îndulcit de otrăviri inteligente!…